După ce a ajuns în optimile de finala, dezonorand Codul Bushido al vechilor samurai, Japonia și-a recâștigat onoarea chiar cu prețul vieții la Cupa Mondiala din Rusia. Însă, jucătorii lui Akira Nishino vor rămâne în memoria tuturor drept niște eroi, nu lași, asa cum erau vazuti dupa felul josnic în au refuzat lupta cu Polonia. Deși au pierdut în fata Belgiei cu 3-2 în ultimele clipe, după ce au avut 2-0 în minutul 52, „samuraii albaștri” au fost repusi în drepturile lor de adevărați războinici, cinstind trecutul demn al strămoșilor lor.
Uneori, există un învingător şi într-un învins. În ciuda eliminării, Japonia a câştigat respectul tuturor prin felul în care a luptat şi a fost egala unei naționale a „dracilor roșii”, căreia i-a luat ceva timp pentru a-și reveni din șocul provocat de golurile ca două fulgere înscrise în numai patru minute de Genki Haraguchi și Takashi Inui.
Belgia a egalat după reușitele cu capul ale lui Jan Vertonghen și Marouane Fellaini, venite și ele în decurs de cinci minute, și ar fi putut obține succesul chiar mai repede dacă nu ar fi existat Eiji Kawashima, portarul-kamikaze al lui Metz, care ar fi fost în stare să se sacrifice pentru ca echipa lui să meargă mai departe.
Prestația niponilor s-a înscris perfect în linia celor opt principii deja existente ale Codului Bushido, pe care Japonia le-a încălcat grav cu Polonia, dar le-a respectat cu sfinţenie ieri: corectitudine, curaj, politeţe, onestitate, onoare, loialitate, caracter şi auto-control.
Dacă împotriva Poloniei, au refuzat lupta în mod deliberat, așteptând doar sa nu se mai întâmple nimic în celalalt meci al grupei, între Columbia și Senegal, ceea ce a atras criticile întregii lumi, inclusiv pe cele ale conaționalilor, acum, asiaticii au cutezat sa creadă în calificare în timpul regulamentar, ceea ce le-a fost, în cele din urma, fatal. În condițiile în care atâtea echipe, conștiente de valoarea superioara adversarilor, întind meciurile spre prelungiri și lovituri de departajare, pentru a aștepta acolo sa le surâdă, poate, norocul, cum a fost cazul Rusiei, Japonia a cautat sa învingă Belgia în 90 de minute, îndrăzneală taxata în ultimele secunde de Nacer Chadli, la capătul unei faze ce ar putea servi drept definiția noțiunii de contraatac.
Iar lacrimile jucătorilor niponi, prăbușiti de durere pe teren la final, mi-au amintit de tristețea tricolorilor noștri, după înfrângerea la penalty-uri cu Suedia, din 1994. La fel ca și Generația noastră de Aur, japonezii au simțit, probabil, ca au fost la câteva clipe de fericire și ca, poate, nu vor mai ajunge niciodată într-un asemenea moment. Dar lucrul cel mai important pentru ei este ca și-au recăpătat demnitatea pierduta.
În celalalt meci al zilei, Neymar a confirmat spusele colegului sau, Casemiro, și a arătat ca poate depăși orice moment de presiune asupra sa printr-un gol și o pasa decisiva, nascuta, mai degrabă, din dorința de a realiza dubla decât de a-l servi pe Firmino. Astfel, Brazilia a învins Mexicul cu 2-0 la capătul unui meci în care Neymar a acaparat toate elogiile, deși Willian mi s-a părut mai îndreptățit pentru titlul de Man of The Match.
În schimb, oamenii lui Juan Carlos Osorio au părut ca niște liceeni care nu mai știu ce sa facă cu mingea atunci când le ies în cale niște bărbați în toată firea. Pentru ca mexicanii au luat mereu cele mai proaste decizii posibile ori de câte ori se apropiau mai periculos de careul lui Alisson și, astfel, au rămas prizonierii blestemului din optimile Mondialului. El Tri a rămas fără gol înscris în poarta Braziliei în cinci partide la Cupa Mondiala, primind în schimb 13, și a părăsit competiția după doar patru meciuri, pentru al șaptelea turneu final consecutiv.
written by You may also want to read
