In 1990, nimeni nu parea ca il poate scoate dintre buturile Argentinei pe Nery Pumpido, portarul care aparase in campania triumfala de la Mundialul din Mexic. In ciuda esecului surprinzator din deschiderea Coppei del Mondo, suferit in fata Camerunului, 0-1, selectionerul Carlos Bilardo a mers pe mana acestuia si in jocul cu Uniunea Sovietica, din 13 iunie. Acela avea sa fie, insa, momentul de cotitura al destinului pentru rezerva lui Pumpido, Sergio Goycoechea, devenit peste noapte ceea ce englezii numesc „from zero to hero”. Din nimic, erou.
Asta pentru ca El Goyco nu mai jucase de opt luni, iar Pumpido si-a fracturat piciorul in meciul cu URSS, castigat de nationala lui Diego Maradona cu 2-0 si care va fi ultimul pentru el la nivel international. In locul sau, a intrat Goycoechea, care a stat foarte mult timp in umbra lui Pumpido, atat la River Plate, cat si la prima reprezentativa a „pumelor”. Astfel, el si-a cautat sansa in Columbia, la Millonarios Bogota, clubul de care apartinea la ora startului Coppei del Mondo si unde ajunsese in 1988.
El Goyco a profitat din plin de sansa aparuta si a devenit unul dintre starurile acelui turneu final, iar in prezent, este considerat chiar mai mare decat cel care ii barase drumul spre marea afirmare. Cu el in poarta, Argentina a invins Brazilia cu 1-0 in optimile de finala, dupa o partida in care a fost dominata clar de rivala sa din America de Sud.
In sferturi, echipa lui Bilardo a infruntat Iugoslavia, care eliminase Spania in faza anterioara si avea una dintre cele mai promitatoare generatii din istorie, cu Safet Susic, Dragan Stojkovic si Robert Prosinecki printre titulari, si cu Dejan Savicevic, Alen Boksic, Davor Suker, Robert Jarni, Darko Pancev si Srecko Katanec pe banca de rezerve.
Pe 30 iunie 1990, la Firenze, Iugoslavia si Argentina nu au putut fi departajate dupa 120 de minute, in care scorul a fost 0-0, astfel ca urmau loviturile de la 11 metri. Aici, a pornit superstitia care se va dovedi mereu castigatoare pentru tot restul carierei internationale a lui Goycoechea.
Cum era foarte cald, portarul care avea atunci 26 de ani a baut foarte multa apa. Insa, cum rolul sau este sa stea intre buturi, nu a prea alergat si nu a putut elimina toata cantitatea de lichid prin transpiratie. Asa ca, fix inaintea inceperii loteriei penalty-urilor, Goycoechea avea o nevoie stringenta de a urina.
„Nu mi s-a permis sa ies de pe teren, asa ca a trebuit sa fac pipi pe gazon! A inceput ca o necesitate si, pentru ca am castigat in fata iugoslavilor, a devenit un ritual pentru mine. Era ceva ce trebuia sa fac inaintea penalty-urilor. Imi aducea noroc”, a povestit mai tarziu Sergio Goycoechea.
Desi Maradona si Troglio au ratat pentru sud-americani, El Goyco si-a calificat nationala in careul de asi, parand suturile lui Brnovic si Hadzibegic, dupa ce Stojkovic sutase peste poarta. Iar in semifinala cu Italia de la Napoli, Goycoechea a repetat gestul de a „uda” iarba inaintea penalty-urilor si a aparat suturile lui Donadoni si Serena, trimitand Argentina in a doua sa finala consecutiva de Mondial.
In ciuda esecului din ultimul act in fata Germaniei, Sergio Goycoechea a fost desemnat portarul turneului final si, ulterior, fotbalistul argentinian al anului 1990. Dupa ce a cucerit Copa America in 1991, el a contribuit din plin si la castigarea Trofeului Artemio Franchi, varianta pentru nationale a Cupei Intercontinentale.
In februarie 1993, Argentina a infruntat proaspata campioana a Europei, Danemarca, la Mar del Plata. Dupa 1-1 in 120 de minute, s-a ajuns iarasi la lovituri de departajare. Iar Goycoechea si-a intrat iarasi in rol!
„Am facut-o discret. Cinci sau sase coechipieri m-au inconjurat, facand un cerc in jurul meu, astfel ca am putut ingenunchea si sa fac pipi fara ca cineva sa ma vada. Atunci, nu erau atat de multe camere TV. Astazi, ar fi mai greu de ascuns asta! Intotdeauna, am fost bun la penalty-uri, dar dupa Cupa Mondiala din Italia, am devenit faimos pentru asta. Aveam foarte multa incredere inaintea loviturilor de departajare. Presiunea este mereu asupra executantului. Mereu le spuneam colegilor mei ca voi salva macar un penalty”, a mai povestit Goycoechea, care a parat suturile lui Vilfort si Goldbaek.
Tot in 1993, El Goyco a fost desemnat chiar cel mai bun jucator al Copei America, dupa ce a fost decisiv in optimea cu Brazilia si in sfertul impotriva Columbiei, in care a aparat, de fiecare data cate un penalty, ajutand Argentina sa castige ultimul sau trofeu pana astazi.
Un an mai tarziu, Sergio Goycoechea a jucat ultimul sau meci din totalul celor 44 in tricoul „pumelor”, el retragandu-se cu un record fabulos: cinci victorii din cinci posibile la loviturile de departajare. Si totul a inceput ca o nevoie fiziologica devenita, ulterior, o superstitie fara de care succesul nu ar fi fost posibil!
sursa: The Blizzard
written by You may also want to read
Îmi amintește că, în sport, uneori factorii umani și circumstanțele neașteptate pot fi la fel de relevante ca abilitățile tehnice.