In 1990, nimeni nu parea ca il poate scoate dintre buturile Argentinei pe Nery Pumpido, portarul care aparase in campania triumfala de la Mundialul din Mexic. In ciuda esecului surprinzator din deschiderea Coppei del Mondo, suferit in fata Camerunului, 0-1, selectionerul Carlos Bilardo a mers pe mana acestuia si in jocul cu Uniunea Sovietica, din 13 iunie. Acela avea sa fie, insa, momentul de cotitura al destinului pentru rezerva lui Pumpido, Sergio Goycoechea, devenit peste noapte ceea ce englezii numesc „from zero to hero”. Din nimic, erou.
Cupa Mondială din Qatar este prima după dispariția lui Diego Armando Maradona, astfel că amintirile momentului de apogeu al lui El Pibe de Oro în tricoul naționalei Argentinei devin și mai puternice cu cât ne apropiem de startul primului turneu final desfășurat în timpul iernii. Fără îndoială, Maradona a strălucit la cea mai mare intensitate la Mundialul din Mexic din 1986, dar foarte puțină lume știe toate superstițiile care au stat în spatele acelui triumf colosal al selecționatei Albiceleste.
Cei care nu cred în blesteme sau superstiții, ar trebui să știe, totuși, că, la fel ca și în viață, acestea există și în fotbal. Unul dintre ele o urmărește încă pe Benfica, blestemată în 1962 chiar de antrenorul său, Bela Guttmann, să nu mai cucerească niciun trofeu european în următorii 100 de ani. Maghiarul ceruse o mărire de salariu după ce câștigase a doua Cupă a Campionilor la rând, însă a fost refuzat și dat chiar afară de șefii clubului din Lisabona. Urmarea: Benfica a mai jucat cinci finale ale Cupei Campionilor Europeni, în 1963, 1965, 1968, 1988 și 1990, și două în Europa League, în 2013 și 2014, toate pierdute! În aceeași perioadă, în Argentina, fanii lui Independiente au pus la cale o blestemăție care o va arunca pe marea rivală, Racing Club, într-o beznă de peste trei decenii. Și asta, deși atunci, La Academia era cea mai bună echipă din lume!
Cei de la Boca Juniors au grijă de fiecare dată când au ocazia să le readucă aminte rivalilor de la River Plate de umilința trăită în 2011, când „milionarii” au retrogradat în liga secundă pentru prima dată în istoria sa de 110 ani. Părea ceva imposibil, mai ales că sistemul de retrogradare din Argentina este conceput pentru a proteja granzii de o posibilă cădere în liga secundă.
Argentinienii spun Clasico oricărui derby, în sensul corect al cuvântului din engleză, adică o confruntare între două echipe rivale din același cartier, din același oraș sau din aceeași regiune. Iar atunci când vine vorba despre un derby autentic în fotbalul mondial, nimic se poate compara cu duelul dintre Racing Club și Independiente sau El Clasico de Avellaneda, după numele cartierului în care cele două cluburi își duc existența de mai bine de un secol. Și asta pentru că stadioanele lor sunt despărțite de numai 300 de metri, aceasta fiind cea mai mică distanță care separă arenele unor echipe rivale. Astfel, Calle Alsina le unește, dar, totodată, le și desparte, așa cum fiecare derby dezbină familiile din Avellaneda pe durata a 90 de minute pline de pasiune, dramatism, spectacol, dar, uneori, și violență.
La sfârșitul lui 2021, Gimnasia și Estudiantes au oferit cel mai nebun Clasico Platense din istoria de peste o sută de ani a rivalității fotbalistice din La Plata, orașul cu aproape un milion de suflete situat la 60 de kilometri de Buenos Aires. Luis Miguel Rodriguez, veteranul din atacul Gimnasiei, a fost eroul derby-ului grație unui hattrick de senzație reușit după ce a ratat un penalty la scorul de 1-0 pentru Estudiantes. El Lobo, cum mai este cunoscută Gimnasia, a condus cu 2-1 și 4-2, sperând la un prim succes în fața rivalei locale după o așteptare de un deceniu, dar alb-roșiii au revenit în ultimele 25 de minute, în care au înscris de două ori. Astfel, meciului de pe Estadio Juan Carmelo Zerillo, arena denumită după fostul președinte al Gimnasiei între 1929 și 1931, s-a încheiat la egalitate, 4-4, acesta fiind meciul cu cele mai multe goluri din istoria lui El Clasico de La Plata.
Cei care l-au văzut jucând spun că a fost mai bun chiar decât Pele și Maradona. A fost artistul și omul responsabil cu fantezia, care a uns perfect celelalte rotițe ale unuia dintre cele mai complexe mecanisme ale fotbalului-spectacol, celebra La Maquina a lui River Plate din anii ’30-’40. Acesta a fost Jose Manuel Moreno, cel mai iubit dintre jucătorii Mașinăriei lui River, pe care Eduardo Galeano l-a descris astfel: „I se spunea Mexicanul fiindcă semăna cu un june prim din filmele mexicane. Se distra păcălind: picioarele lui hoțomane o luau încoace, dar mergeau încolo, capul lui de șmecheraș promitea golul lângă bara din stânga și îl înfigea pe dreapta.”
De când Neymar fascina iubitorii fotbalului cu giumbușlucurile sale la Santos până în 2013, niciun alt jucător din America de Sud nu a suscitat un asemenea interes precum argentinianul Julian Alvarez, ultima perlă produsă de River Plate, șlefuită de Marcelo Gallardo și care a strălucit la intensitate maximă în ultimul an. Momentele sale de magie din 2021 ar putea fi ultimele care au delectat publicul de pe El Monumental pentru că, la începutul noului an, agentul său, Fernando Hidalgo, va traversa Oceanul Atlantic pentru a negocia transferul său în Europa.
Nicio adversitate de pe un teren de fotbal între două echipe naționale nu a adunat atâta istorie și atâtea bătălii precum El Clasico del Rio de la Plata, Uruguay – Argentina. Cea mai veche și mai disputată rivalitate existentă între naționalele de fotbal la nivel mondial, în afara Marii Britanii, este înaintea episodului cu numărul 200 al unei povești născute la începutul secolului XX. Pe 20 iulie 1902, Argentina și Uruguay s-au întâlnit pentru prima oară la Montevideo în primul duel oficial internațional din afara Marii Britanii, iar de atunci, fiecare ciocnire de pe teren a avut parte de elemente ce i-au sporit farmecul și autenticitatea.
In nebunia creata de pandemia de coronavirus, aproape ca ajung sa ma intreb daca ne vom mai bucura vreodata de fotbal, asa cum o facusem pana acum o luna. Asa ca m-am gandit sa continuu republicarea unor articole din seria „Amintiri din vremea fotbalului”. Iar astazi, cred ca ne prinde bine sa ne reamintim o alta poveste speciala a fotbalului sud-american, desprinsa din cartea „Jurnalul unui iubitor de fotbal”.