BUFFON ȘI DESTINAȚIA FINALĂ A UNUI DRUM FABULOS

5 minutes, 32 seconds

Călătoria este mai importantă decât destinația, dar orice drum, oricât de frumos ar fi, trebuie să aibă și un sfârșit. Iar petru Gianluigi Buffon, acest final a venit acum, când a jucat ultimul meci pentru Juventus, după 17 ani la cel mai înalt nivel, dar și în purgatoriul ligii secunde, ca un semn de loialitate într-un moment extrem de greu pentru clubul său. Chiar dacă sfârșitul nu e aici, cel mai important capitol al vieții de sportiv a lui Buffon a ajuns la punctul terminus, după o călătorie epică.

Totul a început la 12 ani, când, fascinat de evoluțiile portarului camerunez Thomas N’Kono la Coppa del Mondo 1990, a decis să pună mănușile în mâini, iar ideea de a avea un tricou doar al lui, diferit de al celorlalți jucători cu care împărțea terenul, l-a încântat atât de mult încât nici nu avea cum să aleagă altceva decât să fie numărul 1.

Iar Gigi Buffon s-a distins de restul fotbaliștilor nu doar prin echipamentul mai colorat, dar mai ales datorită unei longevități incredibile și a calităților sale sportive și umane, subliniate cel mai bine de boss-ul lui Juve, Andrea Agnelli: carismatic, timid, loial, transparent, sincer, onest, un prieten și Il Capitano.

„Ziua în care nu te-am mai privit în față a fost ziua în care am început să te iubesc” este poemul compus chiar de Buffon anul trecut pentru poarta sa, pe care a apărat-o ca nimeni altul. Așa a fost posibil și recordul fantastic de 974 de minute de invincibilitate între buturi.

Desen realizat de Romeo’s drawings by Roman Cenușă

Buffon a oferit și o altă explicație pentru cariera extraordinară, întinsă pe durata a 22 de ani, în care a adunat 26 de trofee, printre care și Cupa Mondială în 2006. „Cred că 80 % sunt un om foarte rațional, o persoană condusă de rațiune. Celelalte 20 de procente, care însemnau aproape 70% când eram mai tânăr, înseamnă nebunie. Cred că asta face parte din compoziția fiecărei persoane. Dacă, la 17 ani, ar fi trebuit să fiu serios și rațional tot timpul, acum aș fi fost deja pe butuci. Dacă am rezistat toți acești ani la cel mai înalt nivel, a fost datorită acestei nebunii”, a declarat el într-un interviu acordat revistei Eight by Eight.

Pasiunea pentru fotbal a început cu atașamentul pentru echipa orașului său natal, Carrara, pe care a susținut-o din peluză chiar și după ce devenise o certitudine la Parma. Un adevărat fenomen al portarilor, considerat de revista World Soccer poate chiar cel mai mare fotbalist italian al tuturor timpurilor, Buffon poate privi înapoi cu mândrie la moștenirea lăsată, tocmai pentru bucuria imensă adusă fanilor. „Când câștigăm, sunt fericit, dar sunt și mai fericit pentru ei, pentru că le aducem această bucurie. Cumva, mă consider un instrument care a avut norocul de a fi folosit pentru îndeplinirea acestui scop.”

Momentul de apogeu a fost, fără îndoială, după triumful din finala de la Berlin împotriva Franței lui Zinedine Zidane și Thierry Henry. „Ceea ce m-a făcut cu adevărat fericit a fost să-i văd pe ceilalți oameni atât de încântați. Am fost bucuros de ceea ce am realizat, dar într-un mod rațional. Am plecat acasă campion mondial, dar dacă nu ar fi fost toate acele petreceri pe străzi, următoarea zi ar fi trecut ca oricare alta. Sunt campion mondial, dar asta nu schimbă viața mea. Să vezi, însă, cum acel succes a unit întreaga Italie, asta a fost cu adevărat înălțător.”

 

CITEȘTE ȘI | BUFFON, DESPRE LOIALITATE ȘI VIAȚA DE DUPĂ FOTBAL

 

Cu toate că a atins Everestul fotbalului, Buffon admite că ascensiunea spre vârf a fost mai frumoasă și mai interesantă chiar decât cucerirea piscului. „Atunci când îți setezi călătoria, vizualizezi lucrurile la care vrei să ajungi și vezi doar lucruri fantastice. Așa că lupți să ajungi acolo, să dai tot ce ai mai bun în tine, să scoți bestia din tine afară. Apoi ajungi și îți spui: OK, este un loc frumos, dar nu îți oferă aceeași senzație pe care ai simțit-o pe durata călătoriei, când încercai să dai tot ce ai. Nu aș spune că este o dezamăgire, să atingi un obiectiv pentru care ai muncit. Dar lucrul cu adevărat frumos este momentul în care încă lupți. Când ajungi la capăt, ai parte de liniște pentru un timp. Însă mereu este acel sentiment familiar când te întrebi dacă aici se termină totul.”

Singurul regret rămâne că nu a cucerit trofeul Champions League, după ce a cunoscut gustul eșecului în trei finale. „Dacă aș fi câștigat-o, nu ar mai fi fost nimic de atins. Faptul că nu am reușit, mă împinge să merg mai departe”, a mărturisit Buffon jurnaliștilor de la Kicker. Însă și eșecurile au contribuit la maturizarea sa, chiar dacă recordmanul de selecții în Squadra Azzurra, cu 176 de meciuri în 21 de ani, nu știe exact când s-a petrecut acel moment. „Nu cred că este un punct fix când un ragazzo devine adult. Dar simți asta când acel băiat, care avea dificultăți în a se controla în situații diferite, învață să își stăpânească impulsurile. Atunci realizezi că ai crescut, când înainte de a reacționa la ceva, reușești să spui stop și să numeri până la cinci.”

Însă cea mai mare importanță în transformarea acestui ragazzo în adult a avut-o felul în care este privit fotbalul în Italia. „Media, ziarele, televiziunile sunt interesate de orice, mai puțin de lucrurile cu adevărat importante. De orice, mai puțin de ceea ce se petrece pe dreptunghiul verde. Buffon este supărat. Buffon se însoară. Buffon nu se mai însoară. Buffon are copii. Oamenii vor să știe doar asta”

Sunt și lucruri cărora Buffon știe că le va duce dorul. Zilele vor părea mai goale fără camaraderia vestiarului și oportunitatea de a servi unei cauze comune. Chiar dacă plecarea de la Juventus nu înseamnă și capătul drumului, Gigi Buffon speră doar ca sfârșitul călătoriei să aducă doar zâmbete, nu lacrimi. Pentru că, până la urmă, el este o persoană veselă.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns