ROCKY MARCIANO, TAURUL CU MANUSI

7 minutes, 55 seconds

Sunt unii care nu renunță niciodată. Ei câștigă mereu, chiar dacă o fac cu un nas spart, fără a mai vedea cu un ochi sau cu gura plină de sânge. Așa era Rocky Marciano, boxerul care a refuzat să creadă că nu ar putea câștiga mereu: dur, sălbatic și neînvins. Dar mai presus de orice, avea o inimă imensă. Poate cea mai mare din întreaga istorie a sportului. Pur și simplu, refuza să piardă. Putea fi însângerat, dar niciodată bătut. Cum astazi se implinesc 50 de ani de la disparitia lui, va invit sa ne reamintim de unul dintre cei mai mari pugilisti ai tuturor timpurilor cu ajutorul acestui capitol al cartii „100 de sportivi legendari”, care va aparea la inceputul anului viitor.

“A fost cel mai dur, cel mai puternic și cel mai complet luptător dedicat care a purtat vreodată mănuși. Frica nu exista în vocabularul său, iar durerea nu avea niciun înțeles pentru el”, l-a descris Red Smith, câștigător al Premiului Pulitzer.

Este singurul campion din istoria greilor profesioniști care s-a retras neînfrânt, cu un palmares de 49 de victorii, dintre care 43 au fost obținute prin knock-out, deși mereu a fost creditat cu șansa a doua. Pentru un luptător la categoria grea, a fost considerat prea scund, la 1,79 metri și prea ușor, la 83-85 de kilograme cât cântărea, iar anvergura brațelor sale, de numai 173 de centimetri, a reprezentat un dezavantaj imens, aceasta fiind cea mai mică dintre toți campionii greilor all-time. Cu toate acestea, el este considerat unul dintre cei mai mari boxeri ai tuturor timpurilor și nu întâmplător, povestea lui a inspirat celebra serie de filme cu Rocky Balboa, în care Sylvester Stallone interpretează rolul principal.

La fel ca și Balboa, Marciano a avut un stil de viață sănătos, a muncit din greu, iar pumnul său lovea precum un baros. La fel ca și Rocky Balboa, Rocky Marciano a adoptat un regim draconic de pregătire, cu totul neobișnuit în acele vremuri. Astfel, pentru un meci, antrenamentele sale echivalau cu durata a 250 de reprize, mai mult decât se pregătea orice adversar, alerga între 8 și 10 kilometri în fiecare zi, chiar și de Crăciun, cu trei luni înaintea unei bătălii, se izola de soție și de familie, iar în săptămâna premergătoare unui meci, refuza să se mai uite în cutia poștală, să răspundă la telefon, să întâlnească oameni noi, să dea mâna cu cineva sau să meargă cu mașina. Totodată, consuma alcool în cantități foarte mici, legumele erau nelipsite din meniul său, avea mereu cu el un borcănel cu miere pentru a-și îndulci cafeaua și mesteca doar, fără a înghiți niciodată, friptura, pe care o scuipa într-un bol.

Născut pe 1 septembrie 1923 în Brockton, Massachussetts, Rocco Francis Marchegiano, pe numele său real, a fost cel mai mare dintre cei șase copii ai unei familii de imigranți italieni. Când avea doar un an și jumătate, era cât pe ce să moară din cauza unei pneumonii, dar, odată depășită această cumpănă a vieții, a avut două mari dorințe în copilărie: să nu calce pe urmele tatălui său și să lucreze într-o fabrică de pantofi și să devină jucător de baseball profesionist.

Ca orice puști american, Rocky și-a încercat norocul în baseball și în fotbalul american, fără prea mult succes, însă, fiind respins de Chicago Cubs pentru că nu avea un braț drept suficient de puternic. Dar a fost suficient de puternic pentru a-i doborâ pe toți cei 49 de adversari înfruntați în ring, dintre care 43 prin K.O.

În martie 1943, Marciano s-a înrolat în armata Statelor Unite pentru doi ani, timp petrecut în Țara Galilor, unde a ajutat la aprovizionarea feriboturilor ce au traversat Canalul Mânecii spre Normandia. În timpul serviciului militar, Rocky s-a dovedit, pentru prima oară, un pugilist remarcabil, câștigând în 1946 turneul amator de box al Forțelor Armate în timp ce aștepta lăsarea la vatră.

Rocky Marciano și-a început cariera de boxer profesionist pe 12 iulie 1948, când l-a învins pe Harry Bilazarian, iar primele lui 16 meciuri le-a câștigat pe toate prin knock-out înainte de runda a cincea, iar nouă dintre ele înainte chiar de terminarea primei runde. În această perioadă, s-a născut și numele lui de scenă, după ce un announcer din Rhode Island nu i-a putut pronunța numele adevărat, Marchegiano, așa că managerul lui, Al Weill, a decis că are nevoie de un pseudonim. Prima sugestie, Rocky Mack, a fost respinsă de boxer, care a preferat să devină cunoscut cu un nume care să sune mai italian, Marciano.

Supranumit “The Brockton Blockbuster”, Rocky era formidabil în rezistența la pedeapsă și, mai ales, era distructiv în administrarea ei. Era un agresor neîncetat, un adevărat tanc uman care absorbea cu mândrie doi sau trei pumni doar pentru oportunitatea de a lovi o dată, în special, cu „Suzie Q”, numele de alint atribuit dreptei sale fulgerătoare.

“Era ca un taur cu mănuși”, l-a descris Archie Moore, boxerul împotriva căruia Marciano și-a apărat pentru ultima dată centura de campion mondial, înainte de a se retrage.

Pe 26 octombrie 1951, Rocky Marciano l-a înfruntat pe idolul său din copilărie, Joe Louis, după ce adunase deja 37 de victorii, dintre care 32 înainte de limită. Louis încercase o revenire în prim-plan la 38 de ani, dar a fost făcut K.O. de Rocky în runda a opta. După meci, în vestiar, Marciano a plâns atunci când l-a întâlnit pe Joe Louis, pe care l-a și ajutat financiar după retragerea din activitatea pugilistică.

11 luni mai târziu, pe 23 septembrie 1952, Rocky a luptat pentru prima dată pentru titlul de campion mondial al greilor profesioniști împotriva deținătorului centurii, Jersey Joe Walcott, la Philadelphia. În prima rundă, pentru prima dată în cele 43 de bătălii la profesioniști, Rocky a văzut cum este să te uiți de pe podea în sus la tipul care tocmai te-a trimis acolo. Un boxer inteligent și experimentat la cei 38 de ani ai săi, Walcott a controlat lupta în primele 12 runde, astfel că Marciano avea nevoie de un knock-out pentru a câștiga meciul. Trecuseră 30 de secunde din cea de-a 13-a repriză, când un Rocky aproape de epuizare a livrat una dintre cele mai devastatoare lovituri din istoria boxului, cu o scurtă de dreapta marca “Suzie Q” plasată în bărbia lui Walcott, care s-a prăbușit într-un genunchi, prinzându-se cu brațul stâng de coarda din mijloc și cu capul sprijinit de podea. Rocky Marciano devenea, în premieră, campion mondial.

El și-a apărat centura de numai șase ori, dar unele dintre acele lupte au devenit adevărate “clasicuri” pentru fanii boxului. În 1954, l-a învins pe Ezzard Charles la puncte după o decizie unanimă din partea arbitrilor, acesta devenind singurul om care a rezistat 15 reprize în fața lui Marciano. În revanșa din același an, Rocky a avut cele mai mari dificultăți în a obține victoria, după ce în repriza a șasea, Charles l-a lovit atât de puternic în nas încât omul din colțul său nu i-a putut opri sângerarea. Conștient că arbitrul lua serios în considerare să oprească meciul, Marciano a erupt în repriza a opta, declanșând un atac furibund asupra lui Charles, care a fost făcut K.O.

În 1955, l-a învins înainte de limită pe Don Cockell într-un alt meci cu titlul mondial pe masă, în ciuda faptului că membrii crimei organizate și-ar fi dorit ca Rocky să cedeze lupta.

Pe 21 septembrie 1955, Rocky Marciano a disputat ultimul său meci împotriva lui Archie Moore, care l-a făcut knock-down în repriza a doua. Însă, Rocky a reușit să câștige prin K.O. în runda a noua, apărându-și centura, iar șapte luni mai târziu, pe 27 aprilie 1956, și-a anunțat retragerea la 32 de ani.

Marciano a mai trăit doar 14 ani. Pe 31 august 1969, cu doar o zi înainte de a împlini 46 de ani, soția sa, Barbara, plănuise o petrecere comună pentru ei doi la reședința din Fort Lauderdale, dar el a refuzat-o, preferând să o amâne cu o zi pentru a zbura la Des Moines, Iowa, alături de fiul unui fost boxer, Lew Farrell, devenit gangster. Acolo, Rocky urma să țină un discurs de susținere pentru acesta, dar nu a mai ajuns la destinație pentru că avionul în care se afla s-a prăbușit, după ce a lovit un copac în apropiere de Newton, iar cei doi pasageri și pilotul neexperimentat nu au supraviețuit accidentului.

Cu toate că nu este inclus în primii cinci boxeri ai tuturor timpurilor din punct de vedere al tehnicii, al vitezei și al forței, Rocky Marciano a compensat printr-o ambiție nemărginită și o capacitate de efort fără egal. Un cunoscut jurnalist de specialitate a scris cândva că dacă toți campionii greilor profesioniști ar fi fost închiși laolaltă într-o cameră, Rocky ar fi fost cel care ar fi ieșit de acolo pe propriile-i picioare.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns