Am mai luat doua medalii la Jocurile Olimpice, un bronz la gimnastica feminin in proba pe echipe si un argint la spada prin Ana Maria Branza, si ne mandrim ca suntem romani. Ne place sa ne asociem numele de succesul alor nostri, desi pana in momentul izbandei lor nici nu le stiam, poate, numele.  Cati dintre noi stiau de Ana Maria Branza, o fata de 23 de ani care a muncit enorm pentru aceasta performanta uriasa? Imediat dupa finala pierduta, era atat de bucuroasa totusi ca a luat argintul incat a spus ca nici nu mai vrea sa auda de scrima pentru un timp incepand cu cea mai importanta seara a carierei sale.

Putini dintre noi stim cate sacrificii se ascund in spatele unui asemenea succes, dar acest sablon il repetam obsesiv, poate – poate, cineva acolo, sus, (si nu ma refer la divinitate) ii va ajuta cu adevarat pe acesti oameni minunati. Cel mai probabil ca toti acesti adevarati campioni vor trece in uitare imediat dupa stingerea flacarii olimpice. Pentru ei, din acel moment va reincepe, probabil, coborarea intr-un anonimat de patru ani in care se vor chinui in aceleasi baze neprimitoare si in aceleasi conditii vitrege pentru performanta. Si de asta noi suntem cei mai vinovati.

Vom uita de acesti campioni si ii vom scoate de la naftalina la urmatoarea Olimpiada, la Londra, in 2012. Alina Dumitru, Mihai Covaliu, Ana Maria Branza si fetele de bronz ale lui Nicolae Forminte nu se vor mai regasi nici macar in coada buletinelor de stiri (ne)sportive si nici pe ultima pagina a ziarelor pline de fotbalul atotputernic, dar care rateaza cu perserverenta fiecare calificare la Jocurile Olimpice.

Tine de noi si nu avem voie sa-i mai uitam pe CAMPIONII NOSTRI, care acum isi traiesc secunda de glorie inaintea unei munci si mai dure pentru ca peste patru ani sa ne mai reamintim, poate, de ei. Ei acum raspund cu bunavointa intregii prese care i-a ignorat aproape patru ani. Merita tot respectul si toata aprecierea noastra toti sportivii care au avut onoarea sa ne reprezinte la festivitatea de deschiderea a Jocurilor de la Beijing. Pentru ca important este sa participi! Nu trebuie sa-i uitam nici pe tiristul Alin Moldoveanu si pe halterofilul Antoniu Buci, care au fost atat de aproape de podium. Si ei sunt adevarati campioni!

Iar pentru a vedea cat de mult inseamna un asemenea campion o sa va povestesc ce mi s-a intamplat in urma cu o zi la Beijing. In drumul spre Ambasada Romaniei, unde era programata conferinta de presa a Alinei Dumitru, discutam cu ghidul meu, Chan, un chinez care stie si romaneste, despre Jocurile Olimpice. Imediat, mi-a spus de medalia de aur a judokanei noastrei. „Merg acum sa-i iau un interviu!”, i-am spus. „Serios? As vrea sa fac o poza cu ea, daca se poate”, mi-a raspuns, „sau daca nu se poate, m-as multumi si cu un autograf.” Cand am iesit si i-am adus autograful Alinei, s-a bucurat ca un copil cand primeste o jucarie. Iar pentru asta, mi-a facut si o reducere de 50 la suta pentru timpul pierdut in acea zi cu mine! Cati dintre noi, oare, am fi facut la fel?!!!

Facebook Comments