Septembrie 2000. Lazio era de câteva luni, din nou, campioana în Serie A, după o așteptare de un sfert de secol. Era încununarea eforturilor financiare uriașe ale patronului Sergio Cragnotti, după ratarea titlului în ultima etapa, cu un sezon înainte, în favoarea Milanului. Eram într-o excursie cu autocarul în Europa, în care plecasem hotărât cu gândul de a ma întoarce acasă cu un tricou celest. Cum urma sa trec prin mai multe orașe din Franța, Austria, Germania și Italia, misiunea mea trebuia sa aibă succes.
În acele vremuri, nu apăruse încă moneda euro, astfel ca am pus deoparte 100 de mărci germane pentru acel tricou la care visam de vreo câțiva ani. Indiferent dacă rămâneam fără bani de mâncare, nu aveam voie sa ma ating de acei bani.
După o săptămână în care am stat lângă Lyon fără a găsi suvenirul mult cautat, am trecut prin Nisa, Monte Carlo și Pisa, cu același rezultat negativ. Cautasem la toate magazinele cu articole sportive, dar, pur și simplu, nu găseam ceea ce cautam. Începusem sa ma îngrijorez puțin ca ma voi întoarce cu mana goala, dar nu mi-am pierdut speranța.
CITESTE SI | CEA MAI FRUMOASA ECHIPA CARE NU A CUCERIT LO SCUDETTO
La Florența, însă, zâmbetul avea sa revină pe chipul meu. Nu am dat prea mare importanta obiectivelor turistice, deosebite, de altfel, pentru ca și eu aveam un obiectiv cert. Am trecut la pas, de Domul Santa Maria del Fiore, Palazzo Vecchio și Piazza della Signoria, doar bifându-le vizual și, imediat ce am lăsat în urma Ponte Vecchio, am intrat într-un magazin de articole sportive cu același optimism ca și în precedentele.
M-a întâmpinat un domn trecut de 50 de ani, dar elegant, ca toți italienii, și fără sa mai ma gândesc cum sa traduc în italiana, l-am întrebat direct în engleza dacă are tricouri cu Lazio. Nu voi uita niciodată acel „Si” prin care îmi garanta ca toate căutările mele au finalul așteptat. M-a condus în locul unde îl avea așezat pe un umeraș și, pentru o clipa, mi-am ținut respirația de emoție. Era tricoul cu care Lazio cucerise Supercupa Europei in fata lui Manchester United printr-un gol al lui Marcelo Salas si care imita tricoul nationalei Argentinei in semn de omagiu al clubului fata de legiunea celor patru argentinieni care aparau in acel moment culorile biancoceleste, Nestor Sensini, Juan Sebastian Veron, Diego Simeone si Matyas Almeida.
Sincer, mi-aș fi dorit acel tricou bleu-ciel, tradițional, cu inserții de bleumarin pe lateral, care ma cucerise odată cu stilul spectaculos promovat de Zdenek Zeman. Numai că acela era singurul model aflat în magazin. L-am probat și, deși îmi era puțin larg, nu am stat pe gânduri și l-am întrebat pe vânzător dacă acceptă și mărci germane sau dacă trebuie să merg să schimb banii în lire italiene. Nu a fost nevoie, astfel că, pentru 80 de mărci, mi-am putut atinge visul. Primul meu tricou cu Lazio!
Părea perfect și, după ce am ieșit din magazin, abia așteptam să ajung acasă. Nu mă mai interesa niciun obiectiv, niciun alt oraș, doar să îmi duc trofeul în camera mea. De teama de a nu-l pierde cumva, nu l-am pus în bagajul de cală, ci l-am ținut lângă mine, în bagajul de mână, iar până să intrăm în țară, am avut ceva emoții la granița cu Ungaria. Acolo, vameșii maghiari au vrut să ne verifice toate bagajele, inclusiv cele din autocar, iar în acel moment, m-am gândit că trebuie să fac ceva să nu se întâmple o nenorocire. Mi-am pus tricoul cu Lazio, cu eticheta neruptă la spate!, peste cel pe care îl purtam, doar de frica de a nu-mi fi confiscat. I-am și spus colegului de lângă mine: „Doar nu or lua haina de pe mine!”
Nu a fost cazul și, într-un final fericit, am ajuns acasă cu prețiosul meu trofeu.
P.S. Care este povestea primului tau tricou cu echipa favorita?
written by You may also want to read
