LEON BAILEY, LEUL LUI LEVERKUSEN

2 minutes, 49 seconds

Într-un nou sezon de Bundesliga dominat autoritar de Bayern Munchen și în care rivalele din bazinul Ruhr, Schalke 04 și Borussia Dortmund, s-au duelat pentru poziția secundă, jucătorul care a atras cel mai mult privirile asupra sa a fost jamaicanul Leon Bailey, de la Bayer Leverkusen. Fotbalistul de 20 de ani a cules elogii din partea tuturor: jurnaliști, experți, colegi și adversari, fiind o țintă prețioasă pentru marile cluburi în această vară.

Bailey a fost cel mai bun marcator și cel mai bun pasator în stagiunea recent încheiată pentru Leverkusen și a impresionat prin viteză, tehnică, execuții, inteligența în joc și versatilitatea pe teren. Astfel, el este atât un vârf modern, cât și o extremă clasică, iar fostul internațional german Lothar Matthaus îl consideră nu doar cel mai bun tânăr jucător al sezonului, ba chiar Fotbalistul Anului în Bundesliga!

Unul dintre premianții ziariștilor de la Kicker în urma notelor acordate de-a lungul ultimei ediții de campionat, Leon Bailey este un obiectiv nu doar pentru cluburile de top ale Europei, dar și pentru echipele naționale întrucât a refuzat toate convocarile în reprezentativa de seniori a Jamaicăi din cauza unor probleme avute cu federația de la Kingston atunci când avea 12 ani. El a disputat un singur meci amical pentru echipa de tineret, în martie 2015, când a și înscris un gol împotriva Insulelor Cayman. Astfel, Belgia, Anglia și Germania încearcă fiecare să-l convingă să le apere culorile. „Avem foarte multi tineri jucători buni în Germania, dar el este cel mai bun. Unii spun ca ar putea juca pentru Anglia. Nu știu dacă este adevărat, dar Bailey ar putea fi bun pentru Anglia, la fel cum ar fi bun și pentru Jamaica, Belgia sau Germania”, a scris același Matthaus în editorialul sau din revista FourFourTwo.

 

CITESTE SI | 2002: ODISEEA LUI BAYER NEVERKUSEN

 

După ce a impresionat la Genk, unde a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2015-2016 și după ce a marcat golul anului în Europa League, în septembrie 2016, împotriva lui Rapid Viena, Bailey a fost cumpărat de Leverkusen în ianuarie 2017 pentru 20 de milioane de euro, deși Chelsea și Manchester United au fost și ele interesate de jamaican.

Bailey a devenit curând un hit pe BayArena, încheind actuala stagiune cu 12 reușite în 34 de jocuri în toate competițiile, ajutând-o pe Bayer să se claseze pe locul cinci în Bundesliga. În acest moment, Leon ar putea reprezenta următoarea bomba pe piața transferurilor, deși are contract cu Leverkusen pana în 2020.

Tot Matthaus i-a dat un sfat de care ar trebui să țină cont: „Și eu când aveam 20 de ani, am avut ocazia sa merg la Juventus pentru un salariu de 25 de ori mai mare. Poți semna și sa iei banii, dar poți rămâne pe banca. As sfătui pe oricine sa nu se gândească la bani pentru ca nu sunt cel mai important lucru atunci când ești tânăr, ci sa joci. Banii vor veni automat mai târziu.”

Nu știm dacă Leon Bailey va face întocmai, dar este cert ca se anunță o bătălie intensa pentru semnătura lui. Fie ca va fi în aceasta vara sau nu.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: