În 1979, fotbalul mondial făcea cunoștința pentru prima data cu geniul lui Diego Maradona. Omis de Cesar Luis Menotti din lotul care a adus primul titlu suprem Argentinei, cu un an mai devreme, Maradona a fost de neoprit la Mondialul de tineret din Japonia, conducând naționala „pumelor” Under-20 spre coroana de campioana a lumii. În urmatorii cinci ani după performanta din Tara Soarelui Răsare, Diego devenea, de doua ori, cel mai scump fotbalist al planetei, record care rezista și astăzi. Starul următorului Mondial U20, desfășurat în Australia în 1981, avea sa fie un pusti de 19 ani din Hunedoara, Romulus Gabor. Lumea intreaga parea sa i se deschida liderului generatiei „cangurilor” dupa acel turneu final, dar pentru Romica, intreaga lume insemna Corvinul si Hunedoara lui draga. Si asa a ramas pana astazi!
Pentru foarte puțini dintre cei născuți după 1990 și chiar și mai puțini din cei care au văzut pentru prima oară lumina soarelui în mileniul 3, numele Corvinul Hunedoara nu spune prea multe din punct de vedere fotbalistic. Nici nu e de mirare pentru că și pentru unul ca mine, născut în 1980, amintirile legate de Corvinul sunt destul de neclare din punct de vedere vizual. Si asta pentru ca in ziarele vremii, fotografiile alb-negru erau lipsite de claritate, iar in Telejurnalul Televiziunii Romane dinainte de 1990, la stirile sportive foarte rar erau difuzate imagini de la Hunedoara. In schimb, Corvinul a avut aura unui super-erou datorita bunicului meu patern, originar dintr-un sat de langa Orastie, pe care il chema chiar Ioan Socol, la fel ca si fostul conducator al clubului hunedorean.
Oamenii care trec pe langa noi, incarcati de daruri si fara insistente, ne ofera sansa la o viata mai buna, indiferent de ritm, incarcatura sau ipostaza, mi-a scris, la un moment dat, bunul meu prieten, Florin Codreanu. Cand m-am hotarat sa scriu articolul de fata despre Misa Klein, acest citat mi s-a parut cel mai potrivit pentru a-l descrie pe unul dintre cei mai mari fotbalisti romani ai tuturor timpurilor, disparut prematur dintre noi, la doar 33 de ani. Pentru ca Michael Klein a fost, fara doar si poate, unul dintre acei oameni care sfintesc fiecare loc pe unde calca si care isi lasa amprenta apasat, fara a face, insa, vreun efort.