E CAPABILA JUVENTUS DE REMONTADA?!

2 minutes, 28 seconds

Atunci cand l-a cumparat pe Cristiano Ronaldo pentru 100 de milioane de euro in vara, Juventus a tintit spre trofeul Champions League, pe langa care a trecut de doua ori in ultimii patru ani fara a-l putea, insa, atinge. Si asta din cauza portughezului si a celuilalt super-fotbalist al mileniului trei, Lionel Messi. Insa, visele torinezilor se pot destrama foarte repede si in acest sezon daca nu vor reusi remontada, dupa esecul cu 0-2 din turul cu Atletico, una dintre victimele preferate ale lui Ronaldo in cei noua ani petrecuti la Real.

Cristiano a marcat 22 de goluri in 32 de meciuri impotriva gruparii rojiblanco, insa are doar o reusita in actuala campanie Champions League, o situatie cu totul neobisnuita pentru el in ultimele opt sezoane, in care a inscris de fiecare data cel putin 10 goluri. Ronaldo ramane principalul argument al „Batranei Doamne” in aceasta seara, sperand sa strapunga blocul defensiv remarcabil construit de Diego Simeone in jurul lui Diego Godin. Uruguayanul a marcat unul dintre golurile lui Atleti din tur si astazi se pregateste de meciul cu numarul 100 in UEFA Champions League.

„Nu l-as lasa sa plece vreodata. A progresat foarte mult in orice aspect: ca fotbalist, ca lider, ca persoana. Il apreciez foarte mult”, l-a elogiat chiar Cholo Simeone pe liderul sau din teren. De partea cealalta, Giorgio Chiellini este si el in fata unei partide jubiliare, cea cu numarul 500 in tricoul lui Juve. „Sper sa fie o aparitie memorabila. Daca ar fi sa aleg un meci reprezentativ din precedentele 499, as alege acel 0-0 de pe Camp Nou, din 2017”, a declarat fundasul italian, care a gasit foarte multe asemanari intre bianconeri si madrileni.

„Atletico este echipa din Europa cea mai apropiata de stilul nostru. Sunt foarte puternici si au obtinut mereu performante ca echipa. Dar asta nu inseamna ca nu au si slabiciuni si ca nu putem sa le inscriem goluri”, a mai spus Chiellini, convins ca un moment este suficient pentru a schimba totul.

Massimiliano Allegri spera sa poata conta pe Douglas Costa, dar brazilianul s-a reaccidentat si s-a alaturat unei liste de indisponibili ce ii mai cuprinde pe Alex Sandro, suspendat, si Sami Khedira, Andrea Barzagli si Mattia De Sciglio, accidentati si ei.

In schimb, la Atletico, nu vor juca Thomas Partey si Diego Costa, suspendati, in vreme ce Lucas Hernandez si Filipe Luis sunt accidentati. Dar, los colchoneros mizeaza in ofensiva pe Alvaro Morata, chiar fostul atacant al lui Juventus, care a si punctat in jocul de pe Wanda Metropolitano, insa reusita i-a fost anulata de VAR.

Diseara, insa, toate privirile se vor indrepta spre Cristiano Ronaldo, in asteptarea raspunsului daca o poate conduce pe Juve spre remontada si spre Cupa cu Urechi Mari, care va fi ridicata chiar din fieful lui Atleti.

Echipe probabile:

Juventus: Szczęsny – Joao Cancelo, Bonucci, Chiellini, Spinazzola – Emre Can, Pjanić, Matuidi – Bernardeschi, Mandžukić, Ronaldo

Atlético: Oblak – Arias, Giménez, Godín, Juanfran – Koke, Rodrigo, Saul, Lemar – Griezmann, Morata.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns