TRAGEDIA LUI ANDRES ESCOBAR SAU CÂND FOTBALUL UCIDE

4 minutes, 52 seconds

Coșmarul fotbalului columbian pare sa nu se mai termine! Indiferent de nume, de palmares, de toate realizările personale, la echipa de club sau la națională, sau de prestigiu, o singură greșeală comisa în tricoul Los Cafeteros, într-un meci important, poate fi fatală! La 24 de ani și o zi după ce Andres Escobar a fost ucis pentru autogolul din partida cu Statele Unite de la World Cup 1994, Carlos Bacca și Mateus Uribe au primit amenințări cu moartea din partea fanilor columbieni pentru penalty-urile ratate în jocul cu Anglia din optimile Mondialului din Rusia. Toate acestea ne-au făcut sa ne întoarcem în timp, în contextul morții lui Escobar, într-una dintre cele mai negre perioade din istoria recenta a Columbiei.

La sfârșitul anilor ’80, tara era subjugata de traficul de droguri, spalarile de bani și rețelele de crima organizata, toate orchestrate de Pablo Escobar, șeful unui imperiu clădit pe sânge și teroare.

Cu excepția numelui de familie, o pură coincidență, de altfel, Andres și Pablo nu aveau absolut nimic în comun, fiind la poli diametral opuși. Astfel, Andres era întruchiparea cinstei, modestiei și loialității împovăratului popor columbian, motiv pentru care a și refuzat anumite bonusuri și cadouri pe care i le oferise cel supranumit „El Patron”, la fel ca și altor fotbaliști, la una dintre numeroasele petreceri de la conacul său, știind că acei bani sunt mânjiți de sânge.

Andres Escobar s-a născut într-o familie din clasa de mijloc pe 13 martie 1967, la Medellin, capitala internațională a traficului cu cocaină și orașul cu o medie de 80 de crime pe săptămână. Tatăl său era bancher, astfel că nu a dus grija zilei de mâine și a primit o educație aleasă, iar cariera de fotbalist a urmat-o doar datorită pasiunii sale imense pentru sport.

Andres Escobar a fost una dintre figurile marcante ale celor mai importante performanțe din istoria fotbalului columbian. În 1989, Atletico Nacional, clubul unde s-a format ca jucător, a cucerit Copa Libertadores, după o finală decisă la penalty-uri împotriva Olimpiei Asuncion, din Paraguay. La 22 de ani, Andres a fost, alături de celebrul Rene Higuita, unul dintre protagoniștii acestui triumf istoric pentru fotbalul din Columbia, care, până în acel moment, a tot stat în umbra marilor forțe tradiționale din America de Sud, Brazilia, Argentina și Uruguay. Imediat, a urmat un transfer la Young Boys Berna, însă după numai un sezon, a revenit la echipa sa de suflet, Atletico Nacional. Apoi, în 1990, naționala condusă de Francisco Maturana a ajuns în optimile Coppei del Mondo din Italia, după ce a reușit o remiză în faza grupelor împotriva viitoarei campioane mondiale, Germania Federală.

Un an mai târziu, Andres a jucat în toate cele șapte meciuri de la Copa America, unde Columbia s-a oprit doar în semifinale, iar momentul de apogeu l-a reprezentat succesul din preliminariile World Cup în fața Argentinei lui Diego Maradona, 5-0, după care Pele a profețit că Los Cafeteros vor fi campioni mondiali în 1994.

Numai că la turneul final, Columbia a avut ghinionul să dea în meciul de debut peste Generația de Aur a fotbalului românesc, care ne-a oferit prima noapte albă de la Mondialul american, în urma succesului cu 3-1, realizat datorită dublei lui Florin Răducioiu și a golului incredibil reușit de Gică Hagi. Astfel, sud-americanii erau nevoiți să obțină un rezultat pozitiv în jocul următor, cu Statele Unite, pentru a rămâne în competiție. Însă, totul s-a năruit în minutul 34, când Escobar a vrut să respingă o centrare a lui John Harkes, dar a deviat mingea în propria poartă, iar de aici până la eșecul cu 1-2 și, implicit, la eliminare nu a mai fost decât un pas. Favorita lui Pele la titlul mondial era deja out după doar două meciuri! Victoria din ultima etapă cu Elveția nu a mai contat, astfel că Valderrama, Asprilla, Valencia, Escobar și Cordoba părăsea turneul final.

Andres și-a asumat greșeala și și-a cerut scuze tuturor fanilor columbieni într-un editorial din cotidianul El Tiempo, încheiat astfel: „Ne revedem curând pentru că viața nu se oprește aici!” Nu avea de unde să știe că viața lui chiar a depins de acel autogol blestemat.

Escobar tocmai semnase cu AC Milan, proaspăta campioană a Europei, și a hotărât să se întoarcă în țară, deși plănuia să își viziteze rudele din Las Vegas, decizie care se va dovedi fatală. În seara zilei de 1 iulie 1994, el a ieșit cu câțiva prieteni într-un bar din Medellin, iar la plecare, în jurul orei 3 dimineața, după ce a rămas singur în parcare, a fost abordat de trei indivizi înarmați, care l-au acuzat de eliminarea Columbiei de la Cupa Mondială, împușcându-l de șase ori. 45 de minute mai târziu, decesul lui Andres Escobar era anuntat oficial. Avea doar 27 de ani.

Ulterior, s-a descoperit că asasinatul a fost ordonat de Santiago Gallon, membrul important al puternicului cartel al drogurilor din Medellin, pentru că a pierdut o sumă uriașă la pariuri în urma eliminării premature a Columbiei. Se spune că acesta nu ar fi îndrăznit să se atingă de vreun fotbalist dacă Pablo Escobar, decedat în 1993, ar mai fi trăit întrucât era un mare susținător al echipei naționale.

La înmormântarea lui Andres Escobar au asistat peste 120 de mii de persoane, îndurerate de dispariția unuia dintre cei mai iubiți jucători ai țării tocmai pentru că reprezenta perfect valorile oamenilor simpli din Columbia. De aceea, Escobar a rămas cunoscut tuturor drept „Cavalerul fotbalului” și „Nemuritorul număr 2”.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns