Este foarte probabil ca în vara anului viitor să avem parte de o serie de mutări spectaculoase în fotbalul mondial, care se vor realiza însă, fără sumă de transfer. De departe, cea mai interesantă, va fi plecarea lui Leo Messi de la Barcelona.
„Care este motivul venirii in Argentina?”, m-a intrebat ofițerul vamal în momentul controlului pașapoartelor, la scurt timp după ce am aterizat la Buenos Aires, la capătul unui zbor de aproape 14 mii de kilometri, întins pe durata a 16 ore, în care am tăiat, pur și simplu, globul pământesc din Istanbul peste Africa și Oceanul Atlantic, ca și cum ai secționa o portocală pe diagonală. „El Superclasico”, i-am răspuns ca și cum este ceva cât se poate de firesc și că nu poate exista un motiv mai bun decât acesta.
Turul Franței a început de câteva zile, iar spectacolul pe două roți din Marea Buclă a fost prefațat cum nu se putea mai bine de David Millar, într-un editorial emoționant apărut în cotidianul The Guardian. Fostul ciclist scoțian a obținut patru victorii de etapă în Le Tour și a explicat de ce competiția din Hexagon nu are egal pe planetă.
Unul dintre cei mai buni fotbaliști ai mileniului trei, Lionel Messi și-a surprins de atâtea ori adversarii prin felul în care îi făcea să plece după fentă. Mai nou, și când nu joacă, argentinianul reușește acest giumbușluc, chiar dacă de această dată, cei care au plecat în direcția greșită, scăpând din vedere tocmai obiectul muncii, mingea, nu mai sunt fundașii din tabăra rivală, ci întreaga suflare microbistă a Catalunyei și, aș îndrăzni să afirm, a mapamondului. Pentru că anunțul lui Messi că dorește să plece de la Barcelona nu trebuie interpretat mot-a-mot.
Poate parea greu de crezut, insa dintre marile capitale europene, doar Madridul, Lisabona, Amsterdamul si, abia din 2012, Londra se pot mandri ca au pus mana pe Cupa cu Urechi Mari, cum mai este cunoscut trofeul Champions League. Berlinul, Viena, Roma, Moscova si Parisul inca tanjesc dupa cel mai pretios premiu la nivel de echipe de club de pe Batranul Continent. Unele orase nici macar nu au ajuns in situatia de a cuceri trofeul, altele doar au fost martorii triumfului altora. Dar, maine, situatia s-ar putea schimba daca Paris Saint-Germain va da lovitura la Lisabona si o va infrange pe marea favorita, Bayern Munchen.
Prea puțină lume se mai gândește în aceste zile că CFR Cluj a fost singura echipă pe care Sevilla nu a reușit să o înfrângă în actuala campanie de Europa League în drumul spre finala de la Koln, unde va înfrunta Inter-ul lui Antonio Conte. Și în timp ce trupa lui Dan Petrescu a început cu o victorie noua campanie continentală, 2-0 cu Floriana în Malta, andaluzii se pregăteau de ceea ce va reprezenta a patra lor finală din ultimele șapte sezoane. Deținătoarea recordului de trofee în Europa League, Sevilla va încerca să își mențină procentajul maxim în ultimul act, unde a ajuns de șase ori din 2006 încoace.
Anul trecut, s-a implinit un sfert de secol de la disparitia Cupei Balcanice, o competiție foarte populara in Sud-Estul Europei si în care echipele românești au obtinut succese notabile, oferind motive serioase de mandrie fanilor ce umpleau stadioanele. Inaugurată în 1961, aceasta a fost cea mai importantă intrecere fotbalistica din zona Balcanilor la începutul anilor ’60, după Cupa Campionilor Europeni. În Cupa Balcanică, participau cluburi din România, Turcia, Albania, Grecia, Bulgaria și Iugoslavia, iar prima câștigătoare a venit chiar din țara noastră.
In aceste clipe, toata suflarea fotbalistica a tarii incearca sa mentina in viata un muribund pe numele sau Dinamo. Se cauta solutii de orice fel, doar-doar pacientul sa supravietuiasca, chiar si in mod artificial, prin intermediul aparatelor butonate de mai-marii sportului-rege de la noi. Aceiasi oameni care au aruncat toate cluburile in plina pandemie sa se descurce fiecare cum poate, fara a avea nici macar un plan de rezerva in caz ca se intampla ceea ce s-a si intamplat, de altfel: jucatorii sau o parte a membrilor staff-urilor s-au infectat cu coronavirus. Dar revenind la Dinamo, o tot mai probabila mentinere in Liga 1 nu ar trebui sa entuziasmeze pe nimeni, incluzandu-i aici pe fanii, fotbalistii si conducatorii gruparii de langa Spitalul de Urgenta.
Să vezi pe viu un Superclasico disputat la Madrid sau orice alt derby european în comparație cu unul trăit pe viu pe Bombonera sau Monumental este precum diferența între a admira leii, jaguarii și tigrii la grădina zoologică sau la circ și a-i vedea desfășurându-se în mediul lor natural, în savană sau în junglă. Nu poate exista o pasiune mai sălbatică, în sensul frumos al cuvântului, decât la un Boca – River în Argentina.
Liverpool este echipa pe care oricine vrea să o evite în acest sezon, mai ales datorită seriei sale incredibile din Premier League, care amenință performanța fabuloasă a Invincibililor lui Arsene Wenger din ediția 2003-2004. Dar, în același timp, dacă era o echipă pe care „cormoranii” și-ar fi dorit să o evite în optimile Champions League, aceea se numește Atletico Madrid. Și asta pentru că stilul defensiv și contondent al trupei lui Diego Simeone este în totală antiteză cu filosofia de joc a grupării de pe Merseyside.