Desi m-am consacrat comentând meciuri de fotbal, rugby-ul este sportul care mi-a intrat pe sub piele parca mult mai ușor. Poate și pentru ca din punct de vedere profesional, ma declar mai degrabă un rugbist care a trebuit sa își câștige fiecare metru de teren pentru a putea progresa în cariera. Nu am fost genul de fotbalist, împins de alții în avanposturi, la pomana, cum se mai spune, doar pentru a baga mingea în poarta. Eventual, chiar din ofsaid! Nu, pentru tot ceea ce am obținut până acum am înaintat metru cu metru, pornind din propriul teren, fără ocolișuri, fără a arde etapele.
Am câștigat fiecare palmă de teren cu sudoare și valoare, prin trudă, multe nopți nedormite și un strop de inspirație. Iar când am ajuns în terenul de țintă advers, după ce am depășit toate obstacolele întâlnite în cale, bucuria eseului a fost imensă. Incomparabilă.
Nu am fost nici băiatul lui tata sau al lui mama, nu am avut nicio relatie în presa, am pornit de la zero și tot ceea ce am realizat în profesia mea a fost doar datorita muncii și valorii mele. Cat am putut sa o demonstrez. Cei care sunt în aceeași situație ca mine și visează la o cariera în presa ar trebui sa știe ca asta e nivelul maxim pe care îl pot obține. Fără influente, fără cunoscutul PCR, adică pile, cunoștințe și relații.
Nu mi-am înșelat niciodată meseria, chiar dacă am avut si eu parte de multe dezamăgiri, chiar dacă uneori nu am mai găsit motivația de a merge mai departe. Mi-am pus sufletul în fiecare transmisiune și am încercat sa îl fac și pe omul din fata televizorului sa se simtă ca pe stadion.
Nu am fost un lup singuratic, cum ar putea unii să creadă, am și câțiva prieteni adevărați în presă, cel mai la îndemână exemplu fiind comentatorul de Formula 1, Florin Ion. Dar și ei, la fel ca și mine, au pornit de jos și au ajuns unde sunt acum tot doar datorită propriilor eforturi, nicidecum pe baza unor cumetrii, cum se tot practică în domeniu. De aceea, există această apreciere reciprocă și un respect deosebit între noi tocmai pentru că știm cu toții că nu am mușcat din cașcaval sau că nu ne-am înjunghiat pe la spate vreun coleg pentru a ne fi nouă mai bine.
Iar ieri, un fost coleg m-a ironizat pentru că mi-aș da singur „calde”, că îmi laud prea mult munca și că îmi vărs prea des ofurile în social media. Poate că așa este, dar am și un motiv bine întemeiat pentru care fac asta. Dacă în momentul de față am ajuns să îmi exprim frustrarea că nu mai comentez la niciun post TV este pentru că am senzația că mi s-a luat ceva în mod abuziv. Ceva pentru care am muncit din greu și pentru care mi-am demonstrat suficient calitățile. De aceea am aceste reacții care îi pot deranja pe ceilalți care își fac meseria cu discreție. Poate cu prea multă discreție.
Pentru că eu știu cel mai bine cât am muncit pentru a ajunge la nivelul la care am fost, fără a face vreun compromis și fără a-mi pierde demnitatea.
written by You may also want to read
