AM DESCOPERIT APA RECE! SI CE BINE E!

6 minutes, 18 seconds

Încă din timpul liceului ieșeam adesea în evidență în anotimpul rece prin faptul că înfruntam frigul doar în tricou și pantaloni scurți. Apoi, în urmă cu două decenii, a ajuns să mă atragă ideea de a face baie într-o apă înghețată, dar pe care nu am apucat să o pun în practică până acum. Dar toate aceste porniri s-au reactivat recent în mintea mea după ce am descoperit numeroasele beneficii ale băilor cu apă rece datorită metodei Wim Hof. Spre deosebire de unii influenceri din România care solicită sume considerabile pentru a prezenta procedurile de a te acomoda la frig, eu vreau să ofer gratuit tot ceea ce am experimentat personal de când am îmbrățișat această metodă, urmând sfatul lui Wim Hof din prefața cărții sale: „Sper să-ți recapeți puterea personală, să-i ajuți pe ceilalți și, în cele din urmă, să dai o mână de ajutor înseși Mamei Naturi.”

Nu mi-a fost deloc greu să încep cu un duș rece de câteva minute în fiecare zi, dar oricine poate face asta. Trebuie doar să accepți frigul, chiar să-l îmbrățișezi, pentru a depăși bariera primelor secunde în care te acomodezi cu picăturile reci, la fel cum o faci și atunci când intri în piscină sau în apa mării, unde temperatura apei este, evident, mai mică decât cea a corpului. Aici, este indicat să respirați adânc pentru că respirația conștientă este absolut necesară în condiții extreme.

Veți descoperi ulterior că autosugestia ajută foarte mult aici. Eu mi-am spus de la început: „Nu îmi este frig” și nu am simțit niciun disconfort. Dacă vouă vă este dificil la început, puteți încerca prin a face un duș cu apă rece de un minut după ce faceți un duș cald.

Încă după prima zi, am simțit dorința de a face zilnic o baie cu apă rece, iar timpul de expunere a crescut tot mai mult, de la cinci minute la 15-20 de minute în prezent, pe măsură ce a scăzut și temperatura apei. În același timp, am descoperit și exercițiile de respirație care sunt minunate și ajută în orice situație, de la un somn mai bun la a scăpa foarte rapid și ușor de mahmureală.

Astfel, puteți inspira adânc și expira până când simțiți că eliberați tot aerul din corpul vostru de 20-30 de ori, apoi la ultima expirație completă, vă țineți respirația cât puteți de mult. Inițial, vor fi minimum 30-40 de secunde, apoi veți descoperi că puteți să vă țineți respirația și mai mult timp. După ce veți inspira, să vă mai țineți respirația încă 10-15 secunde, apoi repetați procesul de două sau trei ori. Totodată, veți începe să simțiți mici furnicături în degetele de la mâini și de la picioare, semn că sângele se alcalinizează: elimină dioxidul de carbon și acumulează oxigen.

Dar foarte important: NU faceți acest tip de respirație în timp ce intrați în apa rece! Atunci, trebuie doar să acceptați frigul, să nu vă gândiți nicio clipă că vă este rece, iar după un minut sau două veți începe să vă simțiți super. Iar după aproximativ două săptămâni, veți observa că începeți să vă controlați din ce în ce mai bine mintea. Și asta pentru că, în contact cu apa rece, receptorii generează dopamina, cunoscută și drept hormonul fericirii, într-un procentaj cu 250-300% mai mult decât în mod obișnuit, chiar și atunci când faci sport.

Sistemul vascular se tonifică extraordinar și îți trezește foarte mult simțurile și intri, practic, în conexiune cu creierul tău. Toate acestea conduc la sănătatea ta mentală, apărându-te ca un scut impenetrabil de depresie, tulburare bipolară și numeroase boli degenerative, precum Alzheimer. Totul este dovedit științific, dar am simțit-o și pe pielea mea întrucât niciodată nu m-am simțit atât de bine din punct de vedere mental precum sunt astăzi. Și totul vine în cea mai instabilă perioadă pentru mine din punct de vedere financiar și profesional pentru că veniturile mele fluctuează de la o lună la alta, ceea ce, în orice alt context, m-ar fi condus la o depresie foarte urâtă. Însă, băile reci îmi oferă o sănătate psihică uluitoare, iar credința în Dumnezeu mă ajută să nu îmi mai fac griji pentru ziua de mâine, așa cum scrie și în Biblie: „Nu vă îngrijorați de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.”

Totodată, băile reci eliberează inima de stress-ul zilnic la care este supusă inima. Asta pentru că fiecare dintre noi posedă milioane de mușchi primitivi ai sistemului vascular, care puși cap la cap au o lungime de 125 de mii de kilometri, de trei ori mai mult decât circumferința Pământului! Iar hainele pe care le purtăm pentru a ne proteja de frig îi împiedică să se activeze, astfel că inima este nevoită să aibă o activitate mai intensă pentru a pompa mai mult sânge către acești mușchi. În schimb, la contactul cu apa rece, ritmul cardiac scade, iar sângele circulă mult mai rapid și mai eficient prin toate venele, arterele și capilarele. Asta reduce enorm posibilitatea unui stop cardiac, îți oferă mai multă energie, crește imunitatea organismului și îți oferă o rezistență sporită la frig.

De obicei, venirea toamnei aducea și o tristețe pentru mine împreună cu cel puțin o răceală serioasă în primele două luni. Numai că, de când am început să fac băi cu apă rece, nu am mai răcit, ba mai mult, am ajuns să rezist foarte bine la temperaturi din ce în ce mai scăzute. Așa că și acum ies afară în pantaloni scurți și tricou, chiar dacă mulți din cei pe lângă care trec se uită ciudat la mine, gândindu-se că oi fi un nebun. Dar nu mă interesează ce cred ei despre mine pentru că eu mă simt din ce în ce mai sănătos, iar pe ei îi văd bolnavi, mai ales că și în zilele cu peste 20 de grade Celsius purtau geci groase, fular sau chiar și căciuli!

Totodată, metoda Wim Hof crește capacitatea de efort, motiv pentru care cel supranumit Iceman a colaborat cu numeroși sportivi de prim-plan, precum campionul din UFC, Alistair Overeem, jucătorul de fotbal american Steve Weatherford, câștigător al Super Bowl, sau cu echipe de fotbal precum PSV Eindhoven și Burnley.

Mai mult, metoda Wim Hof nu doar previne numeroase boli și contribuie la reglarea durerii din propriul organism, dar a ajutat la vindecarea a numeroase persoane de scleroză multiplă, cancer la sân sau colită ulcerativă. Și încă ceva foarte important: totul fără a apela deloc la medicamente! Așa că fiecare dintre noi merită să încerce beneficiile băilor reci. Și totul începe, la fel cum a fost și în cazul meu, cu un duș rece pe zi.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: