TEOFILO STEVENSON, „GEAMANUL COMUNIST” AL LUI ALI

7 minutes, 51 seconds

In urma cu cateva zile, s-au implinit sapte ani de la moartea lui Teofilo Stevenson, unul dintre cei mai mari boxeri amatori din istorie, triplu campion olimpic. Cu aceasta ocazie, va invit sa ne reamintim de cel considerat de presa americana „geamanul comunist” al lui Muhammad Ali, cu ajutorul acestui capitol al cartii „100 de sportivi legendari”, care va aparea in toamna acestui an.

BBC l-a descris drept “cel mai mare boxer din istoria Cubei și cea mai faimoasă figură a țării după Fidel Castro”. El a fost Teofilo Stevenson, unul dintre cei trei pugiliști din istorie care au cucerit trei medalii olimpice de aur, alături de maghiarul Laszlo Papp și compatriotul său, Felix Savon. A fost ofertat de nenumărate ori să treacă la profesioniști pentru a-și măsura forțele cu Muhammad Ali, dar a refuzat de fiecare dată, întrebând retoric: “Ce înseamnă un milion de dolari în comparație cu dragostea a opt milioane de cubanezi?!”

Născut pe 29 martie 1952 în Puerto Padre, Teofilo Stevenson Lawrence a fost fiul unui emigrant din Saint Vincent și al unei cubaneze de primă generație, cu părinți proveniți din Saint Kitts, o altă insulă din Caraibe. Tatăl său a îmbrățișat și el cariera de pugilist, încurajat de antrenorii locali, dar a renunțat după șapte meciuri, dezamăgit de structura coruptă de plată către tinerii boxeri. Totuși, Teofilo senior i-a insuflat fiului său dragostea pentru nobila artă, astfel că, atunci când avea nouă ani, Stevenson a ajuns pentru prima oară într-o sală de box, fără ca mama lui să știe! Abia mai târziu, ea avea să afle adevărul, moment în care a fost extrem de furioasă pe soțul ei, dar și-a dat acordul ca Teofilo să continue boxul doar cu condiția să fie mereu însoțit de tatăl lui.

Îndrumat de fostul campion național John Herrera, Stevenson a început să boxeze împotriva unor adversari mai mari decât el, câștigând un titlu de juniori la mijlocul anilor ’60. Victoriile lui i-au atras atenția lui Andrei Chervonenko, un antrenor sovietic trimis de la Moscova pentru a crea la Havana ceea ce va deveni celebra școală de box cubaneză, Escuela de box.

Sub tutela lui Chervonenko, Teofilo Stevenson a debutat la seniori, la 17 ani, cu un eșec în fața experimentatului Gabriel Garcia, dar curând avea să devină principalul reprezentant al Cubei la categoria grea. După ce a câștigat o medalie de bronz la Jocurile Pan Americane din 1971, la Cali, el avea să cucerească primul lui aur olimpic, la 20 de ani, la Munchen, în 1972. Debutul său în turneul de box a fost unul furtunos, încheiat după doar 30 de secunde: după ce l-a pus la podea pe polonezul Ludwig Denderys, lupta a fost oprită din cauza unei sângerări abundente sub ochi a adversarului. În sferturile de finală, avea să se înregistreze cea mai impresionantă victorie a carierei lui Stevenson.

Cel poreclit “Pirolo” l-a înfruntat pe americanul Duane Bobick, considerat marele favorit al concursului olimpic și în fața căruia pierduse în trecut. După o primă repriză echilibrată, Teofilo a pierdut-o pe a doua, însă în cea de-a treia, l-a trimis pe Bobick de trei ori la podea, iar partida a fost oprită. În semifinale, Stevenson a trecut ușor de germanul Peter Hussing, după care a primit medalia de aur întrucât adversarul său din finală, românul Ion Alexe nu a putut lupta din cauza unei accidentări suferite în turul precedent. Cei doi se întâlniseră cu doar câteva luni înainte la turneul Centura de Aur, când ambii s-au accidentat, iar meciul s-a terminat nedecis.

“Stevenson era un tip extraordinar de înzestrat. La 20 de ani, era o valoare mondială. Îmi amintesc că boxa în cel mai ortodox stil posibil. Putea să boxeze trei reprize fără să primească un pumn şi fără să intervină arbitrul. Boxa curat, elegant, ştia toate loviturile posibile. L-am urmărit de zeci de ori şi niciodată nu l-am văzut făcînd o iregularitate pe ring. Te aşteptai în orice moment să inventeze o lovitură de KO. Nu exagerez, jap, jap şi gata, îi termina. Dacă te duceai aproape te făcea, dacă stăteai la distanţă aveai aceeaşi soartă, oricum o dădeai, tot rău ieşea”, a povestit pentru Gazeta Sporturilor chiar Titi Dumitrescu, antrenorul lui Alexe la Jocurile Olimpice de la Munchen.

De altfel, Teofilo Stevenson s-a distins de-a lungul întregii cariere prin directa sa formidabilă de dreapta, prin fair-play-ul desăvârșit, prin impresionantul joc de picioare și o tehnică sclipitoare.

„Era impecabil ca boxer. Avea o statură perfectă pentru un greu, peste 1,90 metri, şi stăpânea perfect directa de dreapta, aia era arma lui de bază. Ca să lupţi cu Stevenson îţi trebuia o condiţie fizică excepţională. El nu făcea mare risipă de efort în ring, dar ştia cum şi când să se mişte. Era dotat de la mama natură şi fusese cizelat la şcoala aia nemaipomenită de box a lor”, și l-a amintit și Ion Alexe, care a mai încrucișat mănușile cu Stevenson la Centura de Aur din 1973, prima din cele cinci câștigate de cubanez în anii ’70.

Un an mai târziu, chiar la Havana, el a cucerit prima din cele trei medalii de aur de la Campionatele Mondiale, iar în 1976, a devenit erou național, după ce a câștigat al doilea său aur la Jocurile Olimpice de la Montreal. Imediat după triumful din Canada, a primit o propunere extrem de generoasă financiar, de cinci milioane de dolari, din partea promoterilor americani de a-l înfrunta pe Muhammad Ali într-un meci având drept miză centura de campion mondial al greilor profesioniști. Dacă ar fi acceptat, Stevenson ar fi devenit doar al doilea boxer din istorie care ajunge de la Olimpiadă direct într-o luptă cu titlul mondial al greilor în joc. Însă, el a refuzat oferta, declarând: “Nu voi trăda poporul cubanez pentru toți dolarii din lume.”

Totuși, la un moment dat, promoterul Bob Arum a fost la un pas de a perfecta mult-așteptata dispută dintre Ali și Stevenson, după ce guvernul cubanez a acceptat oferta de un milion de dolari pentru cinci meciuri demonstrative, însă Departamentul Trezoriei Statelor Unite a anulat această serie de partide întrucât ar încălca embargo-ul impus Cubei.

“Stevenson ar fi fost fenomenal ca profesionist. Ar fi putut fi în aceeași clasă cu Muhammad Ali sau Joe Frazier. Dar nu vom ști niciodată”, a declarat promoterul Don King.

În 1980, Teofilo Stevenson a cucerit a treia sa medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Moscova, dar doi ani mai târziu, la Mondialele de la Munchen, a pierdut în mod neașteptat în sferturi în fața italianului Francesco Damiani. Acela a fost primul său eșec într-o competiție după 11 ani de invincibilitate în ring și, totodată, singura dată când nu a obținut aurul la un Campionat Mondial la care a participat.

Tot din acea perioadă datează și o altă amintire despre cubanez a unui alt fost pugilist român, Alec Năstac: „L-am revăzut pe Stevenson în anii ’80 la Havana. Eu eram antrenor, el încă boxa. Îi murise tatăl şi toţi ne întrebam dacă boxează. Până la urmă, s-a prezentat la turneu şi a ajuns în finală cu un rus. După prima repriză, lupta era foarte strânsă şi ne întrebam de ce e aşa apatic. În repriza a doua, rusul l-a măcelarit, l-a bătut ca pe un sac! Stătea întins pe corzi şi încasa. Nu mai putea sta în picioare. Dacă pica, nu se mai ridica. A terminat repriza a doua şi a fost cărat, pur şi simplu, la colţ, unde antrenorul i-a dat două palme şi i-a ţinut un speech. L-a trezit şi în a treia l-a făcut rapid KO pe rus! Ăsta era Stevenson, dădea un pumn şi termina lucrarea. În afară de asta, arăta senzaţional. Muierile erau topite după el. Avea trăsături interesante şi când mergea parcă plutea pe nori. Parcă era un balerin, un dansator”

Teofilo Stevenson ar fi putut intra în istorie drept singurul pugilist cu patru medalii de aur la Jocurile Olimpice, dar Cuba s-a alăturat boicotului Uniunii Sovietice față de ediția din 1984, de la Los Angeles. Astfel, el s-a consolat doar cu faptul că, în acel an, l-a învins chiar pe viitorul campion olimpic, Tyrell Biggs, și că a câștigat aurul la Jocurile Prieteniei, de la Havana.

În 1986, el a mai cucerit un titlu mondial, la Reno, în Statele Unite, iar, în 1988, i s-a refuzat și ultima șansă de a obține a patra medalie olimpică de aur, după ce Cuba a boicotat și Jocurile de la Seul. La scurt timp, și-a anunțat retragerea din activitate și a început să lucreze ca antrenor, apoi ca vicepreședinte al Federației Cubaneze de Box.

Teofilo Stevenson a încetat din viață pe 11 iunie 2012, la Havana, în urma unui infarct. Avea 60 de ani, iar în urma sa, au rămas regretele unei cariere fabuloase, care ar fi putut fi chiar și mai impresionante.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns