GIGI RIVA, FURIA TUNETULUI

8 minutes, 1 seconds

Atunci cand am lansat proiectul special Provincialii pe BogdanSocol.ro si a trebuit sa aleg o imagine reprezentativa a intregii serii, decizia de a selecta figura lui Gigi Riva nu a fost deloc grea. De fapt, povestea celui mai bun marcator din istoria Squadrei Azzurra, alaturi de cea a lui Romulus Gabor si a lui Matthew Le Tissier, m-a inspirat cel mai mult sa incep aceasta noua serie originala a blogului meu. Si asta pentru ca Riva este, daca se poate spune astfel, cel mai legendar fotbalist dintre toti „provincialii”.

Supranumit „Rombo di Tuono” (Urletul tunetului) de celebrul jurnalist sportiv italian Gianni Brera, datorita vitezei, a fortei sale si a simtului aparte pentru gol, Luigi Riva a scris cu litere de aur cele mai glorioase pagini din istoria lui Cagliari, unde si-a desfasurat intreaga activitate de jucator profesionist. Dar, in spatele unei cariere fabuloase dedicate tricoului rossoblu, se ascunde o drama imensa, pe care Gigi o poarta inca din copilarie.

Nascut pe 7 noiembrie 1944 intr-o familie nevoiasa la Leggiuno, un orasel din Lombardia, situat la granita cu Elvetia, Riva si-a pierdut tatal cand avea doar opt ani. Acesta a murit intr-un accident de munca la fabrica unde lucra, iar aceasta tragedie avea sa schimbe radical viata familiei. Mama lui Gigi, Edis, era casnica, dar dupa disparitia sotului sau, a trebuit sa se angajeze la o moara si, in plus, isi suplimenta veniturile facand curatenie in casele vecinilor mai instariti. Cu toate acestea, banii erau foarte putini, astfel ca Edis a hotarat, la un moment dat, sa il trimita pe Gigi la o scoala religioasa, condusa de niste preoti foarte stricti si unde erau primiti doar copiii proveniti din familii defavorizate.

Pentru Riva, colegiul acela a fost precum o inchisoare cu pereti reci si o atmosfera sumbra si de mai multe ori s-a gandit sa fuga de acolo. Dupa trei ani petrecuti acolo, Gigi a parasit scoala cand avea 15 ani si s-a mutat impreuna cu sora sa, Fausta, care i-a fost ca o a doua mama. Curand, s-a angajat ca ucenic la un mecanic, meserie care i s-a potrivit de minune, mai ales ca fusese dintotdeauna fascinat de masini, ca orice italian, fiind si un fan infocat al legendarului campion de Formula 1, Juan Manuel Fangio.

Tot in aceeasi perioada, a inceput sa joace si fotbal la sfarsit de saptamana, iar piciorul sau stang foarte puternic a fost remarcat, la un moment dat, si asa a ajuns la echipa de amatori Laveno-Mombello. Aici, a devenit un erou local prin cele 63 de goluri marcate in doua sezoane, iar in 1962, la 18 ani, dupa ce a fost refuzat la un trial de Inter, Riva a ajuns la gruparea de Serie C, Legnano. Folosit extrema dreapta, Gigi a marcat sase goluri in 23 de meciuri in primul sezon, atragand atentia presedintelui lui Cagliari, Enrico Rocca. Astfel, in vara lui 1963, Riva a ajuns la gruparea din Sardinia, care a platit pentru el 37 de milioane de lire italiene. Asta, desi la inceput, Gigi era destul de reticent in privinta noii sale destinatii: „Din avion, parea ca merg in Africa. Eram fara familie, iar acolo am gasit atatea: cea a pescarului Martino, care m-a invitat la cina, si cea a macelarului Pastor. Cand jucam la Milano sau la Torino, erau 5-6 mii de sarzi, care veneau din Elvetia, Germania sau Franta. Eram un grup puternic. Reprezentam intreaga insula, stiam asta si ne placea.”

Mutarea la Cagliari a venit, insa, intr-un context dureros pentru Riva, care si-a pierdut si mama in acelasi an 1963. Cu toate acestea, primul sau sezon in Serie B a fost foarte bun, inscriind opt goluri in 26 de partide si contribuind serios la promovarea lui Cagliari in elita din Il Calcio pentru prima data in istoria de 40 de ani a clubului.

Gigi Riva a debutat in Serie A pe 13 septembrie 1964 intr-un meci cu Roma, pierdut cu 2-1, iar trei saptamani mai tarziu, inscria primul lui gol intr-o partida cu Sampdoria. In prima lui stagiune din Serie A, a marcat noua goluri in 32 de aparitii si sarzii au terminat pe locul sase.

Totodata, dupa ce a impresionat si in nationala de tineret a Italiei, ajunsa in semifinalele unui turneu UEFA din 1963, Riva a fost selectionat, in premiera, in Squadra Azzurra in 1965. Astfel, el devenea primul jucator din istoria lui Cagliari convocat in nationala Italiei. Debutul s-a produs intr-un amical cu Ungaria, pierdut cu 2-1, iar in urmatorul joc disputat in prima reprezentativa, incheiat la egalitate cu Franta, 0-0, a fost aspru criticat de cronicarul Gianni Brera, care l-a descris drept un jucator incomplet si cu un singur picior. Cum acea partida facea parte din pregatirile pentru Mondialul din 1966, Riva nu a prins lotul de 22 pentru turneul final, dar a facut deplasarea in Anglia pentru a capata mai multa experienta si pentru a se integra in grup.

Decizia s-a dovedit inspirata intrucat Gigi avea sa fie unul dintre oamenii de baza ai triumfului de la Campionatul European din 1968. Accidentat grav in martie 1967 in meciul cu Portugalia, unde si-a fracturat tibia, Riva a revenit in Squadra Azzurra pe 1 noiembrie 1967, cand a marcat primul lui gol international in victoria cu Cipru, 5-0, apoi a deschis scorul in rejucarea finalei cu Iugoslavia, de la Roma, castigata de Italia cu 2-0.

Accidentarea suferita la echipa nationala nu l-a impiedicat sa cucereasca primul lui titlu de golgeter in Serie A, in editia 1966-1967, cand a inscris de 18 ori, desi a lipsit doua luni de pe gazon. Doi ani mai tarziu, Riva a fost din nou capocannoniere, cu 20 de goluri in 29 de aparitii, iar Cagliari s-a clasat pe locul secund, in urma Fiorentinei, dupa ce a fost lider pana in etapa a 21-a, cand un esec in fata lui Juventus a deraiat-o din drumul spre lo scudetto.

Sezonul 1969-1970 avea sa incununeze cea mai stralucitoare generatie de jucatori din istoria lui Cagliari cu singurul titlu de campioana din palmaresul sarzilor, sub comanda antrenorului Manlio Scopigno. Desi l-au pierdut pe Roberto Boninsegna, vandut la Inter, venirile lui Angelor Domenghini si Sergio Gori chiar de la nerazzurri au avut un rol major in marsul triumfal al lui Cagliari spre mult-ravnitul scudetto. Riva a fost, iarasi, golgeterul stagiunii, cu 21 de reusite, unele dintre ele decisive, precum dubla din deplasarea cu Juventus, datorita careia sarzii au revenit de la 0-2 la 2-2, imediat dupa ce trecusera pe primul loc in Serie A, cu sase etape ramase de disputat.

Pe 12 aprilie 1970, in antepenultima runda, Cagliari avea trei puncte avans fata de Juventus si urma sa joace acasa pe Stadio Amsicora impotriva lui Bari. „Cand am vazut ca stadionul este plin de la ora 11, am stiut ca pentru sarzi, fotbalul inseamna totul”, a povestit mai tarziu Gigi Riva intr-un interviu acordat Gazzettei dello Sport. El a deschis scorul in victoria echipei sale cu 2-0 si cum Juventus a pierdut pe terenul lui Lazio, Cagliari a intrat in istorie, cucerind lo scudetto. Pana atunci, niciun club situat la Sud de Roma nu mai reusise sa devina campion in Italia, dar sarzii au facut asta gratie, in primul rand, fenomenalului Gigi Riva, care a refuzat numeroase oferte de-a lungul timpului de la gigantii Juve, Inter sau Milan. El a ramas pana la finalul carierei la Cagliari, locul unde a gasit, in sfarsit, casa si familia care i-au lipsit enorm in copilarie.

„Riva este etern pentru Sardinia, este mitic, aproape ca o figura religioasa”, a descris jurnalistul Vito Biolchini importanta legendarului atacant pentru Cagliari. Dupa aceasta performanta extraordinara, Riva avea sa isi atinga si apogeul activitatii internationale peste doar cateva luni, la Cupa Mondiala din Mexic din 1970. Acolo, el a fost principalul marcator al Italiei, cu trei reusite, cea mai importanta fiind din semifinala Germania de Vest. Atunci, Gigi Riva a inscris al 22-lea gol in 21 de meciuri pentru echipa nationala in celebrul „Meci al Secolului”, castigat de italieni cu 4-3 dupa prelungiri. „Cel mai frumos gol al celui mai frumos meci al celui mai frumos sport din lume”, a descris comentatorul Mario Grismondi reusita lui Riva in poarta lui Sepp Maier.

In ultimul act, Italia a pierdut clar in fata Braziliei lui Pele, 1-4, dar Gigi a continuat sa-si scrie legenda in tricoul azzurro, devenind cel mai bun marcator din istoria nationalei pe 9 iunie 1973, cand a egalat recordul de 33 de goluri detinut de Giuseppe Meazza. Riva nu s-a oprit aici si a devenit recordmanul absolut al Squadrei Azzurra, cu 35 de reusite in 42 de meciuri, performanta care rezista si astazi. „A fost unul dintre cei mai buni, daca nu cel mai bun atacant dintre toti cei pe care i-am intalnit”, a spus Sandro Mazzola, fostul mare fundas al Inter-ului si colegul lui Gigi de la nationala, despre varful lui Cagliari.

„Il Rombo di Tuono” a jucat ultima oara pentru sarzi in sezonul 1975-1976, cand a aparut in doar 15 partide din cauza unei accidentari, si, in absenta lui, echipa a terminat pe ultimul loc in Serie A si a retrogradat. Dupa 315 aparitii in tricoul rossoblu, in care a marcat 164 de goluri, Gigi Riva s-a retras din activitatea de jucator, devenind, la un moment dat si presedintele lui Cagliari. In 2005, clubul a retras definitiv tricoul cu numarul 11 purtat de Gigi in semn de multumire pentru toate bucuriile aduse oamenilor din Sardinia.

Riva a recunoscut, mai tarziu, ca toata furia care ii alimenta jocul impresionant a provenit din durerea suferita in copilarie: „Loviturile fundasilor adversi sunt ca niste mangaieri in comparatie cu cele produse de doliu, singuratate si privatiuni.” Pentru italieni, dar pentru sarzi, mai ales, el ramane unul dintre cei mai mari eroi ai secolului XX si un atacant de top, recunoscut si astazi pentru simtul portii, piciorul stang si abilitatea deosebita in duelurile aeriene.

surse: The Gentleman Ultra, These Football Times

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns