VISELE DE PE ANFIELD NU MOR NICIODATĂ

5 minutes, 3 seconds

Să visezi nu costă nimic, a spus brazilianul Juninho Pernambucano, fostul star al lui Olympique Lyon în perioada de apogeu a clubului din deceniul trecut. Și câtă dreptate avea! Pentru că nimic nu este mai frumos decât să-ți urmezi propriile vise și să le transformi in realitate. Iar dacă exista un loc in care nu există granițe între cele mai sălbatice vise și viața adevărată, acela este Anfield. Old Trafford, arena marii rivale Manchester United, aflată la 60 de kilometri distanță, este cunoscută drept „Teatrul Viselor”, stadionul lui Liverpool este, fără îndoială, scena celor mai nebune si mai frumoase vise din fotbal. 

Așa ar putea fi explicat, poate, și succesul formidabil al „cormoranilor” în fața lui Manchester City, echipa care a subjugat Premier League în acest sezon și care își anunțase intențiile serioase și în Champions League. Numai că această simbioză aparte între Jurgen Klopp și Liverpool a oferit șocul primăverii la capătul unei nopți de poveste, cum doar Anfield o poate trăi, la anumite cicluri. Fotbalul heavy-metal propus de managerul german și atmosfera electrizantă de pe Merseyside au supus simfonia de pase a trupei lui Pep Guardiola, iar acum, „cormoranii” au intrat în acea stare de visare care a produs atâtea miracole în trecut.

Un vis este generat de ambiții, dorințe, dragoste, emoții și pasiune, iar motorul fiecărui vis sădește în suflet ideea reușitei, a transpunerii sale în realitate. Dar niciun loc din lumea asta nu a făcut posibil ca mai multe vise să devină reale decât Anfield. Există o legătură specială între jucători și peluza The Kop, cum am mai văzut doar la Dortmund, între Die Schwarzgelben și Zidul Galben. Numitorul comun pentru cele două cluburi se numește Jurgen Klopp, dar și „You’ll Never Walk Alone”, singurul imn cu efect de energizant și adrenalină care poate răsturna orice situație și să-i scoată pe favoriții săi din adâncurile eșecului și să-i propulseze pe coama valului.

Liverpool și Klopp și-au strigat aseară revolta față de o grupare și un antrenor care i-a pus de atâtea ori în situații neplăcute, suflându-le cei mai buni fotbaliști din propria ogradă la fluturarea unor mulțimi de petrodolari. Liverpool va fi nemuritor precum muzica celebrilor Beatles, care au plecat chiar de lângă Anfield pentru a cuceri lumea, pentru că păstrează și în prezent bătăturile căpătate în vremuri înnegurate prin docurile sale, neîncercând să-și fardeze în vreun fel istoria și acceptându-și cu seninătate dramele. Liverpool a înghițit în sec atunci când Raheem Sterling a fost ademenit de City, a suferit în tăcere când a fost călcată în picioare în prima confruntare a sezonului, 0-5 pe Etihad, și a mers mai departe, cum o și îndeamnă imnul său.

Așa a fost posibil să devină prima și, totodată, singura echipă care o învinge pe City în campionat și apoi să o surclaseze cu 3-0 după o primă repriză antologică. Iar Jurgen Klopp a devenit kryptonita lui Guardiola, după ce a bifat al șaptelea succes în fața catalanului în 13 dueluri directe. Nici neamțului nu i-a fost ușor în tot acest timp. Cât a fost la Dortmund, a trăit frustrarea că toți oamenii săi importanți, Mario Gotze sau Robert Lewandowski, au plecat spre Bayern-ul lui Pep, care nu avea rival în Bundesliga. Însă, pe Anfield a găsit habitatul ideal pentru el: un public frumos în nebunia sa și nebun în frumusețea lui, deopotrivă, capabil să scoată mingea adversarului din poartă sau să transforme o ratare într-un gol al idolilor. Așa s-au clădit legendele lui Bob Paisley, Bill Shankly, Kenny Dalglish, Ian Rush, Michael Owen sau Steven Gerrard, așa au fost posibile paradele salvatoare ale lui Grobbelaar sau Dudek, la fel s-a construit cea mai nebună finală din istoria Cupei UEFA, în 2001 cu Alaves, și tot așa a fost posibil golul lui Stevie G. din meciul cu Olympiakos, care a condus spre miracolul de la Istanbul din 2005. Tot la fel, a fost posibil și reversul medaliei, cu titlul din 2014 scăpat din mâini pe ultima turnantă sau finala Europa League din 2016, pierdută în fața Sevillei, după o primă repriză în care putea avea trofeul în vitrină și o a doua parte de neînțeles.

Liverpool a ripostat în fața îmbogățiților peste noapte din fotbal, oprind-o pe Chelsea din drumul spre gloria continentală și așa încearcă și acum cu Man. City. Poate că băieții ăia în roșu nu au mai câștigat un titlu în Anglia de aproape trei decenii și e posibil să mai trăim un sfert de secol de Premier League fără ca ei să ridice trofeul de campioni deasupra capului. S-au încurcat de atâtea ori când nimeni nu se mai aștepta și când erau atât de aproape de triumf. Sunt capabili mereu să câștige cu Chelsea sau Man. United, dar să piardă imediat cu nonșalanță în fața lui Watford sau Swansea.

Dar ăsta e Liverpool FC, iar fanii săi îl iubesc orice s-ar întâmpla. De aceea, Anfield vibrează la fiecare meci cum nicio altă arenă din lume nu reușește. Pentru că adună visele a 55 de mii de oameni și le transformă concomitent în realitate. Pentru că pe Anfield, există ceea ce banii nu pot cumpăra niciodată: puterea de a spera, adică motorul existenței și al supraviețuirii întregii umanități.

Poate că Liverpool nu se va califica, în ciuda avantajului de 3-0, în semifinalele Champions League. Dar pănă atunci, are tot dreptul să viseze. Pentru că visele de pe Anfield sunt cele mai frumoase!

 

Articolul poate fi citit si pe Pariuri1x2.ro!

Facebook Comments

There is 1 comment .

Lasă un răspuns