Cei care nu cred în blesteme sau superstiții, ar trebui să știe, totuși, că, la fel ca și în viață, acestea există și în fotbal. Unul dintre ele o urmărește încă pe Benfica, blestemată în 1962 chiar de antrenorul său, Bela Guttmann, să nu mai cucerească niciun trofeu european în următorii 100 de ani. Maghiarul ceruse o mărire de salariu după ce câștigase a doua Cupă a Campionilor la rând, însă a fost refuzat și dat chiar afară de șefii clubului din Lisabona. Urmarea: Benfica a mai jucat cinci finale ale Cupei Campionilor Europeni, în 1963, 1965, 1968, 1988 și 1990, și două în Europa League, în 2013 și 2014, toate pierdute! În aceeași perioadă, în Argentina, fanii lui Independiente au pus la cale o blestemăție care o va arunca pe marea rivală, Racing Club, într-o beznă de peste trei decenii. Și asta, deși atunci, La Academia era cea mai bună echipă din lume!
Argentinienii spun Clasico oricărui derby, în sensul corect al cuvântului din engleză, adică o confruntare între două echipe rivale din același cartier, din același oraș sau din aceeași regiune. Iar atunci când vine vorba despre un derby autentic în fotbalul mondial, nimic se poate compara cu duelul dintre Racing Club și Independiente sau El Clasico de Avellaneda, după numele cartierului în care cele două cluburi își duc existența de mai bine de un secol. Și asta pentru că stadioanele lor sunt despărțite de numai 300 de metri, aceasta fiind cea mai mică distanță care separă arenele unor echipe rivale. Astfel, Calle Alsina le unește, dar, totodată, le și desparte, așa cum fiecare derby dezbină familiile din Avellaneda pe durata a 90 de minute pline de pasiune, dramatism, spectacol, dar, uneori, și violență.