ADAMACHE ȘI BLESTEMUL LUI NU-MA-UITA

6 minutes, 3 seconds

Pe 9 iulie 1978, Sterică Adamache i-a oferit un buchet de flori de nu-mă-uita, din toată inima, soției sale, apoi a sărit în apele Dunării, care ii unise și, apoi, avea să-i despartă pe vecie. Se retrăsese din fotbal de un an de la Steagul Roșu Brașov, unde a jucat în majoritatea carierei sale, iar în urma cu opt ani, o luna și o zi, începuse ca titular ultimul sau meci la Cupa Mondiala din Mexic împotriva Braziliei lui Pele. Născut și el pe maluri dunărene, la Galați, Adamache se afla la Crișan, satul din Tulcea de unde provenea soția sa, după ce aproape un deceniu și jumătate, se bucurase de răcoarea Carpaților. Sterica a intrat în Dunăre, dar nu a mai ieșit vreodată. A suferit un stop cardiac și s-a înecat, la doar 37 de ani. Tot ceea ce i-a mai rămas soției de la el au fost florile de nu-mă-uita ca un mesaj pentru toți de a nu-l pierde în uitare pe portarul României de la Guadalajara din 1970.

Poreclit „Baronul”, Stere Adamache s-a născut pe 17 august 1941 și a început fotbalul ca jucător de câmp la juniorii Energiei Galați, un club din orașul natal. El ajuns în poartă din întâmplare, după ce titularul s-a îmbolnăvit, dar apoi nu a mai putut fi scos dintre buturi.

După ce a evoluat la mai multe echipe gălățene, precum Ancora, Știința și Dinamo, el a atras atenția prin prestațiile sale și a fost convocat în naționala U19 a României pentru turneul UEFA din 1962, precursorul actualului Campionat European sub 19 ani.  Asta deși avea deja 21 de ani, dar întrucât competiția s-a desfășurat în țara noastră, multor jucători le-a fost modificată vârsta doar pentru a câștiga trofeul, ceea ce s-a și întâmplat.

După acel turneu, Adamache a ajuns la Viitorul București, unde a debutat în Divizia A fără a primi gol în meciul împotriva Universității Cluj, din 9 septembrie 1962. Peste câteva luni, el ajungea la Steagul Roșu sub comanda lui Valentin Stănescu, deși fusese dorit și de Steaua. La Brașov, Sterică avea să joace timp de 14 ani, până în 1977, când și-a agățat ghetele și mănușile în cui, timp în care a adunat 248 de apariții în tricoul stegarilor.

Cu toate că a fost curtat insistent și de Dinamo, Adamache a refuzat oferta, chiar în ciuda insistentelor soției sale, și a preferat să rămână în Brașovul care îi devenise a doua casă și mult mai potrivit stilului său boem, în comparație cu rigorile existente la cei doi granzi ai Capitalei. „Sunt fiu de podgorean, am fost botezat în vin, nu în apă sfințită”, mai explica, în glumă, celor care îi reproșau că mai bea câte un pahar.

Stere Adamache a rămas la Steagu’ și în sezonul 1968-1969, în care echipa a retrogradat în liga secundă, iar devotamentul său a fost răsplătit pe măsură. Imediat după revenirea în elita fotbalului românesc, pentru Sterică a urmat cea mai bună perioadă a carierei, sub bagheta lui Silviu Ploeșteanu. A bifat 119 din totalul celor 120 de meciuri în campionat ale ardelenilor între 1969 și 1973 și a ajuns în națională exact la timp pentru a prinde avionul de Mexic pentru primul Mondial al României din 1938.

Pe 28 aprilie 1970, cu doar două luni înaintea turneului final, a debutat în prima reprezentativă într-un amical cu Franța, pierdut cu 2-0, dar în care nu a încasat gol după ce l-a schimbat la pauză pe Rică Răducanu. Adamache a mai apărut în partida cu Iugoslavia, suficient pentru a-l convinge pe Angelo Niculescu să îl includă în lotul tricolorilor pentru Cupa Mondială.

În Mexic, România a susținut mai multe jocuri de pregătire, în care selecționerul nostru i-a testat pe cei trei portari, Răducanu, Gornea și Adamache. În mod surprinzător, Niculescu a decis să îl titularizeze în meciul de debut de la Guadalajara pe Sterică, deși acesta nu mai jucase vreo partidă oficială sub tricolor. Iar în față era campioana mondială en-titre, Anglia.

În ciuda eșecului cu 0-1, Adamache a rămas între buturi și în întâlnirea cu Cehoslovacia, în care România a înregistrat primul său succes la un Mundial după 40 de ani, 2-1.

„Din cei 20, nu mai puțin de 14 văd victoria, Și toți cei 14 prevăd o victorie la un gol diferență. Opt din cei 14 au spus răspicat 2-1. Alți cinci au optat pentru 1-0. Al paisprezecelea, Adamache, a scris 3-2, neștiind probabil că va apăra poarta României în jocul cu Cehoslovacia”, își amintea Ioan Chirila în cartea Mexico ’70, Jurnal sentimental.

Adamache a început ca titular și al treilea joc al României la Cupa Mondiala, împotriva Braziliei, dar nu a rezistat mai mult de 28 de minute pe teren, în care a încasat doua goluri de la Pele și Jairzinho.

„Adamache e înlocuit cu Răducanu. Cele două goluri primite în trei minute dănțuiesc, desigur, în mintea portarului brașovean”, a consemnat același Ioan Chirila în cartea sa.

El nu a mai jucat la națională pana în 1972, când apare și pentru ultima data sub tricolor, într-o partida cu Albania din preliminariile Cupei Mondiale din 1974. Deși a avut doar șapte selecții pentru România, el a rămas în memoria contemporanilor sai drept portarul de la Guadalajara.

Și din acest motiv, Sterica a fost considerat de mulți chiar cel mai important fotbalist din istoria Steagului, chiar și peste legendarul Nicolae Pescaru, membru și el al lotului României în Mexic. „Cel mai mare jucător al Brașovului a fost, totuși, Adamache!”, a scris Dumitru Graur într-un articol apărut în ziarul Flacăra în iulie 1978, la puțin timp după dispariția tragica a lui Sterica.

Poate cea mai deosebita recunoaștere a valorii sale a venit în urma unui meci împotriva lui Espanyol, susținut la Barcelona, în optimile de finala din Cupa Orașelor Târguri, în 1965. În ciuda eșecului cu 4-2, care a trimis dubla într-un al treilea joc decisiv, câștigat de catalani cu 1-0, jurnalistii spanioli au elogiat prestația portarului Brașovului, scriind ca „de la Ricardo Zamora încoace, nimeni în afara lui Adamache n-a mai apărat aşa!”

Stere s-a și fotografiat cu legendarul portar, dar a comis o gafa incredibila în partida de departajare, disputata sub Tampa, scăpând mingea printre picioare și oferindu-i lui Espanyol calificarea.

În 1977, „Baronul” s-a retras din activitate de la Steagul Roșu, dar nu s-a putut bucura prea mult timp de viata de după fotbal.

Pe 9 iulie 1978, Sterica Adamache a fost înghițit de apele Dunării după ce ii dăduse soției sale un buchet de nu-mă-uita. Inima i-a cedat și nu a mai putut decât sa ridice o mana spre cer înainte de a se scufunda pentru totdeauna.

Deși pierdut, el nu poate fi uitat vreodată!

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns