Tatăl său a numit-o “micul lui Rolex” după ce ea îi spusese când încă era copil că va câștiga cele mai importante turnee din tenis. Iar copilul de atunci și-a respectat promisiunea, devenind una dintre cele mai bune jucătoare ale vremurilor sale. Născută pe 27 septembrie 1991 la Constanța, un oraș cu tradiție bogată în tenis, care a mai produs alți campioni, precum Andrei Pavel și Horia Tecău, Simona Halep a pus pentru prima dată o rachetă în mână când avea patru ani, după ce asistase la un antrenament al fratelui său mai mare.
Cei doi au fost încurajați să practice sportul de tatăl lor, Stere Halep, fost fotbalist la echipa Săgeata Stejaru. Dacă fratele său a renunțat la tenis după câțiva ani, Simona și-a urmat visul de a fi cea mai bună și a făcut totul pentru a-și atinge țelul.
La 16 ani, a plecat din orașul natal și s-a mutat la București, iar un an mai târziu, cucerea titlul la juniori la Roland Garros, devenind prima jucătoare din România învingătoare la Internaționalele Franței la această categorie de vârstă, după Mariana Simionescu, în 1974. La nici 18 ani, a trecut printr-o operație de micșorare a sânilor pentru a scăpa de durerile tot mai mari de la spate și pentru a putea progresa în joc.
Ajunsă în circuitul profesionist, a intrat în topul primelor 100 de jucătoare, însă nimic nu anunța ascensiunea sa fulminantă spre vârfurile ierarhiei WTA. Asta pentru că, la începuturile carierei, era atât de timidă încât era o corvoadă pentru ea și să vorbească la telefon, iar când mergea la turnee, îi era rușine să se încălzească înaintea meciurilor, după cum chiar Simona a recunoscut: “Mergeam undeva în spatele terenurilor sau într-un colț și mă încălzeam. Uneori, plângeam că nu vreau să intru pe teren pentru că eram fost un copil foarte introvertit.”
Totodată, Halep nu impresiona nici prin fizic, la doar 1,68 metri, nici printr-un serviciu devastator sau prin lovituri sclipitoare. Dar a avut dintotdeauna o etică a muncii impecabilă, mai presus de orice talent, și s-a dedicat 100% tenisului din dorința de a deveni cea mai bună: “Tot ceea ce am făcut în viață până acum a fost doar pentru tenis. Nimic altceva nu a mai contat”, a declarat într-un interviu din The Guardian, la începutul lui 2019.
În 2013, a cucerit primele sale turnee și a urcat până pe locul 11 WTA. Lumea deja începea să devină conștientă de apariția unui nou fenomen în circuitul feminin. Primele două titluri au venit în săptămâni consecutive, la Nurnberg, pe zgură, și la Rosmalen, pe iarbă, apoi au urmat alte triumfuri la Budapesta, New Haven, Kremlin Cup și la Turneul Campioanelor, o competiție dedicată câștigătoarelor de turnee care nu s-au calificat la finala WTA Tour Championships. Astfel, Halep devenea prima sportivă din circuitul feminin de la Steffi Graf, din 1986 încoace, care câștigă primele sale șase titluri în același an și a fost desemnată jucătoarea cu cel mai impresionant progres.
“Jocul său începuse să fie fermecător, din diverse motive: transmitea o rezistență extraordinară și viteză, cu umerii tot mai musculoși, iar picioarele ușoare și rapide alergau fără încetare. Cu o geometrie a jocului remarcabilă, își construia cu atenție fiecare punct. Forehand-ul devenise curat și metronomic, iar backhand-ul, tot mai puternic și calibrat. Când lovea perfect în lung de linie, se vedea ușor plăcerea pe care i-o oferea ca și când ar fi fost o cântăreață care atinge o notă înaltă”, este caracterizarea făcută Simonei din acea perioadă de jurnalista americană Louise Thomas.
Halep descoperise în interiorul său încrederea în capacitățile sale de a se lupta de la egal la egal cu cele mai bune jucătoare din circuit, iar visul său mărturisit este să poată juca cu ușurința și geniul ofensiv al lui Roger Federer măcar pentru un punct: “Atunci, aș fi super-fericită”, a declarat Simona pentru The New Yorker.
În 2014, a urcat până pe locul 2 WTA, după ce a ajuns, în premieră, în finală la Roland Garros, pierdută în fața Mariei Șarapova, și în semifinale la Wimbledon și a cucerit prima ediție a Open-ului de la București. La finalul sezonului, s-a calificat pentru prima oară la WTA Tour Championships, unde a mers până în ultimul act, pierdut, însă, în fața Serenei Williams.
Simona a început în forță anul 2015, atingând cel puțin faza sferturilor de finală în fiecare din primele șase turnee disputate. Astfel, ea a câștigat la Shenzhen, Dubai și Indian Wells, acesta fiind primul ei titlu Premier Mandatory, și a ajuns în sferturi la Australian Open, iar în toamnă, prindea o semifinală la US Open.
2017 avea să fie anul în care Halep a intrat într-o nouă dimensiune, după ce a devenit, în premieră, liderul mondial al circuitului feminin în urma calificării în finala China Open, pe 9 octombrie. Totodată, ea a fost și mai aproape de un prim titlu de Grand Slam, după ce a fost învinsă în ultimul act de la Roland Garros de Jelena Ostapenko, după ce Simona câștigase primul set. “Am curajul să spun că eu am pierdut acea finală. Am pierdut pentru că nu mi-am putut stăpâni emoțiile. Nu pot spune că am fost deprimată în următoarele trei luni, dar am fost foarte tristă în acea perioadă”, a povestit, pentru cotidianul englez The Guardian, Simona Halep. Ea a terminat anul pe primul loc WTA, pe care l-a ocupat în total timp de 64 de săptămâni, ceea ce o plasează pe poziția a zecea într-un top all-time al perioadei petrecute în vârful ierarhiei feminine. “Nu am crezut niciodată că poate fi atât de bună. Să fii numărul 1 este ceva extraordinar. Dar m-a surprins. Mă surprinde în fiecare zi”, a declarat Teo Cercel, cel care lucrează cu Simona încă de când aceasta avea 12 ani.
Iar Halep a continuat să surprindă și mai mult în 2018, în care a făcut încă un pas important în conturarea propriei sale legende în tenisul feminin. Deși nu mai câștigase vreun meci la Australian Open de trei ani, Simona a făcut un turneu fabulos, în care și-a depășit propriile limite, fizice și mentale, ajungând până în finală la capătul unui traseu cu adevărat epic, după două dintre cele mai spectaculoase dueluri din istoria circuitului feminin. În turul al treilea, a salvat trei mingi de meci înainte de a se impune cu scorul de 15-13 în setul decisiv, după trei ore și 45 de minute, în al treilea cel mai lung meci din istoria turneului de la Melbourne. Apoi, în semifinale, a învins-o pe Angelique Kerber cu 9-7 în setul decisiv în ceea ce a fost desemnat cel mai bun meci al anului și al treilea din întreaga istorie a tenisului feminin.
“Am simțit că fiecare punct a avut 20 de raliuri pentru că Angelique este o mare luptătoare. Am fost foarte mândră de acel turneu. Nici măcar nu m-a supărat că am pierdut în finala cu Caroline Wozniacki. Am dat totul, dar nu a mai fost pic de energie la final. După finală, am terminat cu presa în jurul orei 10 seara și am mers la controlul antidoping. Abia la 2 dimineața am plecat pentru că nu am putut lăsa o mostră de urină din cauză că eram foarte deshidratată. Așa că mi-au luat sânge. La hotel, am început să tremur și am ajuns la spital. Mama mea s-a îngrijorat foarte tare și mi-a spus că dacă ar fi în locul meu ar spune stop și s-ar bucura de viață. Lucrurile au stat destul de rău în următoarele trei luni. Eram epuizată și nu mă puteam recupera complet. Dar sunt mândră că am jucat la limitele mele”, a explicat Simona toate stările prin care a trecut în primele luni din 2018, care au pregătit performanța de top de la Roland Garros.
La Open-ul Franței, ea a mers până la capăt de această dată, cucerind trofeul la care visase dintotdeauna. Și asta, după ce a fost condusă în finală de Sloane Stephens cu 1-0 la seturi și 2-0 la game-uri în al doilea set. Dar Simona Halep a arătat o putere de regenerare extraordinară și o forță mentală ieșită din comun, nemaiîntâlnită până în acel moment, și a revenit în stil de mare campioană, câștigând setul decisiv cu un categoric 6-1. “Tot ceea ce visasem devenise realitate în acel moment. Toți oamenii pe care îi iubesc au fost acolo când am ridicat trofeul și când am auzit și imnul României a fost cel mai frumos moment pe care l-am trăit vreodată. Am plâns pentru că a fost ceva cu adevărat uriaș”, a povestit Simona ce a simțit imediat după ce a devenit a doua jucătoare din România care triumfă la Roland Garros la senioare, după Virginia Ruzici, managerul său actual, în 1978.
Atât de mare a fost bucuria succesului pe zgura pariziană că, după ce a sărbătorit victoria alături de familie, staff și cei mai apropiați prieteni la un restaurant din apropierea Arcului de Triumf, Simona a adormit cu trofeul cucerit în pat. Iar fericirea a fost și mai mare a doua zi când s-a trezit și a văzut că trofeul este tot lângă ea, semn că visul a devenit realitate.
“Această victorie este un exemplu despre cineva care a putut depăși dezamăgiri imense, a mers mai departe, și-a propus și a încercat să devină o versiune mai bună a ei, a continuat să ceară mai mult de la ea și a continuat să se provoace să facă mai mult, mai mult. Și toate astea le-a făcut în timp ce a purtat pe umeri greutatea unei presiuni uriașe și a învățat să gestioneze această presiune într-un mod pozitiv”, a explicat antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill, însemnătatea titlului de la Roland Garros, într-un interviu acordat revistei “Simona. Povestea primului Slam”, editată de Treizecizero.ro.
În momentul în care a strâns la piept metalul rece al primului său trofeu de Grand Slam, Halep a simțit că toate sacrificiile făcute în peste două decenii dedicate în totalitate tenisului au meritat din plin și au fost răsplătite pe măsură. Dar în același timp, a știut că visul după care alergase atâta timp și pentru care se pregătise la intensitate maximă întreaga ei carieră a fost atins și că trebuie să își stabilească noi obiective și motivații. “Nu sunt precum unii jucători care au câștigat 10 sau 20 de turnee de Grand Slam. Dar să vii din Constanța, de nicăieri, și să devii cea mai bună este ceva cu adevărat uriaș pentru o româncă și pentru mine, ca persoană. Acum văd lucrurile diferit așa că voi încerca să le fac precum un copil, doar să mă bucur de moment”, a declarat Simona pentru The Guardian.
A terminat anul 2018 pe primul loc WTA, după ce a câștigat cele mai bune trei meciuri ale sezonului, conform specialiștilor de la Tennis.com, iar în 2019, a ajuns pe un teritoriu nemaiatins până la ea de vreun jucător de tenis din România: în cercul distins al campionilor de la Wimbledon, cel mai vechi și mai prestigios turneu de Grand Slam din lume. Și asta la capătul celui mai bun meci al carierei sale, după cum chiar Simona a afirmat, împotriva Serenei Williams, una dintre cele mai mari jucătoare ale tuturor timpurilor, pe care a învins-o categoric în finală, cu scorul de 6-2, 6-2. “Am oferit ce am avut mai bun. Este ceva special pentru mine. A fost visul mamei mele. Mi-a spus că vrea să realizez ceva în tenis, să câștig trofeul la Wimbledon. Vreau să îi mulțumesc pentru tot!”, au fost primele cuvinte ale Simonei Halep, după ce a triumfat pe iarba de la All England Lawn Tennis and Croquet Club.
După ce a adunat din tenis peste 33 de milioane de dolari, ea a simțit că trebuie să dea ceva înapoi tenisului și a început să îi susțină pe tinerii jucători români, care speră să pătrundă în circuitul profesionist, dar nu au resursele financiare necesare: “Am primit foarte multe din partea tenisului și este bine să îi ajuți și pe alții pentru că, altfel, este foarte dificil. Foarte mulți copii talentați s-au pierdut pe drum pentru că nu aveau bani.” Simona a devenit și sponsorul unei echipe feminine de hochei pe gheață, pentru care plătește orice este nevoie, echipament, antrenori, chiar și deplasări la turnee în străinătate, găsind o satisfacție deosebită ori de câte ori asistă la meciurile fetelor: “Au început să îi bată și pe băieți, ceea ce este foarte bine. Uneori, mai merg să le văd pentru a mă încărca cu energie și pentru a mă motiva și mai mult.”
Dar ceea ce o face pe Simona Halep o campioană ieșită din comun este felul în care a muncit din greu și a luptat până la capăt pentru tot ceea ce a visat cândva și a realizat, pas cu pas. După cum a spus-o și Darren Cahill, “călătoria ei a fost cea mai emoționantă și mai satisfăcătoare.”
P.S. Povestea Simonei Halep va putea fi citita si in cartea „100 de sportivi legendari”, care va aparea in acest an.
written by You may also want to read
