Saptamana trecuta, am iesit intr-un mall pentru prima data dupa ridicarea starii de urgenta, dar ceea ce trebuia sa fie un mod de relaxare s-a transformat intr-un motiv serios de frustrare si depresie. M-am intristat teribil vazand atatia oameni cu masca pe fata, dar mai ales, felul in care sunt priviti cei care nu o poarta, ca si cum ar fi cei mai periculosi criminali.
Inca vreau sa cred ca traiesc un vis urat si ca, in momentul in care ma voi trezi, voi realiza ca, de fapt, nu a fost decat un cosmar. Dar, din pacate, nu ajuta cu nimic sa stai in casa cu draperiile trase, sperand ca aceasta nebunie legata de coronavirus va trece. Pentru ca mi-a trecut prin gand ca nu ne vom mai putea intoarce la viata noastra asa cum era inainte de a fi ingraditi si restrictionati de autoritatile „ingrijorate” de a nu ne infecta cu „virusul ucigas”. Iar gandul acesta parca nu vrea sa mai plece si, de aceea, ma intreb si daca nu vom mai vedea fotbal, asa cum am facut-o pana in urma cu doua luni. Oare chiar sa fi avut sansa de a fi vazut pe viu ultimul Superclasico din istorie?