In ultimul deceniu, FC Metz ne-a obisnuit cu promovari in Ligue 1, urmate imediat de retrogradari. Insa, foarte putini isi mai amintesc faptul ca, in a doua jumatate a anilor ’90, gruparea lorena era o forta apreciata in Hexagon, iar momentul de apogeu avea sa fie editia 1997-1998, cand s-a luptat pentru titlu pana in ultima secunda.
Era tocmai stagiunea dinaintea Mondialului francez, iar desfasurarea si, totodata, finalul bataliei pentru coroana de regina a Frantei a fost, cu adevarat, inedita. Era perioada in care nicio echipa campioana nu isi putea apara titlul, ceea ce facea din Ligue 1 o competitie mereu imprevizibila. La fel au stat lucrurile si atunci, intrucat castigatoarea trofeului din 1997, AS Monaco, nu a putut duce lupta pentru glorie pe doua fronturi, ajungand pana in semifinalele Champions League cu stralucitorul cuplu de atac format din Thierry Henry si David Trezeguet, dar cu pretul unei clasari doar pe locul al treilea in Hexagon.
In plus, celelalte echipe cu pretentii, Marseille, Bordeaux, Lyon si Auxerre s-au multumit doar cu calificarea in Cupa UEFA sau Cupa Intertoto, cazul trupei legendarului Guy Roux (campioana din 1996), in vreme ce PSG s-a concentrat pe Cupa Frantei si Cupa Ligii, pe care le-a si cucerit, terminand insa abia pe pozitia a opta in Premiere Division, asa cum era cunoscuta atunci Ligue 1.
Intr-un asemenea context, duelul pentru suprematie s-a dus intre doua cluburi care nu mai gustasera vreodata din cupa triumfului in elita fotbalului francez, Racing Club de Lens si FC Metz. Ambele, insa, simtisera recent gustul succesului, dupa ce au cucerit Cupa Ligii, in 1994, Lens, respectiv in 1996, Metz. Cele doua grupari au mers cap la cap pana la sfarsitul sezonului, in care s-a revenit la formatul cu 18 echipe de la 20, si au terminat la egalitate de puncte, o premiera in istoria Ligue 1, si doar golaverajul a facut diferenta in favoarea celor de la Lens.
FC Metz, sezonul 1997-1998. Randul de sus: Lionel Letizi, Philippe Gaillot, Pascal Pierre, Sylvain Kastendeuch, Christophe Eggimann, Frank Histilloles, Amara Traoré, Robert Pires, André Biancarelli. Randul de mijloc: Hassan Kachloul, Jeff Strasser, Jocelyn Blanchard, Cyril Serredszum, Geoffrey Toyes, Moussa Latoundji, Stéphane Roda, Didier Neumann, Vladan Lukic. Randul de jos: Bruno Rodriguez, Rigobert Song, Danny Boffin, Janin (antrenor secund), Joël Muller (antrenor), Albert Cartier (antrenor secund), Jonathan Jäger, Stéphane Rondelaere, Frédéric Meyrieu
Condusa de pe banca de Joel Muller, Metz a beneficiat in acea editie de campionat de, poate, cel mai valoros lot din intreaga sa existenta de 86 de ani, cu trei superjucatori produsi de propria academie si care vor confirma ulterior si la cel mai inalt nivel european: Robert Pires, Rigobert Song si Louis Saha. Alaturi de ei, se mai distingeau portarul Lionel Letizi, fundasul Cyril Serredszum, mijlocasii Jocelyn Blanchard, Danny Boffin, Frederic Meyrieu, Gregory Proment si Jeff Strasser, atacantii Bruno Rodriguez si Jonathan Jager, dar, deasupra tuturor, emblematicul capitan Sylvain Kastendeuch, care a servit clubul loren nu mai putin de 14 ani. Selectionat de noua ori si in reprezentativa Frantei la finele anilor ’80, Kastendeuch s-a remarcat drept un fundas care nu a primit niciun cartonas rosu in intreaga sa cariera, legata indisolubil de Metz, gruparea unde si-a inceput si incheiat, totodata, activitatea de fotbalist, in 2001.
Dupa ce in 1997, gruparea din Lorena terminase pe locul al cincilea, Metz a debutat in noua stagiune pe Stade Gerland impotriva lui Olympique Lyon. Dupa o prima repriza in care au fost dominati clar, oamenii lui Joel Muller au dat lovitura inscriind unicul gol al meciului la singura lor ocazie prin varful sarb Vladan Lukic, care tocmai venise de la FC Sion. A urmat un adevarat recital la primul joc de pe Stade Saint-Symphorien, 4-1 cu Girondins de Bordeaux, prin golurile semnate de maghiarul Mihaly Toth, Rodriguez, autorul unei duble, si Saha. Metz trecea deja pe primul loc, iar confirmarea a venit in urmatoarele runde, in care a trecut de Chateauroux si Monaco, in deplasare, si de PSG, acasa, cu acealasi scor, 2-1, Robert Pires marcand cate un gol in fiecare partida.
CITESTE SI | AS MONACO, NE-CAMPIOANA DIN 2004
Dupa cinci victorii in primele cinci etape, trupa lui Joel Muller a pierdut primele puncte ale sezonului pe terenul lui Rennes, unde a scos un gal, 2-2. Les Grenats au revenit in zodia succesului, castigand urmatoarele meciuri de acasa cu AS Cannes, 2-0, si Auxerre, 3-0, intre care s-a intercalat remiza alba in mai mult decat complicata deplasare din Corsica, cu Bastia.
Prima infrangere a sezonului Metz a suferit-o in runda zecea, cand a pierdut cu 2-0 in Alsacia, pe terenul lui Strasbourg. Esecul nu i-a demoralizat pe granati, care au castigat imediat partida din fata propriilor suporteri cu Le Havre, 2-0, reusite semnate de Pires si Blanchard. A umat, insa, o serie negativa de trei jocuri consecutive fara succes, dintre care doua infrangeri, cu Marseille, 0-2 in deplasare, si Montpellier, 0-1 acasa, si un egal la Lens, 1-1, care au facut ca echipa sa piarda temporar fotoliul de lider.
Metz si-a refacut moralul in finalul turului, cand a castigat cu Guingamp, 2-1, si a remizat la Nantes, 1-1. Astfel, gruparea lorena a terminat prima jumatate din Le Championnat pe prima pozitie, obtinand titlul neoficial de campioana de toamna, insa urmaritoarele erau in imediata apropiere: Marseille, la un punct, Monaco, la doua, Parisul, la trei puncte, Bordeaux, la patru, iar Lens, ocupanta locului sase, la sase puncte.
Metz si-a prelungit invincibilitatea in startul returului, dupa 2-2 la Bordeaux, 2-0 cu Chateauroux, 1-1 cu PSG, 3-0 cu Monaco, 1-0 cu Rennes si 1-1 la Cannes. Etapa a 24-a avea sa aduca o infrangere neasteptata acasa cu Bastia, 0-1, care va cantari greu in lupta pentru titlu, dupa care a urmat un succes acasa cu Strasbourg, 1-0, si un nou esec, 1-2 cu Le Havre. Les Grenats incepeau sa piarda teren tocmai in momentul cand Lens isi tura motoarele la maximum, gruparea Sang et Or castigand pe linie toate meciurile sale intre rundele 27 si 33, cand si-a infruntat toate rivalele la titlu, cu un golaveraj de 17-1!
CITESTE SI | NICE, POVESTEA UNUI SUCCES
Metz nu a capitulat, insa, si a revenit pe prima pozitie dupa cel mai nebun meci al sezonului, castigat cu 3-2 acasa in fata lui Olympique Marseille, in care gazdele au deschis scorul prin Bruno Rodriguez, au fost egalate de Fabrizio Ravanelli, au trecut din nou in avantaj dupa o superactiune a lui Rigobert Song, s-au vazut din nou in echilibru pe tabela dupa reusita lui Brando inainte ca acelasi Rodriguez sa-l invinga pe Kopke pentru a doua oara si sa aduca, in cele din urma, victoria. Dupa 1-0 cu Montpellier, Metz a primit in runda a 30-a vizita lui Lens in ceea ce avea sa se dovedeasca o veritabila finala pentru titlu. Trupa lui Joel Muller avea un punct avans si isi permitea si un egal pentru a ramane lider cu patru etape ramase.
Pe 29 martie 1998, echipa lui Daniel Leclercq a descins pe Saint-Symphorien pe val, dupa ce castigase in precedentele doua jocuri cu Monaco, 1-0 in deplasare, si cu PSG, 3-0 acasa. Planurile oaspetilor au fost date, insa, putin peste cap chiar inaintea startului partidei, cand Philippe Brunel, anuntat titular, s-a accidentat la incalzire si a fost inlocuit de Anto Drobnjak. Atacantul muntenegrean venit chiar in acel sezon de la Bastia avea sa se dovedeasca omul-cheie in stabilirea noii campioane a Frantei, prin dubla care i-a adus victoria lui Lens cu 2-0 si, implicit, pozitia de lider.
„Cand pierzi primul loc pe teren propriu, moralul este la pamant”, a declarat dupa meci Joel Muller, numai ca echipa sa a castigat totul in cele patru etape ramase de disputat, 1-0 cu Guingamp, 3-2 cu Nantes, 1-0 cu Toulouse si 1-0 cu Lyon, asteptand un pas gresit din partea lui Lens.
CITESTE SI | PSG MADE IN BRAZIL
In ultima runda, pe un Stade Saint-Symphorien arhiplin, Metz a crezut pana in ultima clipa intr-o rasturnare de situatie si, pentru scurt timp, a fost campioana a Frantei. Bruno Rodriguez a incheiat un sezon epic, cu al 13-lea gol stagional, oferindu-i lui Metz iluzia titlului, mai ales ca Lens era condusa la Auxerre cu 1-0, gratie reusitei lui Sabri Lamouchi. Numai ca Les Sang et Or au egalat in minutul 53 prin Yoann Lachor, iar remiza, 1-1, a fost suficienta pentru a deveni, in premiera, campioni datorita golaverajului superior, +25 fata de +20 al lui Metz. A fost pentru prima data in istoria Ligue 1 cand primele doua clasate au fost departajate astfel, Metz ratand titlul pentru numai sase goluri, cate i-ar fi fost necesare pentru a-i lua fata lui Lens.
Culmea destinului a facut ca peste patru ani, Joel Muller sa mai sufere o alta asemenea dezamagire in ultima runda, insa atunci tocmai pe banca echipei care ii suflase coroana de campion in 1998, Racing Club de Lens, in fata lui Olympique Lyon. Practic, in 2002, lua sfarsit Republica Franceza in fotbal si lasa locul hegemoniei marilor imperii financiare, Lyon si acum, Paris Saint-Germain.
Pentru Metz, acela a fost momentul de apogeu, gruparea lorena redevenind in anii urmatori unul de mijlocul clasamentului in Franta pentru ca, in ultima perioada, sa fie cunoscuta drept ceea ce englezii numesc un yo-yo team, o echipa care alterneaza promovarile cu retrogradarile.
Dar chiar si astazi, in mocirla, Football Club Metz poate privi cu mandrie in urma cu 20 de ani pentru a-si reaminti ca a fost la numai cateva degete de sarutul aurit al gloriei.
written by You may also want to read
