Calcutta Cup, confruntarea care pune fata in fata nationalele de rugby ale Angliei si Scotiei, a oferit mereu ceva special. In primul rand, datorita unei rivalitati cum nu mai exista in sportul mondial pentru ca fiecare ciocnire dintre cele doua natiuni pe gazon a avut ceva si din trecutul tumultuos al istoriei Marii Britanii.
Asta pentru ca in momentul cand rivalitatea in rugby era in faza incipienta, Anglia si Scotia se infruntau mai mult pe campul de lupta si nu pe cel sportiv. Din 1872, de la primul duel direct pana in prezent, reprezentativa Trandafirului s-a detasat, incet, dar sigur, de selectionata Ciulinului, ceea ce a facut ca fiecare succes al Scotiei sa fie savurat la maximum.
Mereu, a existat o motivatie aparte in randul highlander-ilor cand au avut in fata tricoul alb al englezilor pe care au facut tot posibilul sa-l tavaleasca prin noroaie in goana dupa o minge ovala, indiferent de deznodamantul meciului. Dincolo de toate aspectele sportive, derby-ul dintre Anglia si Scotia este impregnat de sange, transpiratie si un respect tacit din vremuri cand nu exista un alt etalon in ceea ce priveste rivalitatea in rugby.
Pentru a intelege mai bine cat de mare este indarjirea scotienilor atunci cand ii infrunta pe englezi, este suficient sa urmariti felul in care canta imnul „Flower of Scotland” pe un Murrayfield arhiplin:
In ciuda acestei indarjiri extraordinare a Scotiei, Anglia a ajuns sa isi domine autoritar rivala in confruntarile directe, cu 75 de succese si 43 de esecuri, alte 19 meciuri incheindu-se la egalitate. Situatia este si mai clara in favoarea nationalei Trandafirului cand vine vorba de partidele disputate pe teren propriu: 45 de victorii, opt remize si numai 15 esecuri. Scotia nu a mai castigat pe Twickenham din 1983, cand s-a impus cu 22-12 si a condamnat Anglia la ingrata „lingura de lemn” in Turneul celor 5 Natiuni de atunci.
Cupa Calcutta nu a fost tot timpul factorul determinant in stabilirea campioanei celei mai vechi competitii rugbystice din lume, dar sambata Anglia a batut toate recordurile la batalia cu numarul 135 din istorie. Prin triumful cu 61-21, echipa lui Eddie Jones si-a asigurat titlul de campioana in Turneul celor 6 Natiuni cu o etapa inaintea finalului competitiei, dar mai ales a egalat recordul mondial al Noii Zeelande de 18 succese consecutive in meciurile test. Totodata, Anglia a marcat cel mai mare numar de puncte impotriva rivalilor traditionali pe Twickenham si a realizat cea mai clara victorie din toate timpurile in fata Scotiei.
Nationala Trandafirului isi poate savura deja momentul de glorie inaintea ultimului joc din Turneu cu Irlanda, in timp ce scotienii si-au infundat pentru o clipa fata in tricoul intinat de sudoare, sange si infrangerea umilitoare, asa cum au facut si bunicii lor la inceputurile rugby-ului si, totodata, la inceputurile acestei rivalitati, confundata uneori chiar cu adversitatea. Dupa care au privit din nou cerul cu o dorinta si mai mare de revansa. Dupa opt infrangeri la rand in fata englezilor, Ciulinii scotieni abia asteapta urmatoarea confruntare cu Trandafirul, peste un an, pe Murrayfield. Acolo unde cimpoaiele vor rasuna iarasi atat de tare incat se vor face auzite pana la Londra. Indiferent de rezultatul de pe teren.
Pentru ca acesta este farmecul rugby-ului si al acestei povesti fabuloase a rivalitatii dintre Anglia si Scotia: pierzi sau castigi, te ridici si mergi mai departe.
You may also want to read
Pingback: OLD FIRM SAU RĂZBOIUL SFÂNT - Bogdan Socol