ROMÂNIA – DANEMARCA 3-1, MECIUL FĂRĂ DE CARE GENERAȚIA DE AUR, POATE, NU AR FI EXISTAT

5 minutes, 45 seconds

Danemarca este reperul care delimitează clar cea mai strălucitoare perioada din istoria echipei naționale a României, așa cum valurile înspumate scot și mai bine în evidență contururile unei insule izolate într-un ocean nesfârșit. Și asta pentru că dubla cu danezii din 1989 a marcat nașterea Generației de Aur a fotbalului românesc, cea mai mare colecție de talente adunate laolaltă sub tricolor, asa cum meciul blestemat de la Copenhaga din 2003 a confirmat ieșirea din prim-plan, după ce eșuasem și cu doi ani înainte în fața Sloveniei, în barajul de calificare la Cupa Mondială.

Danemarca a fost pentru noi borna de unde a început și unde s-a sfârșit luna de miere a naționalei României cu fotbalul de rang înalt la nivel mondial. Tara lui Hamlet ne-a iesit în cale în mod ciclic, o dată la 14 ani, pentru a ne pune în fața unor provocări majore, ca niște examene ale vieții. Și în 1989 și în 2003, România a înfruntat Danemarca în ultimul meci al calificărilor cu întrebarea hamletiană de a fi sau a nu fi la turneul final. Dacă ne gândim și la duelurile din 1963 care au avut drept miză prezența la Jocurile Olimpice de la Tokyo, observăm că mai mereu Danemarca a avut o legatură specială în desenarea destinului nostru fotbalistic.

În urma cu 30 de ani (atât a trecut, Dumnezeule, de atunci?!), fotbalul tricolor era pe creasta valului, după ce Steaua câștigase Cupa Campionilor și Supercupa Europei și mai jucase o finală și o semifinală, iar Universitatea Craiova și Dinamo bifaseră și ele doua semifinale în competițiile continentale, argumente suficient de solide care sa ne dea încredere ca putem spulbera stanca scandinava.
România din toamna lui 1989 a arătat o putere mentală extraordinară, care avea sa trănsmită, ca prin vrajă, o energie specială străzii o lună mai târziu, prin Revoluția dătătoare de libertate. Pentru că ceea ce au realizat tricolorii în acel meci din 15 noiembrie din Ghencea a fost ca o revoluție fotbalistică. Învinși în urmă cu o lună cu 3-0 la Copenhaga, jucătorii lui Emeric Ienei au făcut o veritabilă demonstrație de sacrificiu, spirit de echipă, valoare, dar mai ales o forță psihică de nezdruncinat. In niște vremuri când căldura și lumina deveniseră un lux pentru populația României, tricolorii au revărsat valuri de fericire pentru fanii strânși unii într-alții precum pinguinii imperiali în lunga iarnă polară.
Nationala Romaniei la finalul meciului cu Danemarca din noiembrie 1995: randul de sus, de la stanga la dreapta: Silviu Lung, Gică Popescu, Dan Petrescu, Dănuț Lupu, Gabi Balint, Ioan Andone și Rică Raducanu (antrenorul portarilor); randul de jos: Gica Hagi, Iosif Rotariu, Nelutu Sabău, Marius Lăcătuș și Dorin Mateuț
Obligată să învingă pentru a putea ajunge la Coppa del Mondo Italia 1990, naționala noastră a început, practic, meciul de la 0-1, după ce Povlsen a deschis scorul în minutul 6. Totul părea năruit și creionat în cele mai sumbre culori, mai ales ca existau și amenințări din partea politrucilor acelor timpuri tulburi ca Steaua și Dinamo, care asigurau majoritatea lotului național, se vor desființa în cazul ratării calificării. Iar în fata României era o echipă unde jucau Peter Schmeichel, fratii Brian și Michael Laudrup, Soren Lerby sau Flemming Povlsen și care peste doar doi ani și jumătate avea să producă una dintre cele mai mari lovituri din istoria fotbalului, cucerind titlul european după ce își adunase jucătorii de pe plaje!
Numai că naționala României nu a dat înapoi în ciuda acestui nou obstacol, care a îndârjit-o și mai tare. După atâtea bătălii împotriva celor mai mari cluburi și contra celor mai valoroși jucători ai momentului în cupele europene, tricolorii nu mai aveau vreun complex de inferioritate în fața niciunui adversar. A spus-o chiar Ștefan Iovan: „Eram constienți de valoarea noastră și nu ne mai era teamă de nimeni!” In plus, tactica lui Emeric Ienei s-a dovedit perfectă. A început cu Silviu Lung – Dan Petrescu, Ioan Andone, Ștefan Iovan, Iosif Rotariu – Ioan Ovidiu Sabău, Gică Popescu, Dănuț Lupu, Gheorghe Hagi – Marius Lăcătuș și Gabi Balint. Cum regretatul Mișa Klein era suspendat, Rotariu a fost reprofilat fundaș stânga, iar Gică Popescu a avut rolul de a coborâ în apărare atunci când danezii aveau posesia și de a reveni în linia mediană când noi eram la construcție.
Cu o energie extraordinară, care a făcut un circuit închis dinspre tribune spre teren și invers, tricolorii s-au aruncat peste danezi și au egalat la 1 în minutul 25 prin Gabi Balint, care a deblocat destinul, obligându-l cumva să-i fie favorabil, asa cum s-a mai tot întâmplat în momentele cruciale. Dar nu avea să fie singura ispravă din acest meci a lui Gaboajă, fotbalistul cu cele mai importante goluri, poate, în întreaga istorie a fotbalului românesc: cu Barcelona, în finala de la Sevilla din 1986, cu Danemarca în 1989 și împotriva campioanei mondiale, Argentina, pe San Paolo din Napoli, în remiza care avea să ne ducă în premieră în optimile de finală ale unui Mundial.
În minutul 37, România trece în avantaj gratie lui Neluțu Sabău, neobositul mijlocaș care învinsese și Italia în amicalul de lux din primăvara lui 1989 de la Sibiu. Era 2-1 pentru ai noștri și echipa lui Emeric Ienei era cu un pas la Coppa del Mondo! Acolo de unde lipsisem în ultimii 20 de ani, de la isprăvile lui Rică Răducanu, Mocanu, Lupescu, Dumitrache, Cornel Dinu, Mircea Lucescu, Dembrovschi și Dobrin, chiar dacă Gâscanul nu a prins niciun minut în Mexic, în „Groapa cu lei” de la Guadalajara.
Cu o jumătate de oră înainte de finalul meciului, Balint face 3-1 și aproape că atingeam al nouălea cer. Numai că imediat, Hagi a luat un cartonaș roșu, care îl va face să rateze debutul turneului final din 1990, și asta ne-a făcut să avem mici emoții spre final. Însă, nimeni și nimic nu a putut să împiedice această revoluție fotbalistică a României, care avea să ne deschidă lumea, asa cum s-a întâmplat și cu Revoluția din decembrie ’89.
Peste doi ani, Danemarca avea sa producă una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului, câștigând EURO 1992 cu un lot schimbat radical fata de cel din 1989 și cu un nou selecționer, Richard Moller Nielsen. Dar meciul din Ghencea a reprezentat și actul de naștere al Generației de Aur a fotbalului românesc pentru ca fără el, poate, nu ar mai fi fost posibile toate marile realizări ale lui Hagi & comp.
Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns