WOLVES – LEICESTER 4-3 SAU FARMECUL NEBUN AL PREMIER LEAGUE

2 minutes, 41 seconds

Intr-un sezon de Premier League 2003-2004 marcat de performanta aproape intangibila realizata de The Invincibles sub comanda lui Arsene Wenger, meciul care mi-a ramas permanent intiparit in memorie a fost unul aparent fara miza intre ultimele doua clasate, Wolverhampton Wanderers si Leicester City. Avea sa fie, insa, jocul care sa confirme frumusetea bruta, dar si, totodata, nebunia pura a fotbalului englez.

Si „lupii”, si „vulpile” abia promovasera in elita, cu povesti diametral opuse: cei de la Wolves revenisera in urma victoriei din finala playoff-ului, dupa doua decenii petrecute in anonimatul ligilor inferioare, in vreme ce Leicester se intorsese in Premiership dupa doar un an, timp in care se mutase de pe vechea arena Filbert Street, care i-a fost gazda timp de 111 ani, pe noul Walkers Stadium.

Insa, entuziasmul fotbalului in Premier League s-a stins rapid, astfel ca la ora primului duel direct, pe 25 octombrie 2003, cele doua grupari ocupau ultimele doua pozitii, deși aveau câteva nume grele în lot, ce-i drept aflate la apusul carierei, precum irlandezul Denis Irwin, fostul fundaș lateral al lui Manchester United, ucraineanul Oleg Luzhny, venit de la Arsenal,  sau norvegianul Steffen Iversen, fost la Rosenborg si  Tottenham, la Wolves, respectiv Ian Walker, fostul portar al lui Spurs, Keith Gillespie si Les Ferdinand, doua dintre starurile lui Newcastle la jumatatea anilor ’90, Marcus Bent, atacantul care impresionase la Ipswich si fusese imprumutat in acel sezon, sau Muzzy Izzet, o legenda a lui Leicester, gratie celor doua Cupe ale Ligii cucerite in 1997 si 2000 sub comanda lui Martin O’Neill. Trupa lui Dave Jones incepuse in genunchi stagiunea cu cinci infrangeri si o remiza alba cu o alta nou-promovata, Portsmouth, incasand nu mai putin de 17 goluri, iar Leicester City venea pe Molineux dupa patru esecuri la rand in campionat.

„Vulpile” nu au acuzat aceasta spirala negativa si au condus cu 2-0 dupa primul sfert de ora gratie dublei semnate de veteranul Les Ferdinand, care avea atunci 37 de ani. Apoi, in minutul 35, fostul atacant al lui Newcastle, Tottenham si West Ham i-a pasat decisiv lui Riccardo Scimeca, iar fundasul venit in acel sezon de la Nottingham Forest a facut 0-3, inchizand tabela in prima repriza.

Wolverhampton a reusit, insa, un come-back de poveste in partea secunda, continuandu-si momentul pozitiv pe care il traversa la acea data, dupa ce obtinuse prima victorie a sezonului, 1-0 in fata lui Manchester City, si doua remize la Bolton si Fulham.

Colin Cameron a reaprins flacara sperantei in minutul 52, iar opt minute mai tarziu, „lupii” au primit un penalty din partea arbitrului Peter Walton in urma unui hent stupid comis in careu de Gillespie. Tot scotianul Cameron a transformat cu siguranta si cei 28.578 de fani de pe Molineux incepeau sa creada cu adevarat ca se poate.

Peste alte opt minute, un alt scotian, Alex Rae egala situatia la trei cu o lovitura de cap, iar golul victoriei gazdelor a venit in minutul 86, cand senegalezul Henri Camara, venit chiar in acel an de la Sedan, fructificand centrarea excelenta a lui Denis Irwin.

Acel succes cu 4-3 avea sa ramana una dintre ultimele amintiri frumoase ale „lupilor” din acel sezon, la finalul caruia au retrogradat de pe ultimul loc, alaturi chiar de victima lor din acest joc de poveste, Leicester, si Leeds United.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns