TURUL FRANȚEI, CEL MAI MARE SPECTACOL POSIBIL

Turul Franței a început de câteva zile, iar spectacolul pe două roți din Marea Buclă a fost prefațat cum nu se putea mai bine de David Millar, într-un editorial emoționant apărut în cotidianul The Guardian. Fostul ciclist scoțian a obținut patru victorii de etapă în Le Tour și a explicat de ce competiția din Hexagon nu are egal pe planetă.

Turul Franței este, cu adevărat, uriaș. Acesta este primul lucru care te izbește: sunt 4500 de oameni care muncesc pentru această competiție și doar 176 dintre aceștia concurează. Nu există nicio competiție ciclistă care să se apropie măcar de această scală. Mai sunt alte două mari tururi, Il Giro d’Italia și La Vuelta a Espana, dar acestea sunt afaceri de familie, prin comparație.

Natura cursei nu se schimbă prea mult de la an la an: se întinde pe o lungime de aproximativ 3500 de kilometri și este compusă din 21 de etape care îmbină zilele tranziționale de plat cu bătălii de proporții epice prin cele mai înalte trecători montane din Europa. Ciclistul cu cel mai bun timp cumulat pe durata celor 21 de runde câștigă mult râvnitul tricou galben, dar și o victorie de etapă poate fi definitorie pentru o carieră.

Anul acesta, se aniverseaza 100 de ani de la introducerea maillot jaune in competitia ce a adunat deja 116 ani de existență, iar povestea tricoului este fascinanta, fiind o adevărată capodoperă a creatorului Le Tour, ziarul L’Auto, care era publicat pe hârtie galbenă. Era o publicație de top dedicată automobilelor și care atingea ciclismul, noua atracție a momentului. Editorul Henri Desgrange a înțeles că, prin crearea propriei curse, va avea exclusivitate asupra ei și prin stabilirea duratei la trei săptămâni – inuman de dificil – ar fi putut crea una dintre cele mai interesante narațiuni. Gândiți-vă la un Big Brother sau Love Island pentru ziare.

Astfel, participanții au devenit din excentrici necunoscuți, staruri naționale, iar cea mai mare cursă ciclistă a luat naștere. Această natură a creării sale explică de ce a devenit atât de importantă. Nu a fost niciodată vorba, cu adevărat, de rezultatele finale pentru că nu este un eveniment unde victoria înseamnă totul, ci despre condiția umană. Eșecul este celebrat, adesea, la fel de mult ca și succesul. Ajungerea la Paris înseamnă pentru orice concurent, de la tricoul galben la lanterna roșie, o experiență emoțională care transcende ciclismul.

Majoritatea celorlalte curse erau plictisitoare în comparație pentru că nu aveau aceeași profunzime și nu însemnau prea mult întrucât nu aveau atâta istorie. În Franța, fanii nu merg să îi vadă pe cicliștii din Tour de France, ci ca să vadă evenimentul numit Tour de France.

Sincer vorbind, cine câștigă nu contează cu adevărat. Turul Franței este mai mare decât orice individ, a devenit un fenomen cultural, o amintire proust-iană a verii pentru majoritatea populației franceze, omniprezentă în fundalul întregii lor vieți, amintirile unei copilării de iulie lipsite de griji și a experiențelor împărtășite cu ceilalți.