Pe 27 noiembrie 2011, eram pe Cluj Arena asteptand sa comentez meciul dintre U si Otelul Galati (ce vremuri!). Ma instalasem la postul meu de comentator si ma pregateam de startul transmisiunii, cand am aflat de moartea lui Gary Speed, la acea vreme selecționerul Tarii Galilor și omul care a pus bazele formidabilei performante de la EURO 2016, unde velsii au atins semifinalele. Nu mi-a venit, pur si simplu, sa cred ca unul dintre jucatorii pe care i-am admirat cel mai mult in Premier League isi luase viata, iar aceasta tragica veste m-a marcat pe toata durata partidei. Când venea vorba de Gary Speed, primele lucruri care îmi veneau în minte despre el erau monument și legenda. La fel ca și Ryan Giggs, Speed era unul dintre fotbalistii care nu jucau vreodata prost, care dadeau totul pe teren si păreau de neoprit indiferent de vârstă sau de adversarul întâlnit. Un lider înnăscut și un veritabil campion dincolo de timp și spațiu. Părea un nemuritor, dar în urma cu șapte ani, el și-a pus brusc capăt zilelor la doar 42 de ani, lăsând în urma o lume în stare de soc și o soție îndurerata și doi fii.
Cu o zi inainte, pe 26 noiembrie, Gary Speed fusese invitat in emisiunea Football Focus de la BBC One, apoi s-a intalnit cu fostul sau coleg de la Newcastle, Alan Shearer, alaturi de care a mers pe Old Trafford, unde a urmarit meciul dintre Man. United si „cotofene”, incheiat la egalitate, 1-1. Dupa terminarea jocului, a plecat acasa, in Huntington, localitate aflata la o ora distanta de arena din Manchester.
A doua zi dimineata, la ora 7, sotia sa, Louise, l-a gasit spanzurat in garajul casei lor, iar cateva ceasuri mai tarziu, venea si anuntul oficial al Federatiei Galeze de Fotbal, care a lasat consternata o lume intreaga. Si asta pentru ca nimic nu anunta un asemenea final dramatic pentru Speed, care declarase ca priveste cu speranta si optimism spre viitorul fotbalului galez cu doar cateva luni inainte.
Pana la acest moment tragic, Gary Speed isi cladise o reputatie solida in urma unei cariere ireprosabile, care l-a ridicat la statutul de legenda in Premier League, fara a juca la vreuna dintre marile forte din Anglia. Nascut pe 8 septembrie 1969 la Mancot, galezul s-a consacrat ca unul dintre cei mai energici si mai eficienti mijlocasi stanga ai epocii sale. Gary a inceput fotbalul la Leeds United, unde a cucerit titlul de campion in 1992, intr-o echipa din care facea parte si Eric Cantona. Dupa opt ani pe Elland Road, in care a inscris 39 de goluri in 248 de meciuri, Speed a plecat la clubul copilariei sale, Everton. Dincolo de afectiunea sufleteasca pentru gruparea de pe Merseyside, legatura lui Gary cu Everton a fost intarita si de faptul ca a locuit pe aceeasi strada din orasul natal cu fostul capitan al „caramelelor”, Kevin Ratcliffe, care se juca in timpul liber cu Speed si prietenii lui.
La Everton, a jucat doi ani, perioada in care a inscris 16 goluri in 58 de aparitii, apoi a trecut la Newcastle, unde avea sa isi consolideze imaginea de erou-cult in Premier League, devenind unul dintre cei mai indragiti jucatori ai „cotofenelor” datorita atitudinii sale de a nu renunta niciodata. Intre 1998 si 2004, Speed a marcat 29 de goluri in 213 meciuri, dupa care a plecat la Bolton Wanderers. Avea deja 35 de ani, dar asta nu l-a impiedicat sa incante si publicul de pe Reebok Stadium cu raidurile sale in flancul stang. Fibra sa speciala l-a ajutat sa aiba o cariera ferita de accidentari, iar disciplina din teren si spiritul fair-play, care l-a caracterizat, nu i-au adus suspendari importante, astfel incat Speed a detinut mult timp recordul de prezente in Premier League, 535, depasit, ulterior, pana in momentul mortii sale, de David James si Ryan Giggs. Totodata, el a fost si jucatorul de camp cu cele mai multe selectii in nationala Tarii Galilor si al doilea per total, cu 85 de meciuri intre 1990 si 2004, fiind depasit abia anul acesta de Chris Gunter.
Totodata, Gary Speed a marcat in fiecare sezon de Premier League in care a jucat, performanta atinsa si de colegul sau de nationala, Ryan Giggs. Dupa 121 de meciuri si 14 goluri pentru Bolton, Speed a plecat la Sheffield United pe 1 ianuarie 2008, in Championship, ajungand peste un an in finala playoff-ului de promovare in Premier League, pierduta, insa, in fata lui Burnley. Gary si-a anuntat retragerea din activitatea de jucator in 2010, cand avea aproape 41 de ani, preluand rolul de manager la Sheffield.
Insa, dupa numai cateva luni, Speed a raspuns pozitiv chemarii federatiei galeze de a prelua postul de selectioner al tarii sale, in decembrie 2010, dupa o perioada nefasta sub conducerea lui John Toshack. Cand a preluat nationala „dragonilor”, aceasta se situa pe locul 117 in clasamentul FIFA, iar in mai putin de un an, urcase pana pe pozitia a 45-a, cel mai spectaculos salt al unei echipe in 2011.
Dar toate aceste realizari profesionale ascundeau o greutate pe care Gary Speed o purta pe umeri si, mai ales, in suflet din timpul adolescentei. El a jucat sub comanda lui Barry Bennell, un antrenor acuzat si condamnat, mai tarziu, ca si-ar fi abuzat mai multi dintre elevi. Sotia sa, Louise, a descoperit dupa moartea lui Gary o scrisoare pe care acesta i-a trimis-o cand avea 17 ani, iar cele scrise atunci nu erau deloc lucruri la care sa se gandeasca, in mod normal, un pusti de varsta lui.
„Draga Louise,
Nu stiu ce sa spun. M-am gandit sa termin cu Leeds, m-am gandit si la alte lucruri pe care nu o sa le spun. Sunt atat de deprimat. Ma voi culca acum si sper sa nu ma mai trezesc. Te iubesc atat de mult, te voi iubi mereu … „
Speed s-a trezit si a doua zi atunci, insa nu a mai apucat zorii zilei de 27 noiembrie 2011, cand a luat decizia de a pune capat unei existente de care aproape oricine ar fi fost mandru. Dar, asa cum a si spus Louise, revazand ultima emisiune a lui Gary, „zambetul sau nu mai era natural, nu mai ajungea la ochii lui”, iar mama lui, Carol Speed, l-a descris drept „o persoana ca un pahar pe jumatate gol”.
Nimeni nu va sti cu exactitate ce a fost, cu adevarat, in sufletul lui Gary Speed de a ajuns la sinucidere, insa, pentru toti cei care l-am admirat si iubit, el va ramane pierdut, dar niciodata uitat.
written by You may also want to read
