„EL TORO” LAUTARO MARTINEZ

2 minutes, 39 seconds

Lautaro Martinez se anunta noul export de lux al fotbalului argentinian, dupa ce Inter Milano a castigat batalia pentru semnatura atacantului de 20 de ani cu Atletico Madrid. Asta desi echipa lui Diego Simeone parea favorita sa-l transfere pe varful lui Racing Club. Poreclit „El Toro” datorita fortei sale remarcabile, Martinez putea avea o cu totul alta cariera daca, la 15 ani, nu ar fi renuntat la baschet in favoarea fotbalului. Acum, selectionerul Jorge Sampaoli il considera viitorul Gabriel Batistuta al nationalei „pumelor”, desi el se declara un fan al columbianului Radamel Falcao.

Ultimele 12 luni l-au propulsat spre statutul de star al lui Racing Club, dupa ce a fost golgeterul Campionatului Americii de Sud Under-20 din 2017 in Ecuador, cu cinci reusite, unde s-a clasat pe locul al patrulea, dar mai ales datorita prestatiilor tot mai solide in tricoul lui Racing. Deja, fanii gruparii din Avellaneda vorbesc despre un nou atacant de rasa, care sa calce pe urmele legendarilor Claudio Lopez, Lisandro Lopez sau Diego Milito. Cu toate acestea, Martinez nu se entuziasmeaza prea tare, spunand: „Daca inscrii trei goluri, esti cel mai bun. Daca ratezi, suporterii se intreaba ce cauti la Racing!”

Insa, Lautaro a aratat loialitate clubului unde a debutat in fotbalul profesionist, refuzand in 2016 sa plece la Real Madrid Castilla pentru a ramane in Argentina. Un tip pe cat de talentat pe atat de capricios, varful nascut pe 22 august 1997 la Bahia Blanca s-a distins, de atatea ori, si prin temperamentul vulcanic, atat pe teren cat si la nivel declarativ. Astfel, a marturisit ca prefera oricand un meci de baschet unuia de fotbal, iar la Mondialul de tineret din Coreea de Sud de anul trecut si-a aratat si latura negativa, cand a fost eliminat in partida cu Anglia pentru ca l-a lovit cu cotul pe Fikayo Tomori. Astfel, el a intrat in istorie drept primul jucator dat afara in urma arbitrajului video, iar Argentina a pierdut cu 3-0 in fata viitoarei castigatoare a trofeului. Desi a reusit o dubla in ultimul meci al grupei impotriva Guineei, Lautaro Martinez nu a putut impiedica eliminarea prematura a nationalei sale.

Totusi, el a atras atentia lui Atletico, iar in decembrie 2017 a efectuat o vizita medicala la Madrid. Cu toate acestea, nu a semnat cu los colchoneros si si-a prelungit contractul cu Racing, care i-a si marit clauza de reziliere.

Iar ce era mai bun avea sa vina in acest sezon, cand El Toro a fost aproape de neoprit. A reusit un hattrick la debutul in Copa Libertadores impotriva lui Cruzeiro, iar sansa lui a fost ca unul dintre sefii Interului a asistat la meci, iar de aici pana la un acord in privinta transferului nu a mai fost decat un pas. Varful de 1,75 metri a confirmat, apoi, ca merita cele 20 de milioane de euro investite de nerazzurri, fiind cel mai bun marcator argentinian in Superliga, cu 13 reusite, si al doilea in topul golgeterilor. In plus, a debutat si in prima reprezentativa pe 27 martie, in amicalul pierdut categoric de „pume” in fata Spaniei cu 1-6.

Unul dintre cei mai eficienti atacanti din Superliga argentiniana, Lautaro Martinez este acum in fata marii provocari a carierei: sa isi arate calitatile in cel mai dur campionat pentru jucatorii ofensivi, Serie A.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns