ZIUA 0, ZIUA MAI FIERBINTE CHIAR DECÂT VARA ȘI TURNEUL FINAL

2 minutes, 36 seconds

Toată lumea se aștepta ca pregătirile dinaintea Cupei Mondiale sa facă o victima de calibru în rândul jucătorilor de top, având experienta ultimelor turnee finale. Numai ca bomba a explodat astăzi, chiar cu o zi înaintea deschiderii Mondialului din Rusia, când selecționerul Spaniei, Julen Lopetegui, a fost demis. Decizia Federației Spaniole vine ca urmare a anuntului făcut ieri de Real Madrid prin care Lopetegui urma sa devina noul antrenor al „albilor” după turneul final. Socul cel mai mare este ca Furia Roja urmează sa debuteze la Cupa Mondiala peste numai doua zile, în cel mai greu meci din faza grupelor, împotriva Portugaliei lui Cristiano Ronaldo, campioana Europei en-titre.

Când am citit în newsletter-ul pe care îl primesc zilnic de la The Guardian ca Lopetegui a fost demis, am crezut ca este o gluma specifica umorului englezesc. Dar verificand informațiile, am realizat ca, de fapt, aceasta este cea mai tare bomba posibila înaintea unui Mondial. Anunțul neașteptat al lui Zinedine Zidane ca va pleca de la Real pare acum un simplu fâs în comparație cu aceasta explozie în toată regula.

La prima vedere, pare o reacție de orgoliu din partea președintelui Federației Spaniole, Luis Rubiales, după cum el însuși a dat de înțeles: „Trebuia sa reacționam. Știu ca orice as face, voi fi criticat. Accept asta. Negocierile au avut loc fără știrea federației și am fost informați cu doar cinci minute inainte ca anunțul sa fie făcut public.” Cel mai probabil, Rubiales s-a simtit tradat de selectionerul caruia tocmai ii prelungise contractul pana in 2020, dupa ce nu a pierdut niciun meci de cand l-a inlocuit pe Vicente del Bosque. Desi liderii echipei nationale, Sergio Ramos, Andres Iniesta, David Silva, Gerard Pique, Sergio Busquets si Pepe Reina, i-au transmis presedintelui ca nu este momentul pentru o asemenea lovitura de stat, acesta l-a demis pe Lopetegui.

La fel de repede a venit și numele înlocuitorul lui Julen Lopetegui, nimeni altul decât Fernando Hierro, fosta legenda a Madridului și directorul tehnic al naționalei Spaniei. Singura sa experienta ca antrenor a fost în sezonul 2016-2017, când a obținut o clasare pe locul opt în Segunda Division cu Oviedo, astfel ca măsura luata de forul iberic este extrem de riscanta. Dar exista speranta ca Hierro sa fie pentru La Roja ceea ce a insemnat Zinedine Zidane pentru Real Madrid, un fel de „from zero to hero”, cum ar spune englezii, chiar daca in cazul de fata, acel zero se refera strict la cariera de antrenor.

Care au fost culisele acestui caz demn de o telenovela de succes, vom afla în zilele următoare. Dar deja, meciul Spaniei cu Portugalia de vineri se anunță și mai interesant.

Cupa Mondiala nici nu a început, dar sunt tare curios ce eveniment va reuși sa bata aceasta poveste cu final neașteptat.

P. S. Aproape ca a trecut neobservata știrea ca Mondialul din 2026 va fi organizat, în premiera, de trei tari: Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns