NOURI, FINALUL BRUTAL AL UNUI TALENT IMENS

3 minutes, 15 seconds

În urmă cu exact un an, pe 8 iulie 2017, pe vremea aceasta, Abdelhak Nouri începea o nouă zi banală din cantonamentul lui Ajax din Austria, în așteptarea unui meci de pregătire cu Werder Bremen. Nimeni nu s-ar fi gândit vreo clipă că aceea va fi ultima lui zi a carierei de fotbalist a celui care fusese considerat de jurnaliștii de la The Guardian, în 2014, drept unul dintre cei mai buni tineri jucători din lume înainte chiar de a debuta la profesioniști.

În mod normal, astăzi, ar fi trebuit să scriu despre el în seria Tineri și neliniștiți, dacă nu ar fi existat acel accident cumplit, care avea să-i frângă aripile.

Născut pe 2 aprilie 1997 la Amsterdam într-o familie cu origini marocane, Nouri impresionase la toate echipele de tineret ale lui Ajax, astfel că în septembrie 2016, a primit șansa de a juca primul meci în tricoul formației de seniori a „lăncierilor”, împotriva lui Willem Tilburg, în Cupa Olandei. Nu este de mirare că lumea vorbea deja de o nouă minune a academiei Ajax-ului, deși cel alintat „Appie” nu era titular de bază al trupei lui Peter Bosz, care avea să ajungă în finala Europa League, pierdută în fața lui Manchester United. Cele nouă apariții la prima echipă au fost suficiente pentru ca Nouri să fie desemnat Jucătorul Sezonului 2016-2017 la Jong Ajax în Eerste Divisie, iar următoarea stagiune trebuia să fie cea a confirmării.

Însă, toată ascensiunea sa avea să fie curmată brusc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 8 iulie 2017, în amicalul cu Werder Bremen din satul Hippach, în regiunea Tirol. Mai erau vreo 20 de minute din meci, când mijlocașul ofensiv de 20 de ani s-a prăbușit pe teren în mod neașteptat , într-o zonă opusă celei în care se afla mingea.

După intervenția rapidă a staff-ului medical olandez, Nouri a fost transportat de urgență cu avionul la spitalul din Innsbruck, unde a fost resuscitat cu succes după ce s-a descoperit că suferise o aritmie cardiacă. Clubul anunțase că Appie este în afara oricărui pericol, dar peste numai câteva zile, situația lui a devenit dramatică. Din cauza lipsei de oxigen din timpul accidentului, creierul a fost grav afectat și Nouri nu mai putea să meargă, să vorbească și nici macar să-și recunoască familia!

Pe 25 iulie 2017, Appie a ieșit de la terapie intensiva, fără a mai fi ajutat sa respire artificial, însă verdictul medicilor a fost devastator: nu va mai putea juca fotbal vreodată! Consternarea a cuprins intreaga lume întrucât Nouri se anunța un viitor star al fotbalului. În semn de apreciere, cei de la Ajax chiar l-au inclus în lotul pentru sezonul 2017-2018, numarul 34 fiindu-i rezervat și afișat de fanii „lancierilor” la fiecare meci de pe teren propriu. „Abdelhak are un talent imens, dar, din păcate, nu vom ști niciodată cât de departe ar fi ajuns steaua lui dacă nu i s-ar fi întâmplat asa ceva”, a declarat directorul executiv al Ajax-ului, fostul mare portar Edwin Van ser Sar. Iar Rick Van Drongelen, de la Hamburger SV, care a jucat alături de Nouri la naționalele de juniori ale Olandei, a mărturisit cotidianului german Die Welt: „A fost cel mai mare talent al fotbalului olandez. Făcea lucruri cu mingea cum nu am mai văzut înainte. Trăia pentru fotbal. Nu ieșea niciodată la petreceri și făcea totul pentru a reuși ca fotbalist.”

Luna trecuta, gruparea din Amsterdam a anunțat ca, în urma unor investigații, s-a descoperit ca tratamentul primit de Nouri pe teren a fost inadecvat. Însă, nimeni și nimic nu îl va mai putea face pe tânărul și super-talentatul Appie sa își împlinească visul de a reuși în fotbalul mare.

 

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns