ILLA, ILLA, ILLA! JUANITO MARAVILLA!

Pe 2 aprilie 1992, Real Madrid o învingea pe Torino cu 2-1 în prima manșă a semifinalelor Cupei UEFA, cu unul dintre goluri înscris de Gică Hagi. Cu siguranță, unul dintre spectatorii de lux de pe Santiago Bernabeu s-a bucurat din plin de revenirea „albilor” de la 0-1 la 2-1 grație reușitelor lui Hagi și Fernando Hierro din pasele geniale ale lui Michel, care a amintit de faptele sale de vitejie din urmă cu câțiva ani. Dar ceea ce se anunța o noapte fericită în capitala Spaniei s-a transformat într-o cumplită durere la doar câteva zeci de minute după finalul meciului. Pentru că Juanito a murit într-un cumplit accident de circulație în apropiere de Toledo pe drumul de întoarcere spre Merida, orașul unde își începuse activitatea de antrenor. Până la Emilio Butragueno, Raul Gonzalez si Cristiano Ronaldo, cel supranumit Juanito Maravilla a făcut din tricoul cu numărul șapte un obiect-cult pentru fanii Realului. De aceea, minutul șapte al fiecărui meci de pe Bernabeu îi este închinat lui de galeria blanco împreună cu deja celebrul: Illa, Illa, Illa! Juanito Maravilla!

Dotat cu un dribling extraordinar, Juanito s-a distins mai ales printr-o combativitate iesita din comun și prin caracterul său de a nu renunța niciodată și de a crede în victorie chiar și când totul părea împotriva echipei sale, motiv pentru care și astăzi, în momentele de cumpănă, la aficion madridista invocă El espiritu de Juanito.

El a fost unul dintre cei care au pus bazele definiției cuvântului remontada, oferind atâtea nopți epice pe Bernabeu, și de aceea, Juanito va rămâne eternul număr șapte al Realului.

Născut pe 10 noiembrie 1954 la Fuengirola, Juan Gomez Gonzalez, pe numele său adevărat, a început fotbalul la academia lui Atletico, dar o fractură de tibie i-a pus capăt prematur unei cariere promițătoare la gruparea rojiblanco, unde începuse excelent, cu o dublă la debutul în echipa sub 18 ani. Ajuns la Burgos, în 1973, Juanito a contribuit decisiv la promovarea echipei unde va străluci peste două decenii și Gabi Balint în La Liga, în ediția 1975-1976.

În primul său sezon din Primera, este desemnat Jucătorul Anului de revista Don Balon, iar în iunie 1977, semnează cu Real Madrid, declarând la prezentarea oficială: „Să joc aici este ca și cum aș fi atins cerul!” Iar Juanito chiar aproape că a atins stelele, luna și soarele în tricoul blanco, pe care l-a îmbrăcat de 339 de ori, înscriind 102 goluri timp de un deceniu, între 1977 și 1987.

Dincolo de cifrele sale remarcabile și de numeroasele trofee cucerite (cinci titluri de campion, două Cupe ale Regelui, două Cupe UEFA și o Cupă a Ligii Spaniei), Juanito s-a remarcat prin felul în care inspira, de atâtea ori, revenirile incredibile ale Realului. Într-o echipă fabuloasă, din care făceau parte Santillana, alături de care a format un parteneriat letal pentru defensivele adverse, Ulli Stielike, Jose Antonio Camacho și Vicente del Bosque, el nu a fost niciodată cel mai bun sau cel mai rapid jucător, dar, fără îndoială, era cel mai bătăios și mai luptător dintre toți, fiind genul de fotbalist care căuta lumina în întuneric.

Selecționat de 34 de ori în naționala Spaniei, pentru care a înscris opt goluri, Juanito a participat la două ediții ale Cupei Mondiale, în 1978 și 1982, la EURO 1980 și la Jocurile Olimpice, de la Montreal, din 1976.

Temperamentul său a făcut posibile atâtea răsturnări memorabile de situație în favoarea Madridului, precum în returul sferturilor de finală din Cupa Campionilor Europeni, din 1980, când „albii” au întors un 0-2, din prima manșă, în fața lui Celtic Glasgow, câștigând cu 3-0, golul victoriei fiind opera lui Juanito.

Golgeter al Primerei Division în 1984, cu 17 reușite, Juanito Maravilla ar fi putut fi și mai mare dacă latura sa întunecată nu ar fi ieșit atât de mult la iveală pe teren. Astfel, în 1978, el a fost suspendat doua sezoane din competițiile continentale, după ce l-a atacat pe arbitrul Adolf Prokop la un meci împotriva lui Grasshopper Zurich, iar in 1987, a primit o suspendare de cinci ani in Europa, dupa ce l-a lovit intentionat in plina figura pe Lothar Matthaus, ceea ce va duce la despartirea de Real Madrid.

Juanito a plecat la Malaga, pe care o va ajuta sa promoveze în La Liga în 1988, iar un an mai târziu, în 1989, și-a încheiat activitatea de jucător. Peste doi ani, și-a început cariera de antrenor la Merida, în divizia secundă, însă accidentul rutier din 2 aprilie l-a rupt prea repede și prea brutal de publicul madrilen care nu a încetat niciodată să-l iubească.

Între atâtea legende ale Casei Albe, el nu a fost nici pe departe printre cele mai strălucitoare stele ale galaxiei blanco, însă nimeni nu a mai luptat cu înverșunarea lui și niciunul nu a mai crezut vreodată că imposibilul poate deveni posibil cu încăpățânarea lui. Pentru că, pentru Juanito Maravilla, cuvântul imposibil nu exista. Poate, de aceea, el este singurul fotbalist din istoria clubului blanco caruia i se scandeaza numele la fiecare meci. Iar dacă Realul a mai reușit de atâtea ori să smulgă victoria din abisul înfrângerii, a fost pentru că a fost invocat spiritul lui Juanito.

Pentru că așa cum îi spune renumele de pe Bernabeu, Juanito a fost o Minune!

Facebook Comments