Numirea lui Quique Setien ca antrenor al Barcelonei dupa demiterea lui Ernesto Valverde a parut o surpriza pentru majoritatea iubitorilor fotbalului, mai ales ca acesta iesise din circuit la finalul sezonului trecut, dupa despartirea de Betis. Dar mai ales pentru ca Setien nu a stat pe banca vreunei echipe la un meci de Champions League. Totusi, catalanii incearca sa iasa din sahul in care se afla de cateva mutari bune cu un antrenor pasionat de sportul mintii si care a spus-o de mai multe ori ca dragostea pentru sah depaseste dorinta lui de a privi fotbalul.
Ultimele ore din 2019 ne fac sa privim inapoi retrospectiv asupra evenimentelor ce au marcat anul care se apropie de sfarsit si sa ne stabilim noi obiective, poate si mai indraznete, pentru 2020. BogdanSocol.ro a incercat sa isi tina promisiunile facute cu un an in urma si sa acopere toate subiectele anuntate la finele lui 2019. Daca am ramas dator celor care asteptau povestile regretatilor Nicolae Pescaru si Mihai Mocanu, precum si cea a lui Juventus din a doua jumatate a anilor ’90, va asigur ca in prima parte a noului an, ma voi revansa cu articolele promise. In acelasi timp, am trecut la un alt nivel prin cronicile scrise pe stadion si publicate imediat dupa meciurile Romaniei cu Spania si Suedia, dar, mai ales, faptul ca am ajuns la El Superclasico chiar pe Bombonera si v-am tinut la curent cu felul in care argentinienii traiesc fotbalul atat pe blog, cat si pe pagina mea de Facebook. De aici, s-a nascut ideea unei noi carti care va aparea in 2020, dupa lansarea volumului „100 de sportivi legendari”, astfel ca noul an va aduce noi surprize, printre care si un alt proiect personal de a va prezenta marile derby-uri de la fata locului.
BogdanSocol.ro v-a obisnuit sa va prezinte, in special, povesti din lumea fotbalului despre jucatori, antrenori, meciuri memorabile, comentatori sau fani. Insa, asa cum am promis inca de la lansarea acestui blog, in februarie 2017, vor fi promovat adevaratele valori. Iar Radu Paltineanu este o asemenea valoare nu neaparat datorita formidabilei expeditii de a traversa Americile de la Nord la Sud pe bicicleta, ci, mai ales, datorita felului sau de a simti romaneste atunci cand era la zeci de mii de kilometri de casa. „De aici, de la „capătul lumii”, îmi îndrept privirea spre România, unde, mă voi întoarce definitiv, în foarte scurt timp. Voi mai pleca, voi mai încerca să descopăr și să scriu și despre alte țări, alte continente, alte popoare, alte zone greu accesibile ale Terrei. Nu mă voi opri aici, dar vreau să numesc România casă. Nu o Românie a penalilor care își bat joc de oamenii de rând, nu o Românie a corupției, ci o Românie a inițiativei, o Românie civică și deschisă spre dezvoltare, deschisă spre adevăr și diversitate”, a scris Radu pe pagina sa de Facebook atunci cand se afla la Ushuaia, punctul terminus al calatoriei sale intinse pe 34 554 de kilometri si care a durat peste trei ani. Ce a insemnat acest itinerariu formidabil, prin ce peripetii a trecut si care sunt urmatoarele sale proiecte, aflati in acest interviu acordat in exclusivitate pentru BogdanSocol.ro.
Nu trebuie niciodata sa regretam ca cel mai bun jucator din lume este desemnat cel mai bun jucator din lume. Al saselea Ballon d’Or al lui Lionel Messi subliniaza magia unui picior stang, constanta unui caracter si aceasta constatare ca un vertij: niciodata in intreaga istorie, un jucator nu a dominat acest joc la fiecare trei zile. Asa incepe editorialul lui Vincent Duluc din L’Equipe, care certifica alegerea argentinianului drept castigator al Balonului de Aur pentru a sasea oara. In ultimii trei ani, de cand desemnarea celui mai bun jucator din lume a revenit exclusiv jurnalistilor France Football, criteriile de baza in privinta voturilor s-au respectat si asa a fost posibil ca in 2018, Luka Modric sa triumfe in fata lui Cristiano Ronaldo. Practic, succesul croatului insemna intoarcerea la normalitate si la principiile de baza ale stabilirii Balonului de Aur, de la care juriul prestigioasei reviste franceze, autointitulata „Biblia fotbalului”, nu s-a abatut de la inceputurile anchetei, in 1956, pana in 2010, cand trofeul s-a contopit cu FIFA World Player of The Year. Dincolo de cifrele incredibile si de golurile fantasmagorice ale lui Messi, desemnarea lui ca Ballon d’Or in 2019 reprezinta doar un stralucit succes de PR. Pentru ca ce a fost valabil anul trecut in ancheta FF, nu a mai fost respectat deloc anul acesta.
Timp de un sfert de secol, nu am mai putut urmari vreun meci al Romaniei impotriva Suediei, fie ca a fost vorba de vreun amical sau joc oficial. Pur si simplu, de fiecare data cand venea vorba de suedezi, imi reveneau in fata ochilor imaginile suferintei de la Mondialul din ’94, lacrimile varsate in acea noapte de vara in care visasem ca vom cuceri lumea si gustul amar dat de dureroasa intrebare: „Cum ar fi fost daca?”
In urma cu o jumatate de an, legenda europeana a Ajax-ului renastea pe taram spaniol, tocmai in templul celei mai galonate regine a Europei, Santiago Bernabeu.
In urma cu 32 de ani si o zi, isi facea aparitia in fotbalul profesionist un om care avea sa schimbe ierarhiile prin pasiunea cu care isi traieste meseria, motorul autentic al intregii sale activitati. Pe 13 septembrie 1987, Diego Simeone debuta, la 17 ani, in tricoul lui Velez Sarsfield intr-un meci pierdut cu 2-1 in fata Gimnasiei La Plata.
Putine tari se pot lauda ca nu au pierdut vreodata pe teren propriu in fata unei forte a fotbalului mondial precum Spania, tripla campioana a Europei si castigatoare a Cupei Mondiale in 2010. Doar Suedia, Olanda si Rusia mai imparteau aceasta onoare cu noi, dar niciuna dintre aceste natiuni nu mai infruntase Furia Roja acasa de mai multe ori decat Romania.
Se spune ca un drum de mii de kilometri incepe cu un prim pas. Așa au funcționat lucrurile, cu siguranță, în cazul familiei Covaci, mare pasionată de ciclism, care s-a întors de curând acasă, după ce și-a realizat visul de a trăi pe viu experiența numită Turul Franței. Totul a pornit de la prezența la Turul Sibiului în urmă cu câțiva ani, când a încolțit gândul de a vedea de la fața locului cea mai importantă și mai solicitantă competiție ciclistă a planetei. Anul trecut, Tavi Covaci a fost prezent și la Il Giro, alături de alți doi prieteni, iar odată făcut și acest pas, Le Tour devenise, în mod firesc, obiectivul lor următor. Un Everest pentru niște băieți normali, dar foarte pasionați de a merge cu bicicletele pe munte și de a avea un challenge personal de a descoperi locuri noi și deosebite. Așa că în această vară, lui Tavi i s-a alăturat soția, Cristina, tocmai din dorința de a îmbina utilul cu plăcutul: să facă mișcare și să vadă peisaje frumoase. A urmat o călătorie de vis, care i-a costat pe cei doi aventurieri, care au fost însoțiți de încă un prieten, aproximativ trei mii de euro în total, dintre care doar combustibilul a făcut vreo mie. Dar fiecare bănuț cheltuit a meritat din plin, după cum povestește Cristina Covaci.
„Este momentul nostru”, l-am auzit pe Ionut Radu, incurajandu-si coechipierii, pe tunelul ce duce pe gazonul stadionului din Bologna, inaintea semifinalei Europeanului de tineret cu Germania. In ciuda esecului cu 2-4 care ne-a frant visul unei finale, „momentul nostru” nu s-a pierdut. Asta pentru ca nationala U21 a Romaniei ne-a facut sa fim iarasi mandri la o competitie majora si sa simtim un fior placut, cum nu am mai trait de la generatia lui Gica Hagi, Popescu, Dumitrescu si Petrescu incoace. Totodata, turneul final din Italia a aratat o conexiune puternica intre tricolori si un public fierbinte si special, totodata, care incepe sa conteze din ce in ce mai mult in toate aspectele societatii noastre: romanii din diaspora.