I se spune si Omul-Derby. Asta pentru ca a devenit o figura iconica pentru cel mai important derby al fotbalului romanesc, Steaua – Dinamo, dupa ce a scris istorie in tricoul ambelor cluburi. Este apreciat si de suporterii stelisti si de cei dinamovisti pentru ca de fiecare data cand a intrat pe teren, mai ales in Derby, el a dat totul si mereu a gasit o cale de a iesi in evidenta printr-un simt al golului extraordinar, care electriza tribunele. Acest killer-instinct l-a ajutat sa devina cel mai prolific marcator din istoria Clasicului Romaniei, asa cum Messi este golgeterul absolut din El Clasico, Barcelona – Real Madrid. Este necesara o asemenea comparatie pentru ca Ionel Danciulescu reprezinta pentru Derby-ul de Romania cam ceea ce inseamna Lionel Messi pentru cel mai asteptat derby al Planetei. Cu 36 de derby-uri jucate, record absolut, 26 pentru Dinamo si 10 pentru Steaua, Danciu-gol a marcat in total de 13 ori, fiind si golgeterul all-time al Derby-ului, la egalitate cu stelistul Florea Voinea.
Fara a avea fizicul lui Rodion Camataru sau rautatea lui Marius Lacatus, doi dintre atacantii legendari ai Clasicului Romaniei, Ionel Danciulescu s-a distins prin eficienta uluitoare in careul advers, indiferent de postul pe care a trebuit sa joace. Fara a avea o tehnica sclipitoare, o viteza iesita din comun sau un joc de cap ucigator, Danciu a stiut sa se lipeasca de gol precum marca de scrisoare, asa cum o facea Raul Gonzalez la Real Madrid. Asa a fost posibil sa devina cel mai bun marcator si din istoria Cupei Romaniei, cu 14 reusite, si al doilea golgeter din Liga 1, cu 214 goluri, fiind depasit doar de Dudu Georgescu, fosta Gheata de Aur a Europei, care a punctat de 252 de ori in diviza de elita a Romaniei. Totodata, Danciulescu a adunat si cel mai mare numar de prezente in intreaga istorie a Ligii 1, cu 515 meciuri.
A fost nevoie de o asemenea introducere pentru a sublinia faptul ca Ionel Danciulescu nu este doar un simbol al Clasicului Romaniei, ci si al Ligii 1, fiind poate cel mai in masura sa vorbeasca despre derby-ul Steaua – Dinamo pentru ca el a cunoscut gloria, dar si dezamagirea, uneori, cu ambele echipe.
Ajuns in Stefan cel Mare in 1995 de la Electroputere Craiova, Danciu-gol avea sa-si puna amprenta in Eternul Derby inca din primul sezon. Dupa ce a debutat impotriva Stelei intr-un meci incheiat la egalitate, 1-1, pe teren propriu, Danciulescu a salvat-o pe Dinamo de la o umilinta groaznica in returul din Ghencea. Intrat de pe banca la scorul de 4-0 pentru ros-albastri, el a reusit o dubla prin care a transformat un esec rusinos intr-o infrangere la o diferenta normala in conditiile in care Steaua era aproape intangibila la varf, iar Dinamo era intr-o continua perioada de cautari. Dupa doi ani la gruparea alb-rosie, a plecat in Turcia la Altay Izmir pentru a juca sub comanda fostului sau antrenor de la Dinamo, Marian Bondrea, dar dupa doar cateva luni s-a intors in tara chiar la marea rivala, Steaua. Aici a jucat intre 1998 si 2001, cucerind doua titluri de campion, o Cupa a Romaniei si doua Supercupe, dupa care in 2002, a revenit la Dinamo, unde a si pus punct carierei de fotbalist in 2013.
– Sunt 18 ani intre primul si ultimul tau Derby jucat. Ce s-a schimbat cel mai mult de atunci incoace?
– Am trait niste vremuri in care te simteai cu adevrat fotbalist. In afara de pasiunea suporterilor dinamovisti care vin la meciuri si creeaza niste senzatii extraordinare la fiecare derby, parca nu mai este nebunia aceea si trairile care erau o data la meciurile respective. Frematau presa si toata lumea cu o saptamana-zece zile inaintea derby-urilor si simteai ca te incarci cu o energie pozitiva. Din pacate, acum s-au cam pierdut lucrurile acestea, dar speram sa se revina la normal si ca lumea sa se intoarca la stadion. Nu este vorba de fanii lui Dinamo, care vin oricum si sunt alaturi de echipa, dar fotbalul romanesc are nevoie de suporteri in tribune pentru ca asa spectacolul era mult mai grandios. Acum lipseste acea pasiune a suporterilor, s-a pierdut un pic din aura aceea a tot ce inseamna derby, freamatul acela al galeriilor care veneau organizat pe strazi spre stadion, haosul acela frumos, cu toate lucrurile sale si bune si rele. Din punctul meu de vedere, pot sa afirm, fara suparare, cu toate ca evit mereu sa spun cum era cand jucam eu, dar era clar ca era o calitate mult mai buna a jocului si a fotbalistilor. Acum fotbalul a evoluat, este mult mai tacticizat decat inainte, dar per total, calitatea derby-ului a ramas, totusi, la un nivel destul de inalt. Acest meci ramane eternul derby si ar fi pacat sa dispara si el pentru ca au disparut atatea echipe de traditie, precum Rapid, Petrolul, Universitatea Craiova care nu stiu daca mai e sau nu mai e, sau U Cluj.
– Apropo de suporteri, ai fost si esti in continuare un jucator iubit atat de fanii Stelei cat si de cei ai lui Dinamo, un lucru destul de rar intalnit la un asemenea Derby. Cum ai reusit, tinand cont ca a existat o perioada cand, dupa revenirea la Dinamo, erai fluierat la fiecare meci indiferent de randamentul si de performantele din teren?
– Nu a fost deloc o perioada usoara. Trebuie sa recunosc ca si eu am facut unele declaratii si greseli. Probabil ca daca as fi avut atunci gandirea de acum, as fi fost mult mai cumpatat. Dar omul din greseli invata. Nu a fost usor sa trec peste aceste probleme, dar am reusit. Eu m-am ghidat in viata dupa un lucru pentru ca in trecut era la moda sa declari sus si tare ca esti dinamovist, stelist sau rapidist. E important si ce spui, dar mai presus de asta, cred ca respectul fata de echipa, atasamentul fata de suporteri si culori trebuie sa ti le arati pe teren. Pentru ca asa poti spune din gura ca sunt stelist de mic, ca mama si tata tineau cu Dinamo sau cu Rapid, dar cand intri acolo, pe teren, si nu arati lucrul acesta, totul este degeaba. Eu cred ca respectul fata de societatea care te plateste si pe care o reprezinti il demonstrezi si il castigi pe teren.
– Esti omul cu cele mai multe partide jucate in istoria acestui derby. Care a fost cea mai apropiata de sufletul tau?
– Au fost mai multe, dar meciul din 2008, cand am reusit sa invingem Steaua cu 2-1 in Stefan cel Mare a fost cu totul special. Presiunea simtita dinaintea si in timpul acelui derby nu am mai trait-o de cand joc fotbal. Nici macar la partida cu Lazio sau la meciul cu Manchester United de pe fostul 23 August. A fost o presiune fantastica la tot ce s-a intamplat inainte de meci. Steaua putea sa castige titlul pe terenul nostru, toata lumea ne implora sa nu se intample asa ceva, era presiunea conducerii, dar si cea a fanilor, care au venit de doua ori la antrenamente pentru a ne incuraja, sa stim ca sunt alaturi de noi, a fost o intreaga nebunie. Plus ca patronul Stelei declara tot timpul: „Nu-mi fac probleme, vom castiga si vom sarbatori cu sampanie”. Eram cazati atunci la hotelul lui Dumitru Dragomir, presedintele Ligii Profesioniste, pentru ca era mai aproape de stadion si traficul era infernal in acea perioada. Stateam in camera cu Bogdan Lobont si el e un tip care cum punea capul pe perna, adormea imediat. Eu sunt mai agitat inaintea jocurilor, ma mai perpelesc, iar in noaptea aceea, nici nu stiu daca am reusit sa dorm. Iti dau cuvantul meu ca nu cred ca am dormit atunci! Iar dimineata, i-am povestit lui Lobby ca nu m-am putut odihni deloc si el mi-a spus: „Ca niciodata, parca nici eu nu am putut dormi cum trebuie!” A fost o presiune fantastica plus nebunia din ziua jocului. Am ajuns la stadion, care era deja arhiplin, atmosfera era foarte incarcata. Cred ca daca se juca pe Arena Nationala, mai trebuia inca un stadion la ceea ce se intampla acolo. Pana la urma, lucrurile au iesit bine pentru noi.
– Care este cea mai frumoasa amintire a ta de la un derby, indiferent de tabara in care ai jucat?
– Am petrecut multe momente frumoase si cand jucam la Steaua, trebuie sa recunosc, pentru ca era o perioada in care aveam meciul si golul. Dar cred ca pana la urma, pentru mine si pentru toti, va ramane in memorie acea foarfeca din Ghencea la succesul nostru cu 4-2. Ala cred ca a fost un gol deosebit, special intr-o partida senzationala in care eu am mai avut un gol valabil care a fost, insa, anulat. Atunci a fost si nebunia aceea cu suporterii, cu cei 300 de spartani din tribune.
– Pe de alta parte, ai marcat si ai fost in tabara castigatoare si la acel 5-0 al Stelei din 1998, care v-a ajutat mult in drumul spre titlu.
– Atunci era o perioada in care Steaua domina fotbalul romanesc, avea o echipa senzationala, cu multi jucatori tineri, care, alaturi de cei de la Dinamo si doi-trei de la Rapid, formau nucleul nationalei de tineret. Noi ne-am calificat la acel turneu final al Europeanului gazduit chiar la Bucuresti. Erau Baciu, Miu, Ciocoiu, Reghecampf, Denis Serban, Catalin Munteanu, alaturi de cei foarte experimentati, Lacatus, Militaru, Rotariu sau Rachita. Aceea era o echipa foarte frumoasa a Stelei.
– Sa vorbim si de lucruri mai putin placute. Care este cea mai trista amintire a ta de la un Derby?
– Sunt mai multe. Cred ca fiecare infrangere intr-un astfel de derby, indiferent ca jucam la Steaua sau la Dinamo, era greu de digerat. Am fost un jucator care a pus mereu pasiune si suflet si sufeream enorm cand pierdeam. Te gandesti mereu cum vei fi privit de public, de opinia publica, atunci cand pierzi un astfel de meci. Sunt situatii cand adversarul este mai bun decat tine si trebuie sa recunosti lucrul acesta. Sunt de acord ca esecurile acestea dor enorm, mai ales pentru un suporter fanatic si care are o alta perceptie asupra acestei rivalitati, dar trebuie sa admiti uneori ca adversarul e mai bun decat tine.
– Cu ce se poate compara bucuria marcarii unui gol in Derby de Romania?
– Este maximum pe care-l poti atinge ca jucator in Liga 1. Sa reusesti sa inscrii un gol impotriva marii rivale si, eventual, asta sa aduca si titlul de campioana este cel mai frumos lucru posibil. Este ceva de vis. Simti ca plutesti in anumite momente.
– Este adevarat ceea ce se spune mai ales printre suporteri ca un succes intr-un asemenea derby echivaleaza aproape cu castigarea unui titlu?
– Poate sa insemne asta intr-o oarecare masura. De regula, campionatele se castiga cu echipele mai slab cotate. Daca reusesti sa le invingi si sa obtii maximum de puncte, probabil iti permiti un egal sau chiar sa pierzi un meci si sa castigi tu in retur, mai ales daca rivala ta se mai impiedica cu aceste echipe mai mici. Pentru suporteri, conteaza insa cel mai mult acest meci. Intr-un derby de o asemenea anvergura sunt, insa, perioade si perioade. Au fost perioade cand Dinamo nu reusea sa o bata pe Steaua, au fost ani buni in care Steaua nu o putea invinge pe Dinamo. Acum este momentul nostru, nu am mai fost invinsi de opt meciuri, e drept cu trei succese si cinci egaluri, si asta inseamna foarte mult avand in vedere schimbarile si tot ceea ce s-a intamplat la Dinamo in ultimul timp vizavi de investitii, iesirea din insolventa … Dar noi am reusit sa ajungem la aceasta invincibilitate datorita suporterilor, in primul rand. Fara ei nu am fi avut aceasta serie pozitiva pentru ca aceasta determinare extraordinara, aceasta unitate de grup, aceasta chimie dintre echipa si suporteri, toate acestea au facut ca asa-zisa valoare a Stelei superioara lui Dinamo sa fie echilibrata.
– Acum esti implicat in Derby din postura de oficial al lui Dinamo. Cu ce te solicita noua functie inaintea unui meci cu Steaua?
– Asta este ceea ce imi doream sa fac dupa ce o sa ma las de fotbal. Sunt foarte implicat inaintea unor astfel de meciuri. Acum nu mai dorm cu echipa decat in deplasari, dar inaintea derby-ului cu Steaua, stau in cantonament, vorbesc cu jucatorii, le spun din experienta mea, nu incerc sa-i incarc foarte mult pentru ca sunt unii jucatori mai emotivi si acest lucru le poate dauna. Trebuie sa stii foarte multe particularitati ale jucatorilor tai. Cand jucam, in timpul meciurilor disparea orice emotie, dar acum, cand stau pe banca este complet diferit, am emotii si inainte, dar si in timpul jocului.
– Care a fost modelul tau in fotbal? Care a fost jucatorul care te-a inspirat cel mai mult inainte de a juca efectiv intr-un Derby?
– Am spus-o mereu. Mi-au placut foarte mult Mister al nostru, Ilie Dumitrescu, si Dorin Mateut. Au fost doi jucatori extraordinari. Eu nu am avut stilul lui Mister, dar era o incantare sa-l vad jucand, iar la Mateo am apeciat mereu daruirea si faptul ca era un marcator. Iar cand am ajuns la Dinamo, m-a impresionat foarte mult ce fel de om este, ce darzenie avea si cum strangea echipa in jurul lui. Eram multi jucatori tineri atunci, eu, Tararache, Florentin Petre, regretatul Catalin Haldan si jucam titulari alaturi de el, iar Mateo ne-a ajutat enorm. Pentru mine, Mateut si Lacatus sunt cele mai pure exemple pentru ceea ce simbolizeaza un capitan de echipa.
– Sa facem un exercitiu de imaginatie. Ai posibilitatea de a renunta la unul dintre derby-urile Steaua – Dinamo in care ai evoluat si sa joci in oricare alt mare derby din lume. Ce meci ai alege?
– Pentru mine, este unul singur, El Superclasico, Boca – River, si as juca la Boca. Ar fi sublimul pentru mine ca fotbalist. Sunt un mare fan al Bocai si imi place tot ceea ce se intampla acolo. Este ceva inimaginabil, indiferent ca se joaca pe Bombonera sau pe Monumental. Sunt un fan al fotbalului argentinian pe care il urmaresc de mult timp si care ma incanta. Este un fotbal rapid, in viteza, tehnic, cu jucatori extraordinari, cu o calitate individuala fantastica, cu o putere de lupta si de daruire aparte, cu executii fabuloase.
– De ce Steaua – Dinamo este unul dintre acele derby-uri pe care trebuie sa le vezi pe ciu macar o data in viata?
– Pentru ca nu stii ce pierzi!
– Cum ai descrie in trei cuvinte derby-ul Dinamo – Steaua?
– Pasiune, suspans, spectacol!
written by You may also want to read
