Sir Bobby Robson a fost un adevarat cavaler al fotbalului cu mult dinainte de a fi innobilat de Regina Elisabeta a II-a in 2002. De fapt, nobletea sa a existat, practic, dintotdeauna si ne-a fost facuta cunoscuta si noua prin intermediul impresionantei cariere a unuia dintre cei mai indragiti, mai respectati si mai apreciati antrenori din intreaga istorie a fotbalului. Dar dincolo de mostenirea imensa lasata ca manager, Sir Bobby a fost si un jucator deosebit si, mai ales, un luptator fantastic care a invins de patru ori cancerul.
Nascut pe 18 februarie 1933 la Sacriston, un satuc de mineri din Nordul Angliei, Robert William Robson s-a indragostit de fotbal inca de mic, ajutat de tatal sau, care isi ducea toti cei cinci baieti pe St. James Park, 80 de kilometri dus-intors, in fiecare sambata la meciurile de acasa ale lui Newcastle United.
Arena „cotofenelor” avea sa devina o borna majora nu doar in cariera lui Bobby, ci si in viata sa, acolo petrecandu-si o buna parte a copilariei, finalul activitatii de manager si chiar printre ultimele clipe ale unei existente cum foarte rar s-a mai intalnit.
In 1950, Robson a debutat ca jucator profesionist la Fulham, abia promovata in prima liga, pentru care a inscris 68 de goluri in 152 de meciuri. Peste sase ani, avea sa devina cel mai scump transfer din istoria lui West Bromwich Albion, care l-a cumparat pentru 25 de mii de lire sterline. Sir Bobby a confirmat si pe The Hawthorns, fiind golgeterul echipei in sezonul urmator, cu 24 de reusite. In total, el a marcat 61 de goluri in 257 de aparitii, inainte de a se intoarce la Fulham in 1962, unde si-a incheiat cariera de jucator si si-a inceput-o pe cea de antrenor.
Robson nu a reusit, insa, sa evite retrogradarea gruparii de pe Craven Cottage, dar ce a pornit atat de rau avea sa continue extraordinar, in ciuda esecului din debutul noii sale activitati. In noiembrie 1968, a aflat ca a fost demis de Fulham, vazand intr-o statie titlul: „Robson Sacked” in ziarul Evening Standard, distribuit gratuit in statiile de metrou!
Dar nu a trecut mult timp pana cand Bobby Robson si-a gasit locul unde sa isi scrie legenda personala. In 1969, urmatoarea lui oprire a fost Portman Road, unde a preluat-o pe Ipswich Town, transformand-o intr-una dintre cele mai bune echipe din Anglia si Europa. Asta desi chiar fostul manager al clubului, Jackie Milburn, declarase cu putin timp inainte ca „Ipswich o poate lua intr-o singura directie si anume in jos”.
Dar Bobby Robson s-a dovedit un veritabil tactician si motivator de top, iar rezultatele nu au intarziat sa apara. In 1973, a cucerit Texaco Cup, o competitie dedicata cluburilor din Anglia, Scotia si Irlanda care nu s-au calificat in cupele europene, dar, mai ales, a terminat pe locul al patrulea in prima divizie. Dar ceea ce avea sa-l transforme intr-o adevarata legenda a lui Ipswich si a fotbalului englez au fost triumfurile din Cupa Angliei, din 1978, si Cupa UEFA, din 1981, in urma finale castigate in fata lui AZ Alkmaar.
Realizarile obtinute in cei 13 ani pe banca „tractoristilor” l-au adus in atentia Federatiei Engleze, care l-a instalat selectioner in 1982. In ciuda ratarii calificarii la EURO 1984, desi Anglia pierduse un singur joc in preliminarii, Robson a reusit sa ofere, ulterior, cele mai palpitante si mai frumoase momente ale nationalei Albionului de la castigarea Cupei Mondiale din 1966.
In 1986, in Mexic, Anglia ar fi castigat Cupa Mondiala daca l-ar fi avut in echipa pe Diego Maradona, dupa cum a declarat chiar Robson. Insa, starul Argentinei l-a invins pe Sir Bobby cu acea „mana a lui Dumnezeu”, gest aspru blamat de managerul englez atunci: „La acea vreme, era cel mai bun jucator din lume. A avut ocazia sa fie cel mai corect sportiv din lume, dar a refuzat. A zis ca a fost mana lui Dumnezeu. Eu am zis ca a fost mana unui ticalos. Dumnezeu nu are nimic de-a face cu asta. In acea zi, Maradona a scazut in ochii mei pentru totdeauna.”
A urmat un EURO 1988 dezamagitor, unde englezii nu au putut iesi din grupe, dar la Coppa del Mondo din Italia, Bobby Robson a facut intreaga natiune sa viseze la titlul suprem, asa cum nu o mai facuse din 1966. Si asta in conditiile in care fotbalul englez era in plina criza din cauza problemelor provocate de huliganismul de pe stadioane si a suspendarii echipelor de club din cupele europene pentru o perioada de cinci ani. Dar sperantele la castigarea Cupei Mondiale, impulsionate de prestatiile de senzatie ale lui Paul Gascoigne si Gary Lineker, s-au naruit in semifinala cu Germania Federala, unde Anglia a fost eliminata la lovituri de departajare. In mod paradoxal, „cel mai bine am jucat atunci cand am iesit din competitie”, dupa cum avea sa declare multi ani mai tarziu John Barnes.
Finala mica, pierduta in fata Italiei, a reprezentat ultimul meci al lui Bobby Robson pe banca Angliei intrucat el se intelesese deja cu PSV Eindhoven, dupa ce federatia il anuntase ca nu ii va prelungi contractul dupa turneul final. In Olanda, el a continuat seria succeselor lui Guus Hiddink, care cucerise patru titluri la rand si Cupa Campionilor Europeni, in 1988, inainte de a pleca in Turcia la Fenerbahce. Robson a castigat si el titlul in Eredivisie, alaturi de Gica Popescu, in cele doua sezoane petrecute pe Philips Stadion, unde a aratat din plin cat de mult aprecia eforturile tuturor celor implicati in viata clubului.
Circula o legenda la potrivit careia intr-o zi, cand se plimba in interiorul arenei din Eindhoven, un muncitor ar fi comentat cat de frumosi sunt pantofii managerului englez. Imediat, acesta s-a descaltat si i-a oferit drept cadou!
In 1992, Bobby Robson a plecat de la PSV si a acceptat provocarea celor de la Sporting Lisabona, care isi doreau sa iasa din umbra marilor rivale FC Porto si Benfica. Daca la Eindhoven, asteptarile erau imense dat fiind palmaresul predecesorului sau, la Sporting, Robson era in situatia de a aduce un prim trofeu in vitrina clubului dupa o seceta de un deceniu. Tot in acel an, Bobby Robson a castigat primul sau meci impotriva cancerului, invingand o tumoare a colonului.
In primul sezon la comanda „leilor”, Robson a terminat pe locul al treilea, iar in a doua stagiune, a incheiat turul in pozitia de lider. Cu toate acestea, presedintele Sousa Cintra l-a demis in decembrie 1993 din cauza eliminarii din Cupa UEFA in fata lui Casino Salzburg, echipa care va juca finala impotriva lui Inter Milano. A fost una dintre numeroasele decizii gresite luate de seful lui Sporting, care transfera adesea jucatori fara consimtamantul antrenorului englez. Prin urmare, alb-verzii au mai asteptat pana in 2000 pentru a cuceri un prim titlu dupa 18 ani de pauza.
Colaborarea lui Bobby Robson cu Sporting a reprezentat momentul care i-a schimbat destinul unui tanar translator pe atunci, Jose Mourinho, fiul unui fost portar valoros al Portugaliei, Felix Mourinho, care a jucat si la meciul de retragere al lui Paco Gento. Practic, atunci cand Mourinho Jr. l-a intalnit prima data pe Sir Bobby a luat nastere cel care va deveni unul dintre cei mai cunoscuti antrenori ai mileniului trei.
Robson nu a parasit, insa, Portugalia pentru ca imediat a fost angajat de FC Porto, care traversa, de asemenea, o perioada mai putin fasta, dupa ce castigase Cupa Campionilor Europeni in 1987. Englezul l-a luat cu el si pe Jose Mourinho, devenit secundul sau, si a schimbat rapid starea de fapt a gruparii „dragonilor”, care nu mai atragea nici 10 mii de spectatori la meciurile de acasa. Robson a terminat primul sau sezon la Porto prin castigarea Cupei Portugaliei chiar in fata lui Sporting, echipa unde incepuse stagiunea, iar in urmatorii doi ani, a cucerit de doua ori titlul de campion, impresionand prin filosofia de joc, organizarea tactica si capacitatea de a obtine maximum de la jucatorii sai.
In acea perioada, Bobby Robson a intalnit un alt tanar indragostit de fotbal si, mai ales, de latura strategica a jocului in blocul de apartamente unde locuia in Porto. Numele sau: Andre Villas-Boas. Avea doar 16 ani, dar englezul a fost uimit de cunostintele tactice ale acestuia, mai ales cand tanarul Andre i-a lasat un bilet in care ii explica cu argumente de ce Domingos Paciencia ar fi meritat un loc de titular la Porto. Astfel, Bobby l-a cooptat in staff-ul clubului si l-a ajutat sa isi obtina prima licenta de antrenor UEFA, „C”, in Scotia, la numai 17 ani, desi nu era inca eligibil din punct de vedere al varstei. Era al doilea nume lansat in antrenorat de Robson si care va avea un cuvant greu de spus in fotbalul secolului 21.
In timpul ultimului sau sezon pe Das Antas, lui Bobby Robson i s-a depistat un melanom malign in nas si ca are „nevoie de operatie … ieri”, dupa cum povestea chiar managerul englez. A fost taiat din coltul ochiului, in jurul narii si prin buza sectionata complet, i-a fost fixata fata desprinsa aproape de zona urechii pentru ca medicul chirurg sa patrunda prin cerul gurii si sa opereze tumoarea.
Cu un asemenea diagnostic, pacientii nu supravietuiesc mai mult de doi sau trei ani si i s-a propus sa se pensioneze. „Cei cu boala ta nu se mai intorc la munca”, i-a spus chirurgul sau. Numai ca Bobby Robson a facut 2-0 in meciul sau personal impotriva cancerului si, peste noua luni, si-a vazut implinit visul de a o antrena pe FC Barcelona. Misiunea lui era extraordinar de grea: aceea de a-l face uitat pe Johan Cruyff, care plecase in 1996 dupa doi ani fara niciun trofeu in Catalunya.
„Vin dupa o legenda. Dar cum sa preiei stafeta de la Johan Cruyff?”, a fost intrebarea retorica pusa de Bobby Robson la inceputul mandatului sau la Barca. Tot el a gasit si raspunsul chiar la prezentarea sa oficiala: „Nu ma tem sa vin dupa el. Cand presedintele Statelor Unite pleaca, trebuie sa gaseasca un alt presedinte al Statelor Unite.”
CITESTE SI | 12 MARTIE 1997, CEA MAI NEBUNA NOAPTE TRAITA DE CAMP NOU
Cu toate ca a intampinat si un val aspru de critici din partea publicului si a presei, Bobby Robson a cucerit trei din cele patru trofee pentru care s-a luptat in acea stagiune: Supercupa Spaniei, Copa del Rey si Cupa Cupelor si a ratat titlul la doar doua puncte in urma rivalilor de la Real Madrid. Asta desi Barca a avut de departe cel mai tare atac din La Liga, cu 102 goluri, cele mai multe victorii, 28, iar brazilianul Ronaldo a reusit cel mai stralucitor sezon al carierei, inscriind 47 de goluri in 49 de meciuri in toate competitiile. Totusi, un esec neasteptat in antepenultima runda a sezonului, 1-2 pe terenul lui Hercules Alicante, echipa deja retrogradata, a compromis sansele unui careu de trofee.
Cu toate acestea, Robson a fost desemnat Antrenorul Anului in Europa de UEFA. Insa, nu a fost suficient pentru a-si pastra postul pentru ca presedintele Barcei, Josep Lluis Nunez, l-a adus pe Louis Van Gaal ca antrenor, iar Sir Bobby a primit un job mai degraba onorific de director tehnic. Un adevarat gentleman, Robson a acceptat decizia cu sportivitate.
Desi afirmase ca Barcelona va fi ultima lui echipa, Robson nu a putut renunta la „drogul fotbalului” si, in 1998, a revenit pentru un sezon la PSV Eindhoven, unde a cucerit o Supercupa a Olandei si a reusit calificarea in Champions League in ultima etapa.
In 1999, Sir Bobby Robson a ajuns la Newcastle United, echipa lui de suflet, unde si-a dorit dintotdeauna sa joace, cu care a crescut si datorita careia a ajuns sa considere fotbalul drept religia lui. „Cred ca a fost cel mai maret moment al carierei sale”, a povestit Sir Alex Ferguson, care l-a admirat enorm pe Robson si a fost unul dintre cei mai apropiati oameni din fotbal de el.
„Cand am venit la Newcastle, stiam ca nu pot da gres”, a spus Sir Bobby, care a preluat clubul pe ultimul loc, iar in primul sau meci de pe St. James Park a reusit un 8-0 fabulos in fata lui Sheffield Wednesday. In 2002 si 2003, Robson a dus-o pe Newcastle in Champions League, performante care nu au mai fost atinse de atunci pana in prezent de gruparea de pe Tyneside, iar in 2004, a terminat pe locul cinci si a ajuns pana in semifinalele Cupei UEFA, unde a fost eliminat de Marseille.
Insa, unele probleme din vestiar produse de jucatorii tineri au contribuit la demiterea lui Sir Bobby Robson in august 2004, o decizie regretata ulterior de club si de fani. „Daca esti un pictor fantastic, nu devii bogat decat dupa ce mori. Cred ca la fel este si cu antrenorii. Nu esti apreciat cat esti in viata”, si-a rezumat cariera Robson.
In 2006, a aflat ca are o tumoare maligna pe creier, care a fost operata, dar i s-au descoperit si alte depuneri pe plamanul drept, ce anuntau o faza terminala. Dar si de aceasta data, Sir Bobby a iesit triumfator din lupta cu maladia cumplita, ducand scorul la un incredibil 4-0 in favoarea lui, vorbind in termeni fotbalistici.
In 2008, a fost diagnosticat pentru a cincea oara cu cancer, moment in care a decis sa infiinteze fundatia care ii poarta numele cu scopul de a-i ajuta pe cei afectati de aceeasi boala si care a adunat peste un milion de lire sterline. In scopul strangerii de fonduri, pe 26 iulie 2009, pe St. James Park, a fost organizata o rejucare a semifinalei Cupei Mondiale din 1990, dintre Anglia si Germania, unde a avut parte de o garda de onoare, in semn de reverenta pentru personalitatea lui si intreaga sa cariera.
Cinci zile mai tarziu, pe 31 iulie 2009, Sir Bobby Robson a incetat din viata la varsta de 76 de ani. „Stiu sigur ca nu voia sa moara. Unii oameni accepta moartea, dar el simtea ca i se fura ceva”, a povestit sotia lui, Elsie.
„In cei 23 de ani petrecuti in Anglia, nu exista nicio persoana care sa fie cu un centimetru peste Bobby Robson. Deplang disparitia unui bun prieten, al unei persoane minunate, care m-a ajutat enorm cand eram un tanar antrenor si nu pot uita asta vreodata. A fost un adevarat om de fotbal si un individ cu o pasiune si o intelegere a jocului pe care nu a putut-o depasi cineva”, a spus Sir Alex Ferguson dupa moartea lui Sir Bobby.
Dar existenta legendarului manager englez a fost concluzionata cel mai bine de fostul lui discipol, Jose Mourinho: „Bobby Robson este una dintre acele persoane care nu mor niciodata, nu atat pentru ceea ce a facut in cariera, pentru o anumita victorie, ci pentru ceea ce a stiut sa ofere celor care au avut norocul, ca si mine, sa il cunoasca si sa mearga alaturi de el.”
surse: documentarul Bobby Robson – More than a manager, The Football Pink, These Football Times, 90min.com
written by You may also want to read
