„Care este motivul venirii in Argentina?”, m-a intrebat ofițerul vamal în momentul controlului pașapoartelor, la scurt timp după ce am aterizat la Buenos Aires, la capătul unui zbor de aproape 14 mii de kilometri, întins pe durata a 16 ore, în care am tăiat, pur și simplu, globul pământesc din Istanbul peste Africa și Oceanul Atlantic, ca și cum ai secționa o portocală pe diagonală. „El Superclasico”, i-am răspuns ca și cum este ceva cât se poate de firesc și că nu poate exista un motiv mai bun decât acesta.
Vameșul m-a întrebat, apoi, cu cine țin și i-am răspuns discret că sunt cu Boca. La care, mi-a spus: „Dar are puține șanse pentru că River are o echipă foarte bună.” Știam deja asta și îmi fusese confirmată chiar de Juanito, un fan al Bocăi, în vârstă de vreo 60 de ani, pe care l-am întâlnit pe aeroportul din Istanbul înainte de a ne îmbarca spre America de Sud. Când a aflat că sunt român, mi-a spus că și bunicul lui era tot din România, dar că nu a ajuns vreodată în țara noastră, iar mama lui era cehă. El venise în vacanță în Turcia cu soția și acum se întorcea acasă și a recunoscut superioritatea marilor rivali și, mai ales, a subliniat faptul că antrenorul lui River, Marcelo Gallardo, „es un genio”.
Dar pentru mine, acest aspect contează prea puțin. Important era să îmi transform visul în realitate. Pentru că la început, a fost visul. De fapt, dorința imensă de a vedea pe viu un Superclasico. Și cum dorința a fost atât de mare, într-o noapte de primăvară, în 2004, am visat chiar cum sunt pe Bombonera, în înaltul tribunei, vibrând în ritmul celui mai fierbinte derby al Planetei Fotbal. Nu știu cum s-a terminat meciul acela din mintea mea, ci doar că la final, eram atât de confuz și impresionat că am plecat de pe stadion, uitând pe scaunul unde am stat ediția din acea zi a cotidianului Ole și pe care nu știam cum să fac să îl recuperez. Nu făcusem fotografii, încă nu apăruse era telefoanelor super-inteligente, cu camere ultraperformante, iar acea bucată de hârtie însemna, practic, singura mărturie că am fost acolo.
Cu doar câteva zile înaintea plecării mele reale spre Buenos Aires, am citit că sufletul călătorește în timpul somnului și intră în contact cu alte lumi. Sau, cel puțin în cazul meu, visul acsta era o proiecție în viitor. Chiar dacă nu mă gândeam că vor trece 15 ani până la atingerea lui. Acum, mă pregătesc să pășesc în această lume.
Asta după ce anul trecut, am trăit pe viu punctul culminant al rivalității dintre Boca Juniors și River Plate, în finala Copei Libertadores de la Madrid. În Spania, am văzut cu ochii mei cu câtă pasiune trăiesc argentinienii fotbalul prin felul în care se manifestau pretutindeni: în piețele Madridului, la metrou, în cele două fan-zone și pe stadion.
Dar meciul de pe Santiago Bernabeu nu mi-a ostoit dorința de a vedea un Superclasico pe viu, ci, mai mult, m-a întărâtat și mai mult să îmi duc visul până la capăt. Dacă așa putea fi pe un tărâm neutru, oare cât de pasional și de nebun poate fi un Boca – River la Buenos Aires? Și mai ales pe Bombonera, unul dintre stadioanele mitice ale lumii. Și asta pentru că, de fapt, nu este doar o arenă, un punct de atracție major al capitalei Argentinei, ci un simbol fundamental care sustine si face parte din microcosmosul unui trib, al unui cartier, al unei natiuni. Puține sunt lucrurile cu adevărat legendare în această lume, dar Bombonera chiar este un stadion transformat într-un mit etern.
Fotografii realizate cu un telefon Samsung Galaxy S10
Pentru ca acea conexiune indestructibila dintre fani si jucatori, din timpul unui meci, pot produce un mic cutremur. Și nu este doar o figură de stil. Ieri, în timp ce eram într-un magazin situat vizavi de stadion, doamna care vindea acolo mă întreabă dacă sunt cumva brazilian. Nu era prima oară când auzeam întrebarea asta la Buenos Aires, poate din cauza felului meu stângaci de a vorbi spaniola sau a accentului. Îi răspund că am venit din România special pentru El Superclasico, la care ea îmi spune: „Ești un norocos. Când e zi de meci, pur și simplu, tremură pământul.”
La care eu vreau să o completez: „Pe stadion.” La care ea mă întrerupe: „Nu. Aici, peste drum!!!” Nu a făcut decât să confirme ceea ce îmi povestise deja Luana, o româncă stabilită în Brazilia de 12 ani și care a văzut pe viu toate derby-urile de foc din America de Sud: „Boca – River nu se compară cu nimic, cu nicio vibrație din lumea asta!”
Peste putin timp, visul va deveni realitate. Oare cat de tare se va cutremura pământul acum?
written by You may also want to read
