Nu doar că a fost primul om din istoria fotbalului care a purtat tricoul cu numărul 9, dar a rămas până astăzi elementul de referință pentru ceea ce ar trebui să însemne un atacant central: în primul rând, o mașină de înscris goluri. Atât de mult i s-a dus faima în timpurile sale încât legendarul jucător de baseball Babe Ruth a ținut neapărat să-l întâlnească în carne și oase. Iar cifrele sale fabuloase, 390 de goluri în 447 de meciuri, sunt cu atât mai spectaculoase cu cât el a suferit un grav accident de circulație în urma căruia își putea pierde chiar viața!

Însă ceea ce l-a transformat într-un adevărat nemuritor al fotbalului a fost sezonul 1927-1928, când a înscris 60 de goluri în 39 de meciuri, un record aproape imposibil de doborât vreodată și care rezistă de un secol. Și deși a avut parte de o „atenție” cât se poate de serioasă din partea fundașilor adverși, care nu l-au menajat niciodată pe teren, s-a retras din fotbal cu un record disciplinar impecabil.

Acesta a fost Dixie Dean, despre care legendarul manager al lui Liverpool, Bill Shankly, spunea că este cel mai mare atacant central care a existat vreodată în fotbal! „El intră în categoria celor cu adevărat uriași, precum Beethoven, Shakespeare și Rembrandt”, a declarat Shankly, ca o reverență supremă pentru fotbalistul care a strălucit la intensitate maximă pentru Everton, tocmai marea rivală a lui Liverpool.

Născut pe 22 ianuarie 1907 la Birkenhead, Cheshire, în apropiere de Liverpool, William Ralph Dean a ajuns la 16 ani la Tranmere Rovers, unde a jucat două sezoane, între 1923 și 1925. Totuși, la doar câteva luni după debut, cariera sa a stat în cumpănă din cauza unei accidentări în urma căreia și-a pierdut un testicul. Pe 9 februarie 1924, Dixie Dean a reușit o dublă în meciul cu Altrincham, ceea ce l-a enervat atât de tare pe fundașul central al defensivei adverse încât l-a amenințat că nu va mai înscrie vreun gol. Câteva minute mai târziu, acesta l-a lovit violent între picioare, iar cariera lui Dean în fotbal era pe cale să se încheie înainte, practic, de a începe cu adevărat! Însă, Dixie și-a revenit în câteva luni și în stagiunea 1924-1925, a marcat 27 de goluri în 27 de partide, performanță cu atât mai impresionantă cu cât Tranmere a ocupat penultimul loc în Third Division North.

Prestațiile sale remarcabile au atras atenția mai multor cluburi din Anglia, dar Dixie nu își dorea să joace decât pentru o singură echipă, Everton. Așa că, în martie 1925, la puțin timp după ce a împlinit 18 ani, a fost atât de încântat când secretarul lui Everton a stabilit o întâlnire cu el încât a alergat cei patru kilometri de acasă până la hotelul Woodside pentru a semna cu prima lui dragoste. Visul lui Dixie Dean devenea realitate la zece ani după ce tatăl său l-a dus prima oară pe Goodison Park la un meci al „caramelelor”.

Everton l-a cumpărat cu trei mii de lire sterline, o sumă record la acea vreme pentru liga a treia și, totodată, pentru un jucător de 18 ani. Dixie se aștepta să primească 300 de lire, dar a trebuit să se mulțumească doar cu 30 de lire, după ce secretarul lui Tranmere a anulat acordul inițial potrivit căruia lui i s-ar fi cuvenit 10 la sută din valoarea transferului. Dean a făcut apel la președintele Federației Engleze de Fotbal, dar i s-a spus: „Mi-e teamă că ai semnat și asta e!” Așa că Dixie Dean a primit doar 30 de lire sterline, „atât cât permite liga”, după cum i-a transmis și managerul lui Tranmere Rovers, Bert Cooke. Dean a trecut repede peste acest episod mai puțin plăcut și a devenit un hit instant pentru Everton.

Pe 16 martie 1925, semna cu Everton, în prima sâmbătă ce a urmat, a debutat împotriva lui Arsenal, iar șapte zile mai târziu, marca primul lui gol pe Goodison într-o partidă cu Aston Villa. În primul său sezon la Everton, Dixie Dean a înscris 32 de goluri în 38 de meciuri, dar în iunie 1926, a fost la un pas de a-și pierde viața în urma unui accident de motocicletă petrecut în Țara Galilor. A stat inconștient timp de 36 de ore, după ce și-a fracturat craniul și maxilarul, iar medicii se temeau că va muri. Totuși, și-a revenit miraculos și, deși mulți credeau că aici se va sfârși cariera lui fotbalistică, Dixie Dean a revenit pe teren doar patru luni mai târziu. Când el a jucat primul său meci după teribilul accident, Everton era pe ultimul loc în clasament, dar cele 21 de goluri înscrise în 27 de partide au ajutat echipa să termine sezonul pe prima poziție deasupra zonei retrogradării.

Iar bomba bombelor avea să explodeze în sezonul 1927-1928, în care a marcat în total nu mai puțin de 60 de goluri, un record absolut în istoria fotbalului, iar Everton a cucerit titlul de campioană. Dixie a început stagiunea în trombă, cu 25 de goluri în primele 14 etape, și a încheiat în aceeași notă spectaculoasă, cu 17 reușite în ultimele nouă partide, fix cât avea nevoie pentru a doborî recordul de 59 de goluri stabilit de legenda lui Middlesbrough, George Camsell, în liga secundă. În plus, Dean a mai înscris alte 22 de goluri în acel sezon în Cupa Angliei și în tricoul echipei naționale, pentru care a debutat în februarie 1927, la nicio lună după ce a împlinit 20 de ani.

În ciuda cifrelor sale incredibile, Dixie Dean a jucat de numai 16 ori pentru reprezentativa Albionului pentru care a marcat de 18 ori. Se crede că unul dintre motivele pentru care nu a fost selecționat mai mult a fost că Dean a criticat vechea gardă de la conducerea Federației Engleze. Însuși Dixie a afirmat într-un interviu acordat după retragerea sa că a fost scos din echipa Angliei înaintea unui joc internațional de la Paris după ce a refuzat supa zilei la masa oferită echipei înaintea meciului. Astfel, cariera lui la echipa națională a luat sfârșit în 1932, când abia împlinise 25 de ani!

Totuși, Dixie Dean a fost un exemplu de loialitate și a rămas la Everton și după ce clubul a retrogradat în 1930, la doar doi ani de la titlul cucerit, ajutând-o să promoveze imediat, în 1931, iar în 1932 să cucerească un nou trofeu de campioană. În acel sezon, Dean a înscris 44 de goluri.

În 1933, Dixie Dean a condus-o pe Everton, din postura de căpitan de echipă, în finala Cupei Angliei la primul meci din istorie în care jucătorii au purtat numere pe tricouri. Astfel, cei de la Everton au avut numere de la 1 la 11, în timp ce adversarii de la Manchester City, de la 12 la 22, iar Dixie a fost primul jucător care a purtat numărul 9, el devenind principalul reper în fotbalul mondial pentru postul de atacant central. Dean a înscris unul dintre golurile echipei sale, care s-a impus cu scorul de 3-0, cucerind astfel Cupa Angliei.

Însă, partea brutală a fotbalului din acele timpuri și-a lăsat amprenta asupra lui Dixie, care a început să fie tot mai mult afectat de accidentări, ceea ce i-a determinat pe șefii lui Everton să caute un înlocuitor în persoana lui Tommy Lawton, venit la club în 1936. Ca un adevărat gentleman, Dean l-a întâmpinat, spunându-i: „Tinere, ai venit să îmi iei locul. Voi face totul pentru a te ajuta. Îți promit!”

Un an mai târziu, Dixie Dean a plecat de la Everton, pentru care a înscris 349 de goluri în 399 de meciuri, la Notts County, unde a jucat un sezon. El a mai evoluat pentru Sligo Rovers și Hurst, înainte de a-și încheia cariera în 1940, când avea 33 de ani.

Dixie Dean a încetat din viață pe 1 martie 1980 așa cum și-ar fi dorit: pe Goodison Park, terenul visurilor sale. După ce în 1976, a avut piciorul drept amputat din cauza unui cheag de sânge, el a suferit un stop cardiac la derby-ul cu Liverpool, primul meci pe care îl urmărea de pe stadion după mai mulți ani în care s-a confruntat cu numeroase probleme medicale. Avea 73 de ani.

Cât de mare a fost cu adevărat Dixie Dean? Răspunsul poate fi găsit într-o întâmplare petrecută cu puțin timp înainte ca el să plece de la Everton, când un șofer de autobuz l-a întrebat pe Tommy Lawton dacă el este atacantul venit să-l înlocuiască pe Dixie. „Da, eu sunt Tommy Lawton”, a răspuns acesta, încântat că a fost recunoscut. „Nu vei fi niciodată la fel de bun ca Dixie”, i-a tăiat-o scurt șoferul de autobuz, care a avut dreptate. Nimeni nu a fost mai bun ca Dixie Dean.

P.S. Povestea lui Dixie Dean poate fi citită în ediția a doua a cărții „100 de fotbaliști legendari”, care va apărea în acest an.

Facebook Comments