La Bombonera nu este doar o arenă, un punct de atracție major al capitalei Argentinei, ci un simbol fundamental care susține și face parte din microcosmosul unui trib, al unui cartier, al unei națiuni. Puține sunt lucrurile cu adevărat legendare în această lume, dar Bombonera chiar este un stadion transformat într-un mit etern.
Chiar italianul Daniele De Rossi, care se transferase la Boca de la AS Roma la începutul sezonului, a declarat după primul contact cu arena „genovezilor”: „Bombonera este singurul stadion care m-a emoționat, deși nu îl mai văzusem vreodată. Acum, văd că este un stadion foarte frumos, dar diferența o face publicul din tribune.” Și câtă dreptate are! Există o legătură mistică, fără îndoială, care unește cele trei elemente fundamentale ale spectacolului pe Bombonera: fanii, stadionul și echipa. Toate acestea trebuie să funcționeze la turație maximă pentru senzația de absolut pe care o simți în timpul unui meci în interiorul acestei gigantice cutii de bomboane. Totul se transformă într-un cazan plin de pasiune care dă în clocot la fiecare partidă de acasă a Bocăi.
Practic, nimic nu simbolizează mai bine pasiunea și intensitatea fanilor Bocăi decât această catedrală-cult, o entitate cu viață proprie pe durata a două ore, când toate energiile suflării Xeneize sunt canalizate în interiorul acestui mastodont din oțel și beton, dar prin venele căruia curge sânge galben-albastru, precum o lavă fierbinte, și a cărui inimă bate în ritmurile celor peste 50 de mii de suflete ce creează o atmosferă cum nu mai întâlnești nicăieri pe această planetă.
Nu întâmplător, în 2020, revista France Football a ales Bombonera drept stadionul cu „cea mai mare pasiune din lume” înaintea arenei lui Liverpool, Anfield, și a Borussiei Dortmund, Signal Iduna Park. Deși senzația inițială este că stadionul se cutremură în fiecare zi de meci, de fapt, Bombonera este o entitate aparte care acționează cu o forță proprie asupra pământului, care îi face pe toți să resimtă șocul precum un seism puternic. De aceea, legenda perpetuată despre arena Bocăi transmite că La Bombonera no tiembla, late! Adică, Bombonera nu tremură, gest ce poate fi asociat cu frica, ci vibrează în ritm propriu, lovind pământul precum un baros gigantic.
Bombonera nu este doar un monument al pasiunii pentru fotbal, ci și un minunat stadion, cu un design cu totul special. Forma cutiei de bomboane este dată de dispunerea tribunei oficiale, ocupată în majoritate de loje, ce dau senzația unui loft cu apartamente privilegiate, și care este elementul distinct al arenei, în comparație cu cele două peluze și tribuna a doua, unite armonios în forma unui „U” stilizat. Stadionul s-a numit Dr. Camilo Cichero, după președintele Bocăi din anii ’30-’40, perioadă în care a fost construit și inaugurat, în 1940, iar în prezent este cunoscut oficial drept Estadio Alberto Jose Armando, după numele cu rezonanță de erou de telenovele al unui alt conducător al clubului. Ambiția sa fost să transforme gruparea „genovezilor” în cea mai importantă din Argentina și America de Sud. Este paradoxal, însă, cum Boca Juniors și-a redenumit stadionul tocmai după omul care a vrut să renunțe la Bombonera în favoarea unei arene gigantice care să rivalizeze cu Maracana.
Alberto Jose Armando a avut un prim mandat de președinte în anii ’50, apoi a revenit la conducerea Bocăi în 1960, când a pus bazele unui proiect ce pare fantasmagoric și în zilele noastre: construirea unui adevărat complex sportiv pe șapte insule artificiale, create special pe Rio de la Plata, iar stadionul de 140 de mii de locuri urma să reprezinte piesa de rezistență pentru Cupa Mondială organizată de Argentina în 1978. După ce rezultatele pe teren au început să apară, președintele „genovezilor” își dorea să mute clubul într-o casă nouă ultraluxoasă pentru care primise și sprijinul guvernului. Dar situația politică și economică a Argentinei era foarte instabilă în acele vremuri, mai ales după preluarea puterii în 1976 de junta militară condusă de generalul Jorge Videla. Deși cele șapte insule s-au ițit dintre apele lui Rio de la Plata după ce mii de tone de nisip au fost aruncate în fluviul din Buenos Aires și chiar s-a pus și piatra de temelie a noului stadion pe 25 mai 1972, cu fix trei ani înaintea termenului de finalizare a lucrărilor, totul a rămas la stadiul de proiect, iar Bombonera a rămas până astăzi și va fi mult timp de acum încolo casa Bocăi.
Și dacă Bombonera este arena cu cea mai mare cantitate de pasiune din lume, asta este posibil, în primul rând, datorită celei mai fierbinți peluze de pe un stadion de fotbal, La 12, care depășește ca trăiri Zidul Galben de la Dortmund și The Kop de pe Anfield. Nu este doar un șablon, La 12 chiar înseamnă al 12-lea jucător pentru „genovezi” prin felul în care îi încurajează pe toată durata partidei indiferent de scorul de pe tabelă. Și asta pentru că La 12 este inima care pompează neîncetat energie jucătorilor Bocăi pe timpul unui meci cu debitul lui Rio de la Plata.
Boca înseamnă pasiunea maselor, a nevoiașilor, care își găsesc alinarea în jocul favoriților, iar asta se transmite și în intensitatea arătată neîncetat pe teren de jucătorii care îmbracă celebrul tricou azul y oro. Asta așteaptă și fanii pătimași, ca susținerea lor necondiționată să fie răsplătită cu cinste și implicare totală pe gazon. Nu există cale de mijloc. Iar atmosfera de pe Bombonera la fiecare meci simbolizează mereu granița dintre răutatea îndreptată către adversari, cu scopul intimidării lor, și euforia de a-i încuraja din tot sufletul pe favoriți. Deși fiecare tribună este separată de gazon de garduri cu sârmă ghimpată, înalte de cinci metri, aproape nicăieri în lume nu vei mai întâlni o legătură atât de strânsă între jucători și suporteri, precum pe stadionul Bocăi.
Binele și răul se întrepătrund, paradoxal, într-un mod cum nu se poate mai armonios pentru crearea unei imagini pe care, odată ce ai văzut-o pe viu, nu o mai poți uita vreodată. Practic, prin susținerea lor asurzitoare și brutală chiar, uneori, fanii întrețin o legătură aproape mistică cu oamenii pe care vin săptămână de săptămână să îi vadă și să îi încurajeze când apără culorile mult iubite. De aceea, Boca Juniors este un club cu totul special, cum nu mai există pe acest pământ, iar jucătorii, care capătă un statut de semizei de îndată ce îmbracă tricoul azul y oro, simt și ei că devin celule-vii ale acestei entități cu viață proprie, numită La Bombonera.
Textul este desprins din cartea „Călătorie în inima celui mai fierbinte derby al Planetei Fotbal”, care va apărea în acest an.
written by You may also want to read
