PAOLO ROSSI, OMUL CARE A ADUS ITALIEI CUPA MONDIALĂ ÎN 1982, A MURIT

2 minutes, 32 seconds

Fotbalul italian este în doliu după dispariția lui Paolo Rossi, care a murit în această noapte, la vârsta de 64 de ani, din cauza unei boli incurabile, după cum scrie cotidianul La Gazzetta dello Sport. În amintirea fostului golgeter al Cupei Mondiale din 1982, vă invit să ne reamintim de cel alintat „Pablito”, cu ajutorul acestui capitol desprins din cartea „100 de fotbaliști legendari”, care va fi relansată într-un format aparte în primăvara lui 2021.

Paolo Rossi va rămâne în istoria fotbalului pentru cele şase goluri marcate la turneul final al Campionatului Mondial din Spania, unde a cucerit titlul mondial, titlul de golgeter şi Balonul de Aur al turneului final, triplă performanţă reuşită în această competiţie doar de brazilienii Garrincha şi Ronaldo şi de argentinianul Mario Kempes. Paolo Rossi a marcat trei goluri Braziliei lui Zico, Socrates și Falcao în a doua fază a grupelor, două reuşite au fost în semifinala contra Poloniei lui Boniek şi un gol în finala câştigată de Italia, 3-1 cu Germania de Vest, unde strălucea Karl-Heinz Rummenigge. Pentru prestația de la acel Mondial, Rossi a fost recompensat cu trofeul Balonul de Aur de revista France Football la sfârșitul anului 1982.

Inclus de legendarul Pele în topul celor mai buni 125 de fotbalişti din istorie, Paolo Rossi s-a născut pe 23 septembrie 1956, în oraşul Prato. Avându-l ca idol pe suedezul Kurt Hamrin, un fotbalist care a jucat pentru Fiorentina, Rossi şi-a dedicat cei mai buni ani ai carierei cluburilor Vicenza şi Juventus, pentru care a marcat în total 84 de goluri, iar printre echipele la care a mai jucat se numără AC Milan, Perugia şi Hellas Verona.

Totuşi, cariera fotbalistică a lui Paolo Rossi n-a fost deloc simplă. A început să joace fotbal în micuţul orăşel Prato, nu departe de Florenţa. Pasiunea pentru fotbal i-a insuflat-o tatăl său, muncitor la o fabrică de textile, care, atunci când Paolo a împlinit 10 ani, l-a dus la clubul local Ambrosiana. Cariera lui Rossi a fost umbrită de celebrul scandal Totonero, în urma căruia atacantul a fost suspendat trei ani, ulterior pedeapsa fiindu-i redusă la doi ani. Chiar şi aşa, Rossi a ratat participarea la Campionatul European din 1980. În afara titlului mondial, Rossi mai are în palmares două trofee de campion al Italiei, Cupa Italiei, Cupa Campionilor Europeni, Cupa Cupelor şi Supercupa Europei, toate cucerite în tricoul celor de la Juventus Torino.

Paolo Rossi a marcat 20 de goluri în 48 de meciuri pentru naţionala Italiei. Cu 9 goluri în 14 jocuri, „Pablito” este cel mai bun marcator pentru Italia la Campionatele Mondiale, alături de încă doi atacanţi de renume, Roberto Baggio şi Christian Vieri. După retragerea din fotbal, în 1987, Paolo Rossi a declarat că unul dintre motivele pentru care a agăţat ghetele în cui a fost din cauză că s-a săturat să stea închis în camera de hotel şi în cantonamente. „Nu mai vreau ca oamenii să-mi conducă viaţa”, a spus atunci Rossi.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: