Argentinienii spun Clasico oricărui derby, în sensul corect al cuvântului din engleză, adică o confruntare între două echipe rivale din același cartier, din același oraș sau din aceeași regiune. Iar atunci când vine vorba despre un derby autentic în fotbalul mondial, nimic se poate compara cu duelul dintre Racing Club și Independiente sau El Clasico de Avellaneda, după numele cartierului în care cele două cluburi își duc existența de mai bine de un secol. Și asta pentru că stadioanele lor sunt despărțite de numai 300 de metri, aceasta fiind cea mai mică distanță care separă arenele unor echipe rivale. Astfel, Calle Alsina le unește, dar, totodată, le și desparte, așa cum fiecare derby dezbină familiile din Avellaneda pe durata a 90 de minute pline de pasiune, dramatism, spectacol, dar, uneori, și violență.
Practic, din interiorul lui Estadio Libertadores de America, arena lui Independiente, se pot vedea tribunele de pe Estadio Presidente Juan Domingo Peron, arena lui Racing, cunoscută și drept El Cilindro.
El Clasico de Avellaneda este considerat al doilea derby al Argentinei ca importanță și magnitudine, după El Superclasico, Boca – River, ca urmare a numărului de trofee cucerite de cele două echipe. Astfel, Racing are 18 titluri de campioană, o Copa Libertadores, o Cupă Intercontinentală, o Supercupă Libertadores și 13 cupe ale Argentinei, în timp ce Independiente are 16 titluri, șapte Copa Libertadores, două Cupe Intercontinentale, două Copa Sudamericana, două Supercupe Libertadores și nouă cupe ale Argentinei.
Racing Club a luat ființă pe 25 martie 1903 sub numele de Football Club Barracas al Sud, schimbat, însă, în 1903, după ce unul dintre asociați a văzut numele Racing Club de Paris într-un ziar francez, iar culorile adoptate, albastru și alb au fost inspirate de drapelul Argentinei.
Interesant este că, inițial, și Independiente a avut aceleași culori, după ce a fost fondat pe 1 ianuarie 1905. Președintele clubului a fost atât de impresionat de stilul de joc al lui Nottingham Forest în timpul unui turneu al echipei în Anglia încât a decis ca Independiente să joace din 1910 în roșu. La scurt timp, s-a născut și porecla Los Diablos Rojos („diavolii roșii”).
Primul duel direct a avut loc pe 6 septembrie 1907 și a fost câștigat cu 3-2 de Independiente, care abia se mutase în Avellaneda. Cele două vecine de cartier s-au înfruntat prima dată în divizia de elită pe 12 decembrie 1915, când Independiente s-a impus cu 2-1, dar rezultatul nu a fost validat și victoria i-a fost acordată lui Racing în urma unei decizii controversate a Federației Argentiniene. Grație celor două puncte primite, Racing Club a cucerit al treilea titlu din cele șapte consecutive obținute între 1913 și 1919 și de aici, au pornit animozitățile între cele două cluburi. Această perioadă de glorie a contribuit și la porecla grupării albiceleste, cunoscută și drept La Academia, datorită calității deosebite a jucătorilor produși, dar și a lecțiilor predate adversarilor pe teren. Astfel, în cei șapte ani de maximă înflorire, Racing a pierdut doar cinci meciuri, printre care și un derby cu Independiente, 1-2 în 1914.
În primele decenii ale secolului trecut, El Clasico de Avellaneda era cel mai popular derby al Argentinei, chiar înaintea celui dintre Boca și River. Racing a dominat epoca fotbalului amator, prin cele nouă trofee de campioană, dar autoritatea sa a continuat și în anii ’50, când a devenit prima echipă profesionistă care câștigă trei titluri la rând, între 1949 și 1951. Până în prezent, s-au disputat 226 de meciuri în toate competițiile între cele două rivale, dintre care 86 au fost câștigate de Independiente și 66 de Racing.
Cea mai mare diferență de scor într-un Clasico de Avellaneda a fost consemnată pe 3 noiembrie 1940, când „diavolii roșii” s-au impus cu 7-0. Dar satisfacția maximă a celor de la Independiente a venit pe 22 decembrie 1983, în ultima etapă a turneului Metropolitano, când victoria cu 2-0 le-a adus titlul chiar în fața marii rivale, care era deja retrogradată pentru prima dată în istorie.
Independiente s-a distins prin specialitatea sa de a cuceri trofee internaționale, nu întâmplător autointitulându-se El Rey de Copas (Regele Cupelor) grație celor șapte Copa Libertadores obținute, un record absolut al competiției de top din America de Sud. Independiente a fost primul club argentinian care a triumfat în Copa Libertadores, în 1964, iar între 1972 și 1975, a realizat o altă performanță unică prin câștigarea a patru trofee consecutive.
Racing a fost prima echipă din Țara Tangoului învingătoare în Cupa Intercontinentală, în 1967, dar acel succes a reprezentat și sfârșitul supremației sale. În schimb, fanii „diavolilor roșii” se mândresc și cu faptul că echipa lor de suflet deține recordul de trofee internaționale din întreg fotbalul argentinian, depășind-o la acest capitol și pe Boca Juniors.
De aceea, suporterii lui Independiente poartă cu orgoliu tricourile pe care scrie El Unico Rey (Unicul Rege) și cu numărul 18, reprezentat de numărul titlurilor cucerite peste hotare: șapte Copa Libertadores, două Cupe Intercontinentale, două Copa Sudamericana (echivalentul Europa League), o Recopa Sudamericana (defuncta Supercupă a Americii de Sud), două Supercupe Libertadores (competiție în care evoluau fostele câștigătoare din Libertadores), trei Copa Interamericana (întrecere în care participau reprezentantele CONMEBOL și CONCACAF) și o Suruga Cup (competiția în care se înfruntă campioana Japoniei și câștigătoarea Copei Sudamericana), câștigată în 2018.
„Boca – River poate este cel mai urmărit clasico, dar Racing – Independiente este mult mai pasional. Trebuie să fii un adevărat fan pentru a le susține pe aceste echipe”, a descris un suporter argentinian ce înseamnă derby-ul din Avellaneda. Deși sunt vecini de cartier, fanii celor două cluburi și-au dat de multe ori în petic, iar violențele dintre aceștia au făcut destule victime.
În februarie 2002, înaintea unui derby de pe El Cilindro, ultrașii lui Independiente, barras, așa cum sunt cunoscuți huliganii din Argentina, au aruncat cu pietre în incinta stadionului rivalilor, unde fanii lui Racing făceau un grătar, conform tradiției în zi de Clasico. A urmat o confruntare cu arme în fața sutelor de suporteri care stăteau la coadă pentru a cumpăra bilete, iar 25 de oameni au fost spitalizați și un fan al lui Independiente și-a pierdut viața.
Iar punctul culminant al acestei rivalități a fost atins în august 2006, când arbitrul Horacio Elizondo, cel care tocmai condusese finala Cupei Mondiale dintre Italia și Franța, a fost nevoit să oprească meciul la scorul de 2-0 pentru Independiente, după ce fanii lui Racing au atacat forțele de ordine din tribunele Estadio Libertadores de America. După aceste incidente, Federația Argentiniană de Fotbal a acordat cele trei puncte lui Independiente și a interzis accesul fanilor oaspeți la partidele din primele patru divizii, sancțiune care se menține și astăzi.
Altfel, Racing – Independiente este o afacere în familie, așa cum am descoperit chiar personal în timpul deplasării la Buenos Aires. Într-un bar, care aducea mai degrabă a service auto, dar unde am mâncat un choripan și o empanada delicioase, am întâlnit un fan al lui Independiente, puțin supărat după eșecul favoriților într-un meci de acasă cu Argentinos Juniors. Am încercat să îl consolez, spunându-i că e păcat că ai lui au pierdut. La care tipul de lângă el a sărit imediat: „Ba nu, e foarte bine! Eu sunt fan al lui Racing. Și fratele lui ține cu Racing. Tatăl lor este cu Independiente, iar mama, cu Racing. Iar bunicul lor ține tot cu Racing! Dar pentru noi, este oricum bine: în fiecare săptămână, aici este meci și barul se umple de fiecare dată, când cu fani ai lui Independiente, când cu cei ai lui Racing.”
De aceea, El Clasico de Avellaneda are un parfum cu totul aparte în peisajul plin de pasiune al fotbalului sud-american.
written by You may also want to read
