Astazi, se împlinesc cinci ani de la dispariția Iolandei Balaș-Soter Cu acest prilej, va invit sa ne reamintim de una dintre cele mai mari atlete din istorie cu ajutorul acestui capitol din cartea „100 de sportivi legendari”.
„Linişte, sare Iolanda!”, se auzea de fiecare dată înaintea unei noi sărituri a Iolandei Balaş-Soter pe stadionul Republicii, atenţionând mereu publicul de faptul că ar putea fi părtaş la scrierea unei noi pagini de istorie a atletismului! Şi asta pentru că Iolanda Balaş a fost, în sine, una dintre cele mai glorioase cărţi ale sportului mondial! Era acea linişte, ca un semn de reverenţă, care parcă o făcea pe Ioli să plutească peste ştachetă şi să doboare un nou record mondial.
Născută la Timişoara pe 12 decembrie 1936 într-o familie cu origini maghiare, Iolanda Balaş a fost un om fabulos şi o campioană uriaşă, care se naşte poate o dată la 100 de ani. Dublă campioană olimpică la săritura în înălţime, în 1960 şi 1964, şi dublă campioană europeană, Ioli a stabilit nu mai puţin de 14 recorduri mondiale în decurs de şase ani şi a fost printre primii atleţi incluşi în International Hall of Fame în 2012.
CITESTE SI | GOSPODINA ZBURATOARE
Iolanda Balaş a ajuns la atletism la clubul local Electrica, dusă de o vecină care practica deja acest sport. După ce a încercat iniţial proba de semifond, a trecut la săritura în înălţime, susţinută de profesorul Ion Arnăutu, căruia i-a fost mereu recunoscătoare pentru că i-a îndrumat corect paşii.
În 1953, Marea Doamnă a atletismului românesc a ajuns în Bucureşti, la CCA, unde a intrat pe mâna lui Ioan Soter. Acesta fusese primul român care a sărit peste ştacheta înălţată la 2 metri şi, ulterior, avea să devină partenerul de viaţă al Iolandei. Peste trei ani, Balaş stabileşte primul său record mondial: 1,75 metri pe 14 iulie 1956, la Bucureşti, însă la Jocurile Olimpice de la Melbourne nu reuşeşte decât o clasare pe locul cinci. Pe 13 octombrie 1957, tot la Bucureşti, pe stadionul Republicii, egalează recordul mondial realizat de americanca Mildred McDaniel la Melbourne, 1,76 metri. De altfel, 1957 avea să marcheze începutul dominaţiei Iolandei Balaş în atletismul mondial timp de un deceniu: până în 1967, nimeni nu a mai învins-o în competiţiile unde a luat startul! Mai mult, în toată această perioadă, Ioli a îmbunătăţit de 14 ori recordul mondial, ducându-l de la 1,75 la 1,91 metri!
După ce în 1954, a cucerit medalia de bronz la Campionatele Europene de la Berna, Ioli a devenit campioană continentală patru ani mai târziu la Stockholm, dar marea sa dorinţă rămânea titlul olimpic. Pe care avea să-l obţină în 1960 la Roma, în stil de mare campioană! Pe 8 septembrie, Balaş a rămas singură în concurs după ce sărise 1,71, dar ea nu s-a oprit aici. A trecut de 1,77 metri din prima încercare, stabilind un nou record olimpic, apoi de 1,81 din a doua tentativă şi de 1,85 m la a treia săritură! A forţat chiar recordul mondial, de 1,87 metri, dar după două încercări nereuşite, a renunţat. Nu mai conta, însă! Era campioană olimpică! „Am simţit o satisfacţie fără limite. Se spune că înainte de moarte se derulează prin faţa omului filmul vieţii. Mie mi s-a derulat după victorie. Mi-au apărut în imaginaţie toţi cei pe care i-am iubit, suferinţele, tot, până la începuturi. Am sărbătorit succesul petrecând alături de soţul meu după-amiaza liberă primită de la agentul de securitate. Ne-am bucurat nemăsurat, am râs, am mâncat îngheţată!”
La un an după triumful de la Roma, Iolanda Balaş a fixat ultimul său record la 1,91 metri, pe 16 iulie 1961, la Sofia, performanţă care a rezistat zece ani, fiind depăşit de austriaca Ilona Gusenbauer. Ioli a mai cucerit un aur olimpic la Tokyo, în 1964, unde nu a avut, din nou, rival. De altfel, în acea perioadă, Ioli s-a luptat doar cu propriile sale performanţe. Şi în Japonia, avea aurul asigurat de la 1,82, dar nu s-a oprit aici. A sărit 1,86 metri, apoi 1,90, după care a încercat să stabilească şi un nou record mondial, 1,92, însă a eşuat. Iolanda a ieşit de pe scena atletismului învinsă nu de vreo sportivă, ci de propriul tendon al lui Ahile: în 1967, la 31 de ani, îşi încheia cariera după 150 de competiţii consecutive în care a fost mereu pe locul 1!
„Din clipa renunţării, în liniştea nopţilor, aud ceva ca un ecou, care vibrează pe undeva parcă în adâncul fiinţei mele … Rugăm linişte … Sare … A fost un vis? Nu, a fost realitate … Amintiri … Mereu îmi voi iubi amintirile!” – Iolanda Balaş
Iolanda Balaş-Soter a rămas aproape de atletism şi după ce s-a retras din activitatea sportivă, mai întâi ca arbitru, apoi în calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Atletism, din 1990 până în 2005. În această perioadă, Ioli a condus exemplar forul de specialitate, fiind considerată cel mai prolific manager din sportul românesc: cu ea la cârma federaţiei, atletismul nostru a cucerit 87 de medalii olimpice, mondiale şi europene şi şi-a construit un sediu propriu, un stadion şi 15 piste sintetice.
Marea doamnă a atletismului românesc a recunoscut într-un interviu apărut în presa maghiară din 2005 că regretă puţin faptul că nu a putut câştiga medalii pentru Ungaria, dar a adăugat cu farmecul său aparte: „omul se reprezintă mai ales pe sine şi numai apoi naţiunea. Nu mi-a fost dat să îbrac culorile maghiare, dar aş fi înnebunit dacă mi-aş fi bătut capul cu această situaţie. Sper că şi românii şi maghiarii sunt mândri de mine!”
Iolanda Balaş-Soter a încetat din viaţă pe 11 martie 2016, la vârsta de 79 de ani.
written by You may also want to read
