EDUARD STRELTSOV, BĂIATUL DIN ȚARA MINUNILOR AJUNS ÎN INFERN

12 minutes, 47 seconds

În 1958, Uniunea Sovietică aștepta cu mari speranțe Cupa Mondiala din Suedia, mai ales după ce cucerise aurul olimpic în urmă cu doi ani, după o prestație extraordinară a lui Eduard Streltsov, cel supranumit „băiatul din Țara Minunilor”. Însă, toate visele sovieticilor s-au destrămat în sferturile de finala în urma eșecului cu 0-3 în fata Suediei. Singura problema a fost că naționala URSS s-a prezentat în Scandinavia tocmai fără principalul sau star, care, în loc sa ajungă la turneul final, a fost trimis în gulagul siberian pentru o întâmplare petrecuta cu doua săptămâni înaintea debutului la Mundial.

Fotbalul din Rusia tocmai ieșise dintr-o perioadă foarte tulbure, după ce la Jocurile Olimpice din 1952, de la Helsinki, Sbornaia fusese eliminată încă din primul tur de Iugoslavia, după 5-5 și 1-3 la rejucare. Eșecul a fost considerat atât de rușinos de Stalin încât a ordonat desființarea clubului care furniza cei mai mulți jucători la națională, CDSA Moscova, „pentru daunele aduse prestigiului statului sovietic”, iar trei fotbaliști, Konstantin Krizhevsky, Anatoly Bashashkin și Konstantin Beskov, au fost suspendați pe viață.

În martie 1953, după moartea conducătorului suprem, s-a mai eliberat din presiune, iar CDSA a fost reactivată sub titulatura de ȚSKA și cei trei jucători și-au putut relua activitatea. În acest peisaj, a apărut Eduard Streltsov. Născut pe 21 iulie 1937 la Moscova, el a fost fiul unui ofițer de informații, care nu s-a mai întors acasă după Al Doilea Război Mondial, preferând să se stabilească la Kiev, astfel că Eduard a fost crescut doar de mama sa, o muncitoare la fabrica de instrumente de tăiere.

Un atacant înalt și puternic și cu extraordinară inteligență în joc, Streltsov a avut un debut fulminant la Torpedo Moscova, clubul ce aparținea de uzina de mașini Zil, devenind, în 1954, cel mai tânăr marcator din istoria campionatului unional, la 16 ani, opt luni și 24 de zile. În sezonul următor, el a fost golgeterul ligii sovietice și a fost convocat, în premieră, în naționala URSS, pentru care debutează cu un hattrick de senzație într-un meci câștigat cu 6-0 în fața Suediei, cu doar o lună înaintea majoratului.

Streltsov devenea primul fotbalist care înscrie trei goluri la primul joc pentru Sbornaia, iar performanțele ce au urmat, un alt hattrick cu India și un gol împotriva Danemarcei, i-au asigurat un loc de titular pentru Jocurile Olimpice din 1956, de la Melbourne. El a fost principalul star al competiției, marcând golul decisiv prin care Uniunea Sovietică a trecut de Germania de Vest,dar, mai ales, datorită evoluției de vis din semifinala cu Bulgaria.

După 0-0 în timpul regulamentar, bulgarii au deschis scorul în minutul 95, iar sovieticii jucau cu doi oameni mai puțin din cauza unor accidentări, întrucât atunci nu se făceau schimbări. Dar Streltsov și-a salvat echipa ca un super-erou, reușind egalarea cu șapte minute înaintea sfârșitului prelungirilor, iar peste alte patru minute, pasând decisiv la golul lui Boris Tatushin.

Cu toate acestea, el a ratat finala cu Iugoslavia pentru că selecționerul Gavriil Kachalin prefera să mizeze în teren pe atacanți de la același club. Și cum colegul lui Streltsov de la Torpedo, Valentin Ivanov se accidentase serios în semifinala cu Bulgaria, Kachalin l-a titularizat pe Nikita Simonyan în locul său. Chiar și lipsită de cel mai bun jucător al său pe toată durata turneului, URSS s-a impus cu 1-0 în fața iugoslavilor, răzbunând eliminarea din urmă cu patru ani și obținând primul succes internațional.

Însă, Eduard Streltsov nu a avut parte de medalia care i s-ar fi cuvenit pentru că, în acele vremuri, erau premiați doar cei care evoluau în finală. Simonyan a vrut să repare cumva această nedreptate, oferindu-i medalia lui, dar Streltsov l-a refuzat, spunându-i că va câștiga multe alte trofee. Nu avea să știe, însă, ce îl așteaptă!

El a fost recompensat pentru aurul olimpic cu titlul de maestru emerit al sportului, cea mai înaltă distincție posibilă pentru un sportiv, care i-a adus și o mărire considerabilă de salariu. Un tip charismatic, atrăgător, înzestrat tehnic și cu un stil flamboyant de joc, Stretsov era pe val si părea că nimeni și nimic nu îl poate opri să devină unul dintre cei mai mari fotbaliști din lume.

1957 a fost un an prolific din toate punctele de vedere pentru el, anunțându-l drept unul dintre posibilele viitoare staruri ale Mondialului din Suedia: la începutul verii, s-a căsătorit, chiar înaintea unui amical cu România, încheiat la egalitate, 1-1, în care a și marcat, sărbătorind, apoi, fericitul eveniment și pe teren, unde a înscris 31 de goluri în 22 de meciuri în perioada iulie – octombrie, iar la finalul anului, s-a clasat pe locul al șaptelea în ierarhia pentru Balonul de Aur. Mai ales că el a jucat un rol principal în calificarea URSS-ului la turneul final, după ce a deschis scorul în partida decisivă cu Polonia, câștigată cu 2-0, în luna noiembrie. Asta deși, alături de Valentin Ivanov, pierduse trenul de legătură care să-l ducă de la Moscova la Leipzig, orașul disputării acelui meci. Cei doi au prins, totuși, lotul doar datorită intervenției ministrului transporturilor, care a ordonat ca trenul să fie oprit!

Incidentul a fost uitat, dar Streltsov avea să dea curând, iarăși, de belea. În ianuarie 1958, a fost implicat într-o altercație cu miliția în apropierea unei stații de metrou din cauza căreia a fost acuzat de huliganism minor și condamnat la trei zile de închisoare. Totodată, i-a fost ridicat titlul de maestru emerit al sportului la solicitarea clubului său, Torpedo, precum și a federației sovietice de fotbal. Scos și din naționala URSS, el a fost reprimit doar după ce și-a cerut public scuze.

Dar ce era mai rău abia urma să vină! Cu siguranță, Streltsov nu a fost un cetățean model, viciile sale fiind alcoolul, femeile și tutunul, nu neapărat în această ordine. Toate acestea i-au adus numeroase necazuri, grăbindu-i sfârșitul. „A fost prea bun si amabil cu toata lumea. Fanii sunt cei care l-au ucis pentru ca toata lumea voia sa bea cu el”, a povestit fostul sau coleg din atacul lui Torpedo, Ivanov. Ca să înrăutățească situația, el a fost și un fumător înrăit, dar cel mai mult a avut de suferit ca urmare a faimei și a aspectului său de cuceritor.

Deși s-a căsătorit foarte tânăr, Streltsov a fost un mare afemeiat, iar șarmul său special i-a atras mai mult probleme decât beneficii. El i-a căzut cu tronc Svetlanei Furtseva, fiica de 16 ani a ministrului Culturii, Ekaterina Furtseva, una dintre preferatele lui Nikita Hrușciov, succesorul lui Stalin la conducerea imperiului sovietic. Cu ocazia ceremoniei de sărbătorire a titlului olimpic, la începutul lui 1957, Furtseva chiar a pus problema unei căsătorii a fetei sale cu Streltsov, care a refuzat-o, însă, politicos, spunând că este deja logodit. Însă, conform spuselor unui apropiat, el i s-ar fi confesat că nu s-ar putea însura vreodată cu acea maimuță sau că mai bine ar fi spânzurat decât să se căsătorească cu ea!

Și ajungem la ziua de 25 mai 1958. Era ultima seară a cantonamentului naționalei URSS la Tarasovka, în apropiere de Moscova, când Streltsov, împreună cu alți doi colegi, Tatushin și Mihail Ogonkov, au plecat la o petrecere organizată la casa de vacanță a lui Eduard Karakhonov, un ofițer militar abia întors dintr-o misiune în Extremul Orient.

 

CITESTE SI | LEV IASIN, PAIANJENUL NEGRU

 

Acolo, cei trei au cunoscut două femei de 20 de ani, Marina Lebedeva, fiica unui colonel, și prietena ei, Tamara Timkina. A doua zi, Eduard Streltsov și coechipierii săi nu au mai apărut în cantonament întrucât Lebedeva și Timkina au trimis, fiecare, câte o scrisoare procurorului din Moscova în care îi acuză pe Streltsov și Ogonkov de viol, cerând aducerea lor în fața justiției. Aceștia au fost ridicați de miliție, iar după-amiaza, se aflau toți încarcerați în închisoarea Butyrka.

Când vestea arestării lui Streltsov a devenit publică, 100 de mii de muncitori ai uzinei Zil au amenințat cu un marș de protest, însă demonstrația a fost anulată când s-a dezvăluit că fotbalistul și-a recunoscut fapta. De fapt, Eduard Streltsov a mărturisit că el ar fi violat-o pe Marina Lebedeva doar atunci când i s-a promis că va fi lăsat să joace la Cupa Mondială dacă se declară vinovat. Dar soarta lui fusese deja pecetluită.

Pe 27 mai, a fost suspendat pe viață din fotbal, iar a doua zi, Tatushin și Ogonkov au fost eliberați după ce Tamara Timkina și-a retras acuzațiile. Pe 30 mai, Lebedeva a cerut ca procedurile penale împotriva lui Streltsov să înceteze pentru că îl iartă, însă a revenit cu o a treia scrisoare către procuror prin care anulează cele scrise mai înainte! Peste încă o zi, a fost anunțat lotul URSS pentru Cupa Mondială din Suedia, din care lipseau atât Streltsov, cât și Tatushin și Ogonkov.

Selecționerul Gavriil Kachalin a încercat să își ajute jucătorul, solicitând primului secretar al Partidului Comunist să suspende cazul până la finalul Mondialului, dar i s-a spus că nimic nu mai putea fi făcut întrucât însuși Hrușciov a fost informat în privința cazului ajuns la tribunal. Pe 24 iulie 1958, la trei zile după ce a împlinit 21 de ani, a fost condamnat la 12 ani în gulag.

Există o adevărată teorie a conspirației în acest sens, mai ales că nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat la acea dacha, unde s-ar fi produs violul. Cert este că Streltsov și Lebedeva s-au culcat împreună, iar, mai târziu, el i-a scris mamei sale că a luat vina altcuiva asupra sa. „Sistemul a fost cel care l-a pedepsit pe Streltsov”, a declarat Nikita Simonyan.

În Siberia, primele luni ale lui Eduard Streltsov în gulagul din Lesnoy au fost foarte grele, mai ales că fostul erou nu se putea împăca prea ușor cu această cădere în dizgrație. Mai mult, a fost tachinat întruna de un informator secret, până când nu a mai suportat și l-a lovit. Ca pedeapsă, a fost aproape omorât în bătaie de ceilalți deținuți cu o bară de fier sau cu tocul unui pantof, conform raportului închisorii.

Streltsov a supraviețuit, însă, și după ce s-a recuperat, a fost mutat la Tula, unde viața lui a devenit puțin mai bună. În tot acest timp, mașinăria sovietică începuse procesul de ștergere a numelui său din istorie. Astfel, un document oficial din 1959 arăta că cele cinci goluri înscrise de el în 1958 pentru Torpedo au fost marcate, de fapt, de alți jucători, iar rolul său în succesul de la Olimpiada din 1956 fusese complet eliminat.

Totodată, ziarul Pravda a contribuit din plin la defăimarea sa publică, scriind: „Streltsov este mai puțin chiar decât un om primitiv. Incompetența sa în cele mai simple aspecte a stârnit amuzament și zâmbete în rândul colegilor săi. Pur și simplu, credea că orașul Soci se află pe malul Mării Caspice și crede că apa mării este sărată doar pentru că heringii înoată în ea.”

Cu toate acestea, la Torpedo, nimeni nu l-a uitat, iar antrenorii îl mai vizitau din când în când. În 1963, după ce își ispășise cinci ani din pedeapsa de 12 ani, Streltsov a fost eliberat, dar suspendarea pe viață din fotbal rămăsese în picioare. Astfel, el a început să joace pentru echipa uzinei Zil în campionatul fabricilor, care a câștigat toate cele 11 partide cu Streltsov pe teren.

Nu a trecut mult timp până când o mie de muncitori ai uzinei i-au trimis o petiție lui Leonid Brejnev, secretarul general al Partidului Comunist, prin care solicitau ridicarea suspendării lui Streltsov. Inițial refuzată, cererea a fost aprobată în octombrie 1964, după ce popularitatea lui Streltsov în rândul publicului din întreaga Uniune Sovietică ajunsese aproape la cotele dinaintea condamnării.

Închisoarea nu l-a schimbat prea mult pe Eduard Streltsov, care mai pierduse doar din viteză, forță și … păr, dar își păstrase tehnica și inteligența în joc. „Talentul rămâne talent. Era cel mai bun jucător din URSS”, a spus Valentin Ivanov. În primul sezon după ce Streltsov a fost repus în drepturi, Torpedo a câștigat al doilea său titlu de campioană, în 1965, după ce a pierdut doar două meciuri, iar în 1968, a cucerit și Cupa Uniunii Sovietice. Streltsov a înscris 12 goluri în cele 26 de partide imediat după revenire și s-a clasat pe locul secund în ierarhia celor mai buni fotbaliști sovietici ai anului.

În 1966, a revenit și în națională, însă nu a fost selecționat în lotul pentru Cupa Mondială din Anglia, iar în 1967 și 1968, a fost desemnat Jucătorul Anului în URSS. Cu toate acestea, el nu a fost inclus nici în grupul pentru Campionatul European din 1968, când a jucat pentru ultima oară în tricoul Sbornaia, într-un meci pierdut cu 2-0 în fața Ungariei.Deși a strâns doar 38 de selecții în prima reprezentativă sovietică, Eduard Streltsov a înscris 25 de goluri, performanță depășită de doar cinci jucători în întreaga istorie.

El a murit pe 22 iulie 1990, la o zi după ce împlinise 53 de ani, din cauza unui cancer la gât. Șase ani mai târziu, Torpedo, clubul pentru care a jucat în întreaga carieră, i-a răsplătit talentul și devotamentul, redenumindu-și arena Eduard Streltsov. În 1997, Marina Lebedeva a fost zărită depunând flori la mormântul lui Streltsov, la o zi după comemorarea dispariției sale, dar adevărul privind condamnarea ce i-a oprit ascensiunea spre recunoașterea mondială a rămas un mister până astăzi.

„În Rusia au existat mulţi fotbalişti mari, însă doar doi au fost geniali. Unul a fost Lev Iașin, care este cunoscut aproape de toată lumea. Celălalt, Eduard Streltsov. El este cunoscut doar în Rusia. Dar pentru ruşi, cei doi sunt egali”, a spus istoricul Alexander Nilin. Și nu sunt deloc puțini cei care afirmă că Streltsov l-ar fi putut eclipsa pe Pele la Mondialul din 1958. Iar schimbându-i cursul vieții și al carierei lui Eduard Streltsov, Uniunea Sovietică și-a ratat șansa la un destin glorios în fotbal.

„Băiatul a venit la noi din Țara Minunilor”, a mai declarat Nilin, autorul cărții „Streltsov”, apărută în 2002. Numai că tocmai faptul că provenea de pe acel tărâm fermecat l-a trimis în infern. De unde s-a întors, dar după ce trenul său plecase.

surse: 8bymag.com, The Guardian, These Football Times

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns