Inaintea sosirii in China nu credeam ca imi va fi chiar atat de greu la intoarcerea acasa. Acum, insa, la despartirea de Beijing, ma simt putin trist, desi dorul de casa m-a cuprins teribil in ultimele zile. Mai mult ca niciodata, am realizat ca in fiecare loc in care mergi, ceva din tine ramane acolo. O parte din sufletul meu a ramas definitiv in Beijing, la fel cum o mica bucatica din China am luat-o cu mine definitiv. Mai mult ca orice loc pe care l-am vazut pana acum, Beijing-ul mi-a intrat la inima.

Dincolo de organizarea impecabila, vecina cu perfectiunea, a Jocurilor Olimpice, Beijing-ul a oferit tuturor celor prezenti aici o lectie de viata. China nu este cea din auzite, China chiar este o natiune uriasa care si-a aratat puterea deplina la aceasta Olimpiada. In afara infrastructurii impresionante si a rezultatelor de necontestat, chinezii chiar i-au facut pe toti invitatii Jocurilor sa se simta bineveniti. Nu stiu daca amabilitatea gazdelor este naturala sau a fost fortata de acest eveniment planetar, dar chiar si asa, au stiut sa faca totul ca sa nu ne lipseasca absolut nimic.

Ar fi multe de spus despre frumusetea fiecarui loc din capitala Chinei. Marele Zid, Orasul Interzis, Templul Cerului sau Palatul de Vara sunt toate adevarate capodopere, care au integrat impecabil cea de-a 29-a editie a Jocurilor Olimpice.

La finalul aventurii mele in China, marturisesc ca m-am convins cu adevarat de maretia acestei competitii. Recordurile, medaliile, bucuriile, dezamagirile si dramele fiecarei Olimpiade m-au marcat profund. Am vazut din tribune recordul mondial fabulos la suta de metri al lui Usain Bolt, dar si esecul amar al fetelor noastre de la handbal in fata Ungariei. La prima mare competitie la care am participat, trebuie sa spun ca Jocurile Olimpice reprezinta Everestul sportului, iar pentru fiecare sportiv, prezenta la aceasta competitie reprezinta apogeul. Atmosfera din oras este impresionanta si te simti special cand te contopesti pe strazi cu sportivi si suporteri reprezentand toate semintiile pamantului.

Tocmai de aceea, acum cand ma aflu in avionul care ma aduce acasa, alaturi de sportivii nostri, ma gandesc in primul rand la faptul ca acesti oameni imensi merita mai multa atentie si mai mult respect din partea noastra. Daca nu a fost o Olimpiada prea reusita pentru noi in comparatie cu precedentele editii, a fost si vina noastra. Cati dintre noi stim in ce conditii se pregatesc acesti sportivi, despre care mai aflam cate ceva din patru in patru ani cand ne reprezinta cu mandrie tara la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice si apoi la marile competitii?

Si noi, oamenii obisnuiti, suntem vinovati de esecul de la aceasta Olimpiada! Nu mai avem voie sa-i aruncam in anonimat pe acesti oameni, trebuie sa avem o mai mare grija la desfasurarea orelor de sport din scoli si putem sa ne trimitem din nou copiii la sport. Credeti-ma ca emotiile pe care le simti atunci cand vezi si vorbesti cu un campion olimpic sunt unice! Iar cand am coborat din avion alaturi de acesti mari sportivi chiar a fost ceva cu totul si cu totul deosebit.

Alina Dumitru, Georgeta Andrunache, Viorica Susanu, Sandra Izbasa si Constantina Dita Tomescu trebuie tratate ca niste adevarate regine pentru ca sunt cu adevarat MARI! Si la fel sunt si ceilalti medaliati ai nostri ca si toti cei 102 sportivi care ne-au reprezentat tricolorul la Marile Jocuri.

De aceea, la finalul acestei Olimpiade a superlativelor la care am avut mandria si onoarea sa particip, nu imi mai ramane decat sa spun: Respectul nostru, Beijing! Il meriti din plin! Iar noi sa ne respectam campionii!

Facebook Comments