STEAUA ROȘIE, DUPĂ UN SFERT DE SECOL DIN NOU PRINTRE STELE

5 minutes, 45 seconds

Marți seara, meciul cu Napoli de pe Marakana belgradeana va marca întoarcerea Stelei Roșii în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa după o pauza de 26 de ani. Aceasta revenire este cu atât mai spectaculoasa cu cât Crvena Zvezda a participat ultima oara în Cupa Campionilor în 1992, din postura de câștigătoare a trofeului, tocmai în sezonul care a pus bazele actualului format al Champions League, într-un peisaj total diferit al fotbalului continental fata de perioada actuala.

Fondata în 1945 de membrii Ligii Tineretului Sârb Unit Antifascist cu scopul de a fi un suport pentru saraci, Steaua Roșie Belgrad a devenit rapid cel mai important club al noii Republici Federative Iugoslavia, fiind un excelent motor de propaganda pentru liderul comunist Josip Broz Tito. În primii 15 ani de existenta, gruparea alb-roșie a cucerit sase titluri și cinci cupe ale Iugoslaviei și a ajuns pana în semifinalele Cupei Campionilor în 1957, când a fost eliminata de Fiorentina. Unul dintre cei mai importanți jucători ai acelei ere a fost Rajko Mitic, cel care da și numele stadionului clubului, cel mai mare din Serbia, cu o capacitate de peste 55 de mii de locuri.

A urmat o noua semifinala în Cupa Campionilor, în 1971, când Steaua Roșie a fost scoasa de Panathinaikos doar ca urmare a unui gol în deplasare înscris de greci. Opt ani mai târziu, Crvena Zvezda avea sa dispute prima sa finala continentala împotriva Borussiei Monchengladbach sub comanda antrenorului Branko Stankovic. Steaua Roșie a pierdut, însă, ultimul act al Cupei UEFA din 1979 cu scorul de 2-1 la general. Totuși, gloria europeana a venit în 1991, gratie triumfului din finala Cupei Campionilor de la Bari în fata lui Olympique Marseille. Cu o echipa din care făceau parte Miodrag Belodedici, Sinisa Mihajlovic, Robert Prosinecki, Vladimir Jugovic, Dejan Savicevic și Darko Pancev și pregătită de Ljupko Petrovic, Crvena Zvezda s-a impus la loviturile de departajare în fata unuia dintre cele mai puternice cluburi din Europa, la care străluceau Jean-Pierre Papin, Chris Waddle și Abedi Pele. Paradoxul a facut ca unul dintre jucătorii intrați în repriza secunda la OM sa fie tocmai Dejan Stojkovic, care plecase de la Steaua Roșie chiar înaintea sezonului după o prestație excelenta la Coppa del Mondo din 1990.

„A fost cea mai plictisitoare finala din istoria Cupei Campionilor”, a mărturisit chiar Sinisa Mihajlovic celor de la France Football în urma cu câțiva ani. „Dacă am fi abordat jocul cu o mentalitate ofensiva, probabil ca am fi pierdut. Nu pentru ca Marseille era neapărat mai buna decât noi, ci pentru ca avea jucători obișnuiți sa joace asemenea meciuri mari. Noi aveam o echipa plina de copii”. Acești copii au scos, rand pe rand, în acea campanie pe Grasshopper Zurich, Glasgow Rangers, Dynamo Dresda și Bayern München, fără a pierde vreun meci, în drumul spre finala de pe San Nicola.

Succesul de la Bari a fost confirmat și în Cupa Intercontinentala, câștigată cu scorul de 3-0 în fata chilienilor de la Colo-Colo, dar și de parcursul din startul noului sezon al Cupei Campionilor Europeni. Steaua Roșie a trecut lejer în primele doua tururi de Portadown, din Irlanda de Nord, și de Apollon Limassol, care o eliminase în prima faza a competiției pe Universitatea Craiova in urma unei victorii cu 3-0 în Cipru, după un 0-2 în Banie.

Astfel, Crvena Zvezda a ajuns în faza grupelor, unde le-a avut ca adversare pe Sampdoria, Anderlecht și Panathinaikos. Cum situația în Iugoslavia începuse sa degenereze și războiul civil era iminent, echipa a fost nevoita sa își dispute toate jocurile de acasă dincolo de granițe, la Szeged, Budapesta și Sofia. Chiar și în aceste condiții, Steaua Roșie s-a descurcat onorabil, terminând pe locul secund, la doua puncte în urma Sampdoriei, care a jucat finala cu Barcelona. Meciul cu Anderlecht din 15 aprilie 1992, pierdut cu 3-2 la Bruxelles, avea sa fie ultimul jucat de Crvena Zvezda în Champions League pana la partida de astăzi cu Napoli. „Nu vom ști niciodată cât de buni am fi putut fi”, a declarat pentru The Guardian Stevan Stojanovic, portarul și căpitanul din finala din 1991. Destrămarea Iugoslaviei în urma unui război sângeros, sancțiunile NATO și embargoul impus de UEFA fotbalului plav au lovit-o din plin pe Steaua Roșie, scoțând-o in decor. Mai mult chiar, fosta campioana a Europei a fost lăsată în umbra și de marea sa rivala, Partizan, din 2007 încoace mai cucerind doar trei titluri în Serbia.

De la acel ultim sezon petrecut la vârf in fotbalul continental, câte s-au mai schimbat. În 1991, echipele din Anglia au revenit în cupele europene după suspendarea venita în urma tragediei de pe Heysel, iar Arsenal a fost eliminata în turul secund de Benfica, Italia dădea ora exacta în fotbal, niciun club din Spania nu mai cucerise Cupa cu Urechi Mari din 1966, Barcelona încă era în căutarea primului sau trofeu în cea mai importanta competiție continentala, iar Real Madrid rămăsese la cele sase titluri din epoca lui Paco Gento, Alfredo di Stefano și Ferenc Puskas. Între timp, a apărut Premier League, devenit cel mai scump campionat din lume, iar Serie A este în declin de ani buni, doar venirea lui Cristiano Ronaldo la Juventus reaprinzand speranțele pentru zăpezile de altădată, Spania nu doar ca a ajuns sa domine fotbalul continental intercluburi, dar a cucerit și o Cupa Mondiala și doua Europene, Barcelona a adunat cinci Ligi ale Campionilor, serie începută chiar în 1992 în finala cu Sampdoria, Real Madrid a mai câștigat încă șapte Urecheate, iar Universitatea Craiova nu a mai ajuns vreodată în ipostaza de a disputa vreun joc în întrecerea de elita a Europei.

Pentru a ajunge sa stea din nou la masa bogaților, Steaua Roșie a trebuit sa treacă de patru tururi preliminare, de cate a avut nevoie și pentru a juca finala din 1991, un alt semn evident al transformării radicale a fotbalului. Spartaks Jurmala, din Letonia, Suduva, din Lituania, Spartak Târnava, din Slovacia, și Red Bull Salzburg, din Austria, au fost scoase in drumul spre grupele Champions League de Crvena Zvezda. Iar astăzi, pentru prima data în istorie, imnul Champions League va răsuna pe Marakana belgradeana la un meci al Stelei Roșii, după un surghiun de mai bine de un sfert de secol, pe ale cărui borne este trecut și un meci la București, pe Stadionul Cotroceni, cu Olympique Lyon în Cupa UEFA, în 1998. In urma cu 27 de ani, Crvena Zvezda nu a mai avut ocazia sa își apere trofeul în fata propriilor suporteri. Acum, timpul s-a întors din goana nebuna a mileniului trei pentru a vedea din nou bucuria pe chipurile fanilor de pe stadionul Rajko Mitic.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns