OM ’99, LA CÂTEVA SECUNDE DE GLORIE

6 minutes, 39 seconds

Olympique Marseille se pregătește de cea de-a cincea sa finală continentală din istorie și de a treia sa prezență în ultimul act al Europa League, după cele din 1999 și 2004. Până acum, OM a pierdut categoric ambele finale, 0-3 cu Parma și Valencia, însă puțini își mai amintesc că, în urmă cu aproape două decenii, gruparea de pe Velodrome a disputat meciul de la Moscova, pur și simplu, decimată. Dincolo de faptul că i-au lipsit cei mai importanți jucători în fața Parmei, Marseille nu a putut trece peste ratarea titlului în Ligue 1 în ultima secundă a sezonului.

Anii ’90 au reprezentat momentul în care fotbalul francez a spart gheața, reușind să triumfe pentru prima oară în cupele europene grație lui Olympique Marseille, în 1993. Sub patronatul lui Bernard Tapie, OM a devenit forța dominantă în Hexagon, câștigând patru titluri consecutive, între 1989 și 1992. Marele vis al lui Tapie, însă, era să triumfe în Cupa Campionilor Europeni, iar în 1991 a fost la un pas de a-l transforma în realitate. Numai că Marseille a pierdut, la penalty-uri, finala cu Steaua Roșie a lui Miodrag Belodedici, Dejan Savicevic, Sinisa Mihajlovic, Vladimir Jugovic si Darko Pancev. Doi ani mai târziu, Olympique dădea marea lovitură, învingând Milanul cu 1-0 prin golul lui Basile Boli și aducând Franței primul trofeu continental.

Avea să rămână și singurul până astăzi întrucât în 1994, Marseille a fost retrogradată disciplinar în liga secundă, în urma scandalului meciului trucat cu Valenciennes, iar Bernard Tapie a fost condamnat la închisoare. În 1996, OM a revenit în Ligue 1 sub conducerea lui Robert Louis-Dreyfus, iar doi ani mai târziu, s-a clasat pe locul al patrulea, obținând calificarea în Cupa UEFA.

Sezonul 1998-1999 a fost unul al marilor ambiții pentru Marseille, care a făcut o spectaculoasă campanie de transferuri. Astfel, pe Velodrome au sosit: portarul Stephane Porato, de la AS Monaco, mijlocașii Jocelyn Gourvennec, de la Nantes, Peter Luccin, de la Bordeaux, Daniel Bravo, de la Lyon și Robert Pires, care terminase stagiunea anterioară ca vicecampion al Franței cu FC Metz, plus atacanții de top Fabrizio Ravanelli, adus de la Middlesbrough, Florian Maurice, de la rivala Paris Saint-Germain, și Christophe Dugarry, de la Barcelona. Ei s-au alăturat unui lot din care mai făceau parte Andreas Kopke, William Galas, Pierre Issa, Cyril Domoraud, Eric Roy, Titi Camara, dar mai ales proaspătul campion mondial Laurent Blanc, astfel că orice alt rezultat decât ratarea titlului ar fi fost considerat un eșec.

Olympique Marseille, sezonul 1998-1999. Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Laurent Blanc, Stéphane Porato, Fabrizio Ravanelli, William Gallas, Luiz Edson, Robert Pirès. Rândul de jos: Daniel Bravo, Frédéric Brando, Peter Luccin, Christophe Dugarry, Cyrille Domoraud.

Condusă de pe bancă de Rolland Courbis, Marseille a început lansat anul, cu trei victorii în primele trei runde, antologic fiind succesul cu Montpellier de acasă, cu 5-4, care a anunțat fibra specială a acestei echipe. După 35 de minute, oaspeții conduceau cu 4-0, dar OM a reușit un come-back fantastic, datorat în mare măsură lui Dugarry, intrat la pauză și care a reaprins speranțele pe Velodrome. Acesta a reușit o dublă și a contribuit din plin la răsturnarea scorului la 5-4 în ultimele 30 de minute, celelalte goluri fiind marcate de Maurice, Roy și Laurent Blanc, care a adus victoria în minutul 90 din penalty.

Au urmat trei remize, cu Le Havre, Rennes și Bordeaux, apoi a venit cea mai bună perioadă a sezonului, cu opt triumfuri consecutive, serie oprită de Olympique Lyon în runda a 15-a, când a survenit și primul eșec, 1-2 pe Stade Gerland. La jumătatea campionatului, Marseille ocupa locul secund, în urma lui Bordeaux, care avea un golaveraj superior, astfel că duelul direct din etapa a 22-a se anunța ca o finală pentru titlu. Pe Parc Lescure, girondinii au fost net superiori, administrându-i lui Olympique o corecție severă, 4-1, după dubla lui Wiltord și golurile lui Micoud și Laslandes, respectiv Dugarry.

Dacă Rolland Courbis nu a acordat o atenție prea mare cupelor naționale, echipa fiind eliminată din fazele incipiente și în Cupa Ligii și în Cupa Franței, în schimb, parcursul din Cupa UEFA a renăscut visele de glorie în Europa, care pieriseră odată cu retrogradarea forțată din 1994 și sfârșitul epocii Tapie.

După 2-2 și 4-0 în primul tur cu Sigma Olomouc, Marseille a eliminat-o pe Werder Bremen cu scorul general de 4-3, apoi a trecut de AS Monaco, după 2-2 în Principat și 1-0 acasă. În sferturile de finală, OM a învins-o pe Celta Vigo, în urma unui succes cu 2-1 acasă, grație dublei lui Florian Maurice, care a fost și golgeterul echipei în Cupa UEFA, cu patru reușite. Cum returul de pe Balaidos s-a terminat fără goluri, Olympique obținea calificarea în penultimul act, unde a înfruntat-o pe Bologna. După 0-0 pe Velodrome, Marseille a fost în pericol de a părăsi competiția până în ultimele minute întrucât emilienii au condus cu 1-0 încă din minutul 18, dar salvarea a venit tot de la Laurent Blanc, care a transformat un penalty în minutul 86 și a readus-o pe OM într-o finală europeană, la șase ani după triumful de la Munchen în fața Milanului.

În acest timp, lupta pentru titlu devenea tot mai ascuțită, iar trupa lui Courbis era în pole-position înaintea asaltului final. Însă tocmai când Marseille trebuia să arate cea mai bună formă, echipa a început să dea rateuri, mai ales după ce a pierdut câțiva dintre oamenii de bază din cauza unor accidentări sau suspendări. Astfel, seria negativă dintre rundele 30 și 32, în care le-a înfruntat pe Lens, campioana en-titre, Lyon și PSG și încheiată cu un singur punct, s-a dovedit decisivă în stabilirea noii regine a Franței. Parisul s-a dovedit arbitrul acestei bătălii incredibile pentru supremație în Hexagon. Cu un Marco Simone supermotivat, PSG i-a administrat lui Marseille primul eșec în Le Classique din ultimul deceniu, 2-1 pe Parc des Princes, apoi, în runda finală, a primit vizita lui Bordeaux, care avea un punct in fața lui OM.

Les Marseillais au câștigat ultimele lor două jocuri cu 1-0, împotriva lui Auxerre și Nantes, și își puneau toate speranțele în onestitatea celor de la Paris Saint-Germain. În minutul 90 al ultimei etape, scorul dintre PSG și Bordeaux era egal, 2-2, după o prestație remarcabilă între buturi a lui Bernard Lama, iar Marseille era campioană. Numai că în ultimele secunde ale prelungirilor, Pascal Feindouno a adus victoria echipei antrenate de Elie Baup și titlul își schimba destinația, virând dinspre Marseille către Bordeaux.

Olympique rata, așadar, titlul în ultima clipă, plătind scump pentru ineficiența în cele mai importante partide întrucât a luat doar câte un punct din dublele cu Bordeaux, Lyon și PSG. Dezamăgirea acestei ratări s-a răsfrânt și asupra finalei Cupei UEFA disputate la Moscova, pe stadionul Lujniki, împotriva Parmei lui Gianluigi Buffon, Nestor Sensini, Lilian Thuram, Fabio Cannavaro, Dino Baggio, Juan Sebastian Veron, Enrico Chiesa si Hernan Crespo.

Marseille nu a putut conta în acel joc pe Gallas, Luccin, Ravanelli si Dugarry si a pierdut clar cu 3-0, dupa 2-0 la pauza in urma golurilor inscrise de Crespo, Vanoli și Chiesa. Astfel, OM încheia sezonul 1998-1999 fără niciun trofeu chiar dacă doar câteva secunde au despărțit-o de glorie. Cum istoria se repetă, un deceniu mai târziu, Marseille a pierdut titlul după un final aproape identic în fața lui Bordeaux, condusă de pe bancă de … Laurent Blanc. În 2010, Marseille a reușit să rupă blestemul și a cucerit trofeul de campioană sub comanda lui Didier Deschamps, căpitanul finalei încheiate în triumf în 1993.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns