JUVE – MAN. UNITED, DUPA 20 DE ANI …

4 minutes, 20 seconds

Victoria lui Manchester United de saptamana trecuta in fata lui Juventus cu 2-1 mi-a reamintit de succesul fabulos al „diavolilor rosii” din semifinalele Champions League din 1999. Dupa ce egalase la ultima faza pe Old Trafford prin Ryan Giggs, trupa lui Alex Ferguson, care urma sa devina Sir peste doar cateva luni, a revenit formidabil la Torino, de la 0-2 in minutul 11 si s-a impus cu 3-2 intr-un clasic al fotbalului european.

Juventus era forta dominanta in fotbalul continental in acea perioada, sub comanda lui Marcello Lippi, i bianconeri disputand patru finale consecutive in cupele europene, dintre care una de Cupa UEFA si trei de Champions League, intre 1995 si 1998. Totusi, Batrana Doamna castigase un singur trofeu din cele patru incercari, in 1996, cand a invins-o pe Ajax la penalty-uri, la Roma, si a pierdut celelalte finale, cu Parma, in Cupa UEFA, si in fata Borussiei Dortmund si a lui Real Madrid, in Liga Campionilor.

Insa, in locul lui Lippi, venise Carlo Ancelotti si Juve traversa un sezon mizerabil in Serie A, unde lupta pentru scudetto se ducea intre Lazio si AC Milan, astfel incat calificarea in ultimul act de la Barcelona si cucerirea Cupei cu Urechi Mari reprezentau ultima sansa a clubului de a mai juca in Champions League si in anul urmator.

De partea cealalta, Manchester United ajunsese cel mai bogat club din lume, in vara lui 1998, fiind la un pas de a fi cumparat de magnatul media australian Rupert Murdoch, fondatorul retelei de televiziune BSkyB si proprietarul ziarului The Sun, pentru un miliard de dolari! In plan sportiv, insa, „diavolii rosii” veneau dupa un an in care acuzasera din plin retragerea neasteptata a lui Eric Cantona si ratasera ambele trofee interne, titlul in Premier League si Cupa Angliei, in fata noului Arsenal, creat de Arsene Wenger. Pentru a reveni in prim-plan, United il transferase pe Dwight Yorke de la Aston Villa, pentru aproape 20 de milioane de dolari, iar atacantul din Trinidad Tobago a format un cuplu de vis alaturi de Andy Cole. Yorke avea sa iasa golgeterul sezonului in Anglia, cu 18 reusite, si a fost desemnat Jucatorul Anului in Premier League, iar golurile marcate impotriva lui Bayern Munchen, Barcelona, Inter si Juventus, au contribuit din plin la realizarea triplei istorice campionat-cupa-Champions League de catre United.

Pe Delle Alpi, Alex Ferguson a trimis in teren urmatorul 11: Peter Schmeichel – Gary Neville, Jaap Stam, Ronny Johnsen, Denis Irwin – David Beckham, Roy Keane, Nicky Butt, Jesper Blomqvist – Andy Cole si Dwight Yorke, in timp ce Marcello Lippi a mizat pe: Angelo Peruzzi – Ciro Ferrara, Alessandro Birindelli, Gianluca Pessotto, Mark Iuliano – Angelo Di Livio, Didier Deschamps, Edgar Davids, Antonio Conte, Zinedine Zidane – Pippo Inzaghi.

Dupa 1-1 in tur, cand au marcat Conte si Giggs, lui Juve ii era suficienta a inceput perfect meciul si a deschis scorul in minutul 6, cand oportunistul Inzaghi a reluat din doi metri in plasa mingea centrata genial de Zizou. Peste alte cinci minute, este reconfirmat norocul proverbial al lui Pippo in fata portii: atacantul italian, aflat intr-o zona laterala a careului englez incearca o centrare spre Conte, dar Ronny Johnsen deviaza mingea, care il sare si pe Schmeichel si intra in poarta.

 

CITESTE SI | IL DERBY DELLA MOLE

 

Era 2-0 pentru Juventus in minutul 11 si totul parea impotriva lui United. Era, insa, ambientul perfect care sa starneasca orgoliul lui Roy Keane. Irlandezul, considerat de Gary Neville drept cel mai bun capitan pe care l-ar fi putut avea vreodata, a dat semnalul trezirii in minutul 24, cand a trimis cu capul la coltul lung din centrarea perfecta din corner a lui Beckham, facand iesirea lui Peruzzi inutila. La 2-1, trupa lui Sir Alex era back in business.

Italienii puteau reface avantajul de doua goluri imediat, dar Jaap Stam a scos un balon de pe linia portii, apoi gemenii golului din Manchester au colaborat ideal pentru reusita de 2-2 din minutul 34: centrare ideala a lui Cole, iar Yorke a lovit decisiv cu capul, imparabil pentru Peruzzi.

Varful din Caraibe putea face dubla inainte de pauza, dar sutul sau a intalnit bara. In repriza secunda, fiecare echipa a cautat sa dea lovitura de gratie, dar tot United a fost mai aproape de gol, cand Irwin a trimis in bara. La 2-2, „diavolii rosii” erau calificati, insa nu s-au multumit cu egalul si, in minutul 83, Dwight Yorke a strapuns ca un bisturiu axul central al defensivei lui Juventus, a fost doborat de Peruzzi, dar arbitrul elvetian Urs Meier nu a oprit jocul pentru a dicta penalty intrucat mingea a ajuns la Andy Cole, care a punctat pentru 3-2.

Manchester United obtinea, astfel, prima sa calificare in finala Champions League dupa 31 de ani de asteptare, dupa triumful de pe Wembley, din 1968, realizat de Busby Babes in frunte cu Sir Bobby Charlton in fata Benficai lui Eusebio.

In ultimul act de pe Camp Nou, „diavolii” lui Alex Ferguson au dus la maximum doza de adrenalina prin cel mai nebun final al unei finale de Champions League, cucerind trofeul in fata lui Bayern Munchen, prin doua goluri inscrise in minutele 91 si 93, dupa ce a fost condusa cu 1-0 din minutul 6! Nici nu se putea un sfarsit mai frumos al unui sezon de neuitat pentru gruparea de pe Old Trafford.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns