Când avea cinci ani, i-a aruncat mamei sale, în timp ce o ajuta la spălatul vaselor, următoarele vorbe: “voi face ceva măreț în viața mea”. Aproape un deceniu mai târziu, după ce dăduse de câțiva ani de gustul tenisului, i-a mărturisit preotului de la biserica pe care o frecventa că va fi cea mai bună jucătoare din lume. Iar Billie Jean King și-a respectat întru totul promisiunile. Ea a avut cea mai mare influență asupra tenisului feminin în ultimii 50 de ani și asta nu doar pentru că a excelat pe teren, ci, mai ales, datorită cruciadei sale pentru dreptate socială și pentru egalitatea între sexe în lumea sportului.

Un adevărat fenomen, Billie Jean King a început să practice sportul alb la vârsta de 11 ani, la 16 ani, trecea deja la profesioniști, iar la 17 ani, câștiga primul său titlu de Grand Slam, la Wimbledon în proba de dublu. Billie Jean a dominat autoritar a doua jumătate a anilor ’60 și prima jumătate a anilor ’70, iar cele 39 de trofee de Grand Slam, dintre care 12 la simplu, 16 la dublu și 11 la dublu mixt, reprezintă o performanță pe care au depășit-o în întreaga istorie a tenisului doar Margaret Court și Martina Navratilova. În total, a câștigat 127 de trofee la simplu, dintre care 62 ca amatoare și 67 în circuitul WTA, pe care chiar ea l-a înființat.

Totodată, King s-a remarcat atât pe terenul de joc, cât mai ales în afara acestuia prin lupta sa neobosită pentru egalitatea sexelor și împotriva discriminărilor de orice natură. Billie Jean King a fost unul dintre primii sportivi care și-au recunoscut homosexualitatea și s-a dovedit cea mai puternică voce a curentului feminin în plin patriarhat, în urma victoriei răsunătoare din cel mai important meci al vieții sale, celebra “Bătălie a sexelor” cu Bobby Riggs din 1973, urmărit de 90 de milioane de telespectatori, cea mai mare audiență înregistrată vreodată de o partidă de tenis.

De șapte ori învingătoare în Fed Cup din postura de jucătoare și deținătoarea recordului de trofee la Wimbledon, 20 la număr, ea a fost și prima femeie din istoria sportului care a câștigat peste 100 de mii de dolari din premii pe parcursul unui an. Totodată, BJK a fost prima femeie și, în același timp, primul reprezentant al tenisului desemnat Sportivul Anului de revista Sports Illustrated, iar în 1990, s-a numărat printre cei doar patru sportivi incluși de revista Life în topul celor mai importanți americani ai secolului XX, alături de Babe Ruth, Jackie Robinson și Muhammad Ali. Mai mult, complexul unde se desfășoară US Open îi poartă numele.

Billie Jean Moffit, devenită King după căsătoria cu Larry King, s-a născut pe 22 noiembrie 1943 în Long Beach, California, într-o familie cu un puternic background sportiv. Tatăl său, Bill, a practicat baseball-ul, atletismul și baschetul, fiind la un pas chiar de a juca în NBA, înainte de a se dedica meseriei de pompier, mama ei, Betty, era o înotătoare foarte bună, iar fratele său mai mic, Randy Moffit, a avut o carieră impresionantă în baseball, jucând 12 ani în MLB. Înainte de a prinde gustul tenisului, Billie Jean a încercat cu destul succes softball-ul, pe care l-a jucat când avea 10 ani, echipa sa câștigând campionatul din Long Beach, deși înfrunta adversare cu 4-5 ani mai mari.

La 11 ani, a trecut la tenis, la sugestia părinților de a practica un sport mai potrivit unei domnișoare, iar prima sa rachetă și-a cumpărat-o cu opt dolari din propriile-i economii. Încă de la începuturile sale în tenis, s-a lovit de prejudecăți și discriminări, în 1955, ea fiind exclusă dintr-o poză de grup a unor juniori de tenis doar pentru că purta pantalonii scurți făcuți chiar de mama sa în locul tradiționalei rochii cu care se îmbrăcau jucătoarele în acele vremuri.

La nici 16 ani, debuta în primul său turneu de Grand Slam, la US Open din 1959, iar un an mai târziu, obținea primul său trofeu, la Philadelphia, pe 7 august 1960. În 1961, Billie Jean a ajuns pentru prima dată la Wimbledon datorită unei sponsorizări din partea patronilor clubului de tenis din Long Beach, care au strâns două mii de dolari pentru a o trimite la Londra. Ea nu a dezamăgit și s-a întors cu primul său titlu de Mare Șlem, după victoria din proba feminină de dublu, alături de Karen Hantze.

King avea 17 ani, iar partenera ei, 18, ceea ce a făcut ca cele două să devină cel mai tânăr cuplu învingător în istoria Wimbledon-ului. Avea să fie începutul unei relații cu totul speciale între BJK și iarba londoneză, unde a adunat 20 de trofee, record pe care îl împarte cu Martina Navratilova, dintre care șase la simplu, 10 la dublu și patru la dublu mixt.

În 1962, Billie Jean a atras atenția și la simplu, unde a eliminat-o pe Margaret Court, liderul mondial, în primul tur. Era pentru prima dată în istorie când la Wimbledon, prima clasată în ierarhia mondială pierdea primul meci din turneu. Totodată, King și-a apărat titlul la dublu, alături de Karen Hantze, iar peste un an, a ajuns până în finala de la simplu, unde a fost învinsă, însă, de aceeași Margaret Court.

Căsătorită cu Larry King în 1965, ea a cucerit primul său titlu de Grand Slam la simplu la Wimbledon, după ce a învins-o în finală pe Maria Bueno. Billie Jean avea să se mai impună la Londra de alte cinci ori, în 1967, 1968, 1972, 1973 și 1975, iar palmaresul său la simplu este absolut impresionant: 96 de victorii și doar 15 înfrângeri la Wimbledon. De altfel, perioada 1966 – 1975 a fost cea mai fructuoasă a carierei sale la simplu, 97 din cele 129 de trofee fiind câștigate în acest deceniu, iar de șase ori, a terminat anul din postura de lider al clasamentului mondial, în 1966, 1967, 1968, 1971, 1972 și 1974.

Considerată și una dintre cele mai bune jucătoare de dublu din istorie, cu 27 de titluri de Grand Slam, Billie Jean King a fost prima femeie din 1938 încoace care câștigă trofeul la Wimbledon și US Open în toate cele trei probe: simplu, dublu și dublu mixt, în 1967.

Învingătoare la simplu la US Open de patru ori, în 1967, 1971, 1972 și 1974, ea a obținut singurul său titlu la Australian Open, în 1968, după o victorie în finală împotriva lui Margaret Court. Cu un procentaj de reușită de 82 la sută în întreaga carieră la simplu, datorită palmaresului de 695 de succese și doar 155 de eșecuri, BJK a avut cel mai bun an în 1971, în ciuda faptului că a obținut doar un titlu de Mare Șlem la simplu, la US Open. Ea a câștigat 17 din cele 31 de turnee de simplu în care a participat, cu un bilanț de 112 victorii și 13 înfrângeri, iar încasările din premii au depășit 100 de mii de dolari, o premieră pentru o sportivă.

În 1972, Billie Jean a câștigat toate cele trei turnee de Grand Slam la care a luat startul, Wimbledon, Roland Garros, unde a obținut singurul trofeu la simplu, și US Open, hotărând să nu participe la Australian Open. “Aveam 28 de ani și eram în forma de vârf a carierei. Sunt absolut sigură că aș fi putut realiza Marele Șlem în 1972, dar Australian Open era un turneu minor în acele vremuri. Mai important, nu am vrut să ratez niciunul dintre turneele de iarnă Virginia Slims”, a explicat mai târziu King motivele pentru care nu a concurat la Antipozi. Anul 1972 avea să fie unul de răscruce pentru Billie Jean și pentru întreg tenisul feminin.

Nemulțumită că premiul său de la US Open a fost cu 15 mii de dolari mai mic decât cel al lui Ilie Năstase, campionul din turneul masculin, deși la ambele finale se vânduseră la fel de multe bilete, King a anunțat că, dacă situația nu se va schimba anul următor, nu va participa și le va convinge și pe celelalte jucătoare din circuit să boicoteze competiția. Billie Jean a luptat neîntrerupt pentru drepturile femeilor în tenis, a obținut susținere financiară din partea sponsorilor și a stat la baza înființării unui circuit feminin separat de cel masculin, Virginia Slims, alături de alte opt jucătoare. Ea a fost una dintre membrele fondatoare și, totodată, primul președinte al WTA (Asociația Mondială a Jucătoarelor de Tenis), astfel că puterea sa de persuasiune era destul de mare, iar în 1973, US Open a devenit primul turneu de Grand Slam ce oferă premii egale în bani campionilor de la masculin și feminin.

Într-un an dominat de Margaret Court, care a câștigat trei din cele patru titluri majore la simplu, Billie Jean a devenit prima și, totodată, singura jucătoare din Era Open care realizează Tripla Coroană la Wimbledon: triumful la simplu, dublu și dublu mixt.

Dar momentul de apogeu al carierei sale avea să se consume pe 20 septembrie 1973. În acea zi, la Houston, în fața a 30 de mii de spectatori și a 50 de milioane de telespectatori doar în Statele Unite, BJK a răsturnat toate prejudecățile legate de femei prin triumful fabulos repurtat în faimoasa “Bătălie a sexelor”, în care l-a înfruntat pe Bobby Riggs. Fost număr unu mondial, acesta câștigase titlul la Wimbledon și la US Open la sfârșitul anilor ’30 și le-a provocat la duel pe cele mai bune jucătoare de tenis ale momentului, Margaret Court și Billie Jean King, pentru a demonstra că femeile nu au ce căuta în acest sport și că “locul lor este doar în bucătărie și în dormitor”. King a refuzat propunerea inițial, dar s-a răzgândit după ce Riggs a spulberat-o pe Court în două seturi, scor 6-2, 6-1.

Deși Bobby Riggs avea 55 de ani, cu 26 în plus față de Billie Jean, el a fost considerat favorit la victorie, cu o cotă de 5-2. Foarte relaxat după victoria cu Margaret Court din urmă cu o jumătate de an, Riggs nu a acordat prea mare importanță antrenamentelor pentru meciul cu King, preferând să facă o publicitate excesivă confruntării prin comentarii răutăcioase la adresa femeilor. În schimb, Billie Jean s-a pregătit asiduu știind că de soarta acestui duel depinde viitorul tenisului feminin: “Simțeam că dacă nu voi câștiga acest meci, asta va da lupta femeilor cu 50 de ani înapoi. Ar fi ruinat circuitul feminin și ar fi afectat grav respectul de sine al tuturor femeilor.”

Avea să fie meciul cu cea mai mare audiență din istoria tenisului la nivel global, peste 90 de milioane de telespectatori din 37 de țări urmărind live cum King l-a umilit pe Riggs în trei seturi cu scorul de 6-4, 6-3, 6-3. “Te-am subestimat”, au fost primele cuvinte pe care i le-a adresat la final Bobby Riggs lui Billie Jean. “Nu am simțit niciun fior să bat un tip de 55 de ani. Dar marea încântare a fost să pot expune tenisul unui public nou atât de numeros”, a declarat ea după succesul ce i-a adus 100 de mii de dolari. Nu întâmplător, în același an, revista Sports Illustrated a numit-o “probabil cel mai influent sportiv al timpurilor sale.”

În 1975, după cel de-al șaselea titlu la simplu de la Wimbledon, a anunțat că nu va mai participa în turnee majore din cauza accidentărilor de la genunchi. Ultimul său trofeu de Grand Slam l-a obținut în 1980 la US Open, în proba de dublu, iar ultimul titlu câștigat a fost cel de la Birmingham, din 1983, când a devenit, la 39 de ani, 7 luni și 23 de zile, cea mai vârstnică jucătoare care se impune într-un turneu WTA.

Billie Jean King a fost o forță de neoprit și în Fed Cup, unde a condus din teren echipa Statelor Unite spre câștigarea a șapte trofee, în 1963, 1966, 1967, și între 1976-1979. Palmaresul său în Fed Cup este de 52 de victorii, dintre care 30 consecutive în ultimele sale 30 de meciuri, și doar patru înfrângeri (26-3 la simplu și 26-1 la dublu), iar din postura de căpitan nejucător, a contribuit la cucerirea a încă trei titluri, în 1996, 1999 și 2000.

În 1977, ea a fost numită de revista Harper’s Bazaar Magazine una dintre cele mai puternice zece femei din America. BJK a fost printre primii sportivi care și-au recunoscut înclinația și atracția spre persoane de același sex, după ce la începutul anilor ’70, a descoperit că este interesată de femei. În 1981, după ce a anunțat oficial că este lesbiană, a pierdut toate contractele de publicitate, dar asta a făcut-o să lupte și mai mult împotriva inegalităților și a discriminărilor de orice natură. “Presiunea este un privilegiu” a fost cel mai celebru citat al lui Billie Jean King, care a fost inclusă în 1987 în International Hall of Fame și a primit în 2009 cea mai înaltă distincție pentru un civil american, Presidential Medal of Freedom, din partea fostului președinte al Statelor Unite, Barrack Obama.

Una dintre cele mai vocale apărătoare ale drepturilor femeilor în tenis, ei i se datorează și răspândirea popularității sportului alb în rândul americanilor, motiv pentru care Centrul Național de Tenis, unde se desfășoară și US Open, îi poartă numele din 2006.

Facebook Comments