CHAPECOENSE, TRAGEDIA CARE A UNIT BRAZILIA

9 minutes, 59 seconds

28 noiembrie 2016 va ramane una dintre cele mai negre zile din istoria sportului brazilian, alaturi de moartea lui Ayrton Senna. La fel ca si in cazul legendarului pilot de Formula 1, aceasta data a marcat frangerea aripilor in plin zbor spre glorie a echipei de fotbal Chapecoense, in imprejurari de-a dreptul cumplite.

La doar trei ani de la promovarea in elita fotbalului din Tara Cafelei, gruparea din Chapeco, un oras agricol cu 200 de mii de locuitori din statul Santa Catarina, situat in Sudul Braziliei, la 1500 de kilometri de Rio de Janeiro, urma sa joace finala Copei Sudamericana impotriva columbienilor de la Atletico Nacional. Era un moment cu adevarat istoric pentru echipa antrenata de Caio Junior, care declarase, ca o premonitie sumbra, imediat dupa calificarea din semifinale in fata favoritei San Lorenzo ca „Dacă aş muri astăzi, voi muri fericit!” La 51 de ani, el nu a mai apucat să-şi conducă echipa şi spre primul trofeu continental, ci a păşit alături de jucătorii săi spre Rai.

Zborul LaMia 2933 avea sa reprezinte ultimul drum pentru nu mai putin de 19 dintre jucatorii lui Verdao si, in acelasi timp, pentru antrenorul lor:

Marcos Danilo Padilha (portar/31 ani)

Guilherme Gimenez de Souza (fundaş dreapta/21 ani)

Bruno Rangel Domingues (atacant/34 ani)

Marcelo Augusto Mathias da Silva (fundaş central/25 ani)

Lucas Gomes da Silva (atacant/26 ani)

Sergio Manoel Barbosa Santos (mijlocaş/27 ani)

Filipe José Machado Nascimento (fundaş central/32 ani)

Matheus „Biteco” Bitencourt da Silva (mijlocaş/21 ani)

Cléber Santana Loureiro (mijlocaş/35 ani) – fost jucator la Atletico Madrid

Willian Thiego de Jesus (fundaş central/30 ani)

Tiago Da Rocha Vieira „Tiaguinho” (mijlocaş/22 ani)

Josimar Rosado da Silva Tavares (mijlocaş/30 ani)

Dener Assunção Braz (fundaş stânga/25 ani)

José Gildeixon de Paiva „Gil” (mijlocaş/29 ani)

Ananias Eloi Castro Monteiro (fundaş dreapta/27 ani)

Éverton Kempes Gonçalves dos Santos (atacant/34 ani)

Arthur Brasiliano Maia (mijlocaş/24 ani)

Mateus Caramelo Lucena dos Santos (fundaş dreapta, împrumutat de la Sao Paulo/22 ani)

Aílton Canela (atacant/22 ani)

Caio Júnior (antrenor/51 ani)

Toţi aceşti fotbalişti zburau spre Medellin plini de speranţe şi de acele vise ale copilăriei pe care le-au urmat cu sfinţenie şi care i-au făcut să pună mereu fotbalul pe primul loc în viaţa lor. Nu au mai ajuns la destinatie din cauza unei lacomii ucigase a companiei aeriene care, din dorința de a mai scuti din cheltuieli, a asigurat combustibil aeronavei pentru exact patru ore si 22 de minute, cat era prevazut zborul, fara nicio marja de siguranță! Numai că avionul nu a putut ateriza la Medellin din cauza unei urgențe similare a unei alte aeronave, ceea ce a condus la o sumedenie de erori ce se vor dovedi fatale din partea pilotului, care era și co-proprietar al companiei aeriene!

Din întreaga delegație a lui Chapecoense, au supraviețuit miraculos trei jucători: Neto, Alan Ruschel și rezerva de portar Jakson Follmann, care a avut un picior amputat. Poveștile și amintirile lor legate de accident sunt copleșitoare. Neto chiar a avut un coșmar cu câteva zile înaintea zborului spre Columbia, în care avionul echipei se prăbușea și el reușea să scape cu viață! Fundașul central, însă, nu și-a putut scoate din cap acele imagini întunecate în ziua plecării către Medellin și i-a trimis un mesaj soției sale în care a rugat-o să se roage pentru el. Urmarea o știm deja: el a supraviețuit, iar colegii lui au murit! Neto avea să fie ultimul descoperit de echipele de salvare, după ce a stat nu mai puțin de opt ore sub fuselajul frânt al avionului.

„În timp ce ne prăbușeam, am început să mă rog și am spus: Isuse, Isuse, am citit în Biblie că ai făcut atâtea minuni. Te rog, Doamne, ai milă de noi, ajută-ne! Dar chiar și rugându-mă către un Dumnezeu atât de puternic, privind situația cu ochi omenești, știam că este imposibil”, povestește Neto.

 

12i047hrrvs691ooz4k3mxikrp

sursa foto: goal.com

Aeronava s-a rupt în două, după ce s-a prăbușit la 15 kilometri de aeroportul Jose Maria Cordova cu viteza de 240 de km/h. Când s-a trezit din comă la spital, Neto nu și-a mai amintit nimic despre accident, iar primele sale cuvinte au fost: Deus estava comigo o tempo todo. (Dumnezeu a fost tot timpul cu mine!) Când l-a văzut pe medicul lui Chapecoense în camera sa, și-a adus aminte că trebuia să joace în finală și a urmat un dialog incredibil:

– Ce s-a întâmplat la meci, doctore? M-am accidentat?

– Da, Neto.

– Și care a fost scorul?

– Nu știu, te-ai lovit foarte tare și am venit imediat să te văd!

Neto l-a crezut pe medic și a început să fie supărat pe Divinitate pentru că pierde, astfel, finala în condițiile în care ar fi trebuit să fie acolo, lângă „frații lui”. Ceva mai târziu, el a început să realizeze că ceva este în neregulă, când s-a trezit la terapie intensivă și a văzut că avea foarte multe răni pe corp, iar urechea sa atârna de o bucată de piele. „Este imposibil să mă fi accidentat astfel în meci. L-am și întrebat pe medic cât de mare era adversarul care mă lovise pentru că trebuie să fi fost unul foarte puternic. Mi-au trecut prin minte tot felul de lucruri, dar nu m-am gândit nicio clipă că s-ar fi prăbușit avionul. Mi-am imaginat chiar că poate fanii columbieni au invadat terenul și așa s-ar explica rănile mele.

Apoi, într-o zi, toți medicii au intrat în camera mea. Părinții mei erau acolo împreună cu sora mea, un pastor și un psiholog. Mi-au spus că trebuie să-mi zică ceva. Tatăl meu a început:

– Mai ții minte coșmarul tău?

– Bineînțeles, avionul se prăbușise, dar eu reușisem să ies de sub resturile avionului. Eram pe un munte și totul era întunecat.

În acel moment, psihologul a ieșit plângând din cameră, iar mama a izbucnit în lacrimi. Unul dintre doctori mi-a spus: Nu a fost un vis, Neto. A fost realitate. Avionul lui Chapecoense s-a prăbușit! Doar tu, Alan și Follmann ați supraviețuit. Nu ar fi trebuit să fii în viață. Doar datorită lui Dumnezeu ești aici!

Acela a fost unul dintre cele mai grele momente din viața mea.”

Alan își amintește că primul lucru pe care l-a întrebat pe tatăl său după ce s-a trezit la spital a fost dacă este adevărat și i s-a răspuns că avionul a trebuit să aterizeze de urgență, dar că el, Follmann și Neto sunt bine. În mintea lui, ei erau singurii care au avut probleme și meciul urma să se joace a doua zi.

Însă, la scurt timp, avea să afle adevărul, moment în care toată lumea lui Alan s-a prăbușit: „Soția mea mi-a povestit că întreaga zi am petrecut-o privind în gol. Primul gând care mi-a venit a fost că totul este un coșmar din care mă voi trezi curând.”

Și Alan a fost ocrotit de o forță supranaturală în această tragedie. A fost la un pas de a rămâne tetraplegic după accident, însă a avut norocul ca unul dintre cei mai buni chirurgi din America de Sud să fie atunci în Columbia. Dar nimic nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi făcut schimb de locuri în avion la insistențele lui Jakson:

„L-am rugat pe Alan să stea lângă mine. Suntem prieteni de mai bine de 10 ani. Oriunde ne duceam, mergeam împreună. Dar în timp ce zburam, lui îi plăcea să stea mereu în spate ca să se întindă pe cele trei locuri și să doarmă. La fel a fost și când mergeam în Columbia. L-am strigat pe porecla sa, Șoarece, pentru că este slab ca un șoarece:

– Hei, Șoarece, vino lângă mine să ascultăm niște muzică. 

– Nu, prefer aici. Vreau să dorm.

– Hai, Șoarece, vino!

Nu știu de ce am tot insistat, dar într-un final a venit. Iar peste 30 de minute, s-a întâmplat totul.”

Nu există nicio explicație pentru toate acestea. „Este imposibil. Este un miracol. În Columbia, am ieșit din spital pe picioarele mele”, povestește emoționat Alan. „Cel mai dificil moment a fost după ce am început să realizez cu adevărat ceea ce s-a întâmplat și că oamenii pe care îi iubeam nu mai erau”.

Deși a rămas fără un picior, portarul Jakson Follmann se consideră un norocos și promite că va duce mai departe moștenirea lui Chapecoense. „Nu vrem ca oamenii să îi uite pe cei care ne-au părăsit. Cei care au murit sunt eroi. Erau fii, tați, frați … Este foarte greu de explicat de ce s-a întâmplat asta. Totul putea fi evitat. Nu poți găsi o explicație pentru accident, pentru supraviețuirea noastră. Am încetat să mai caut răspunsuri. Eu mi-am pierdut piciorul. Dar pot merge, pot conduce, am o viață fericită. Trăiesc momentul. Trăiesc doar în prezent. Ziua de mâine îi aparține lui Dumnezeu.”

Soarta este, uneori, tare ciudată! De atâtea ori, se întâmplă ca un jucător să fie supărat foc pentru că nu face parte din lotul deplasat la un meci foarte important, numai că tocmai acest amănunt a salvat viaţa celor opt oameni lăsaţi acasă de club! Marcelo Boeck, venit la Chapecoense chiar în acest an de la Sporting Lisabona, era a treia opţiune pentru postul de portar, însă fusese invitat să meargă în Columbia pentru a fi alături de echipă într-un moment cu adevărat istoric. Numai că el a solicitat să nu mai facă deplasarea la Medellin pentru a-şi sărbători ziua de naştere. Pe 28 noiembrie, când a împlinit 32 de ani, Boeck s-a născut, practic, a doua oară! El trăia, pe când colegii săi erau măturaţi de pe faţa pământului de mâna destinului! Alături de Boeck, au mai supravieţuit argentinianul Martinuccio, fostul jucător al lui Villarreal, care era accidentat, Nemen, Demerson, Andrei, Hyoran, Moises şi Nivaldo, rămaşi acasă şi ocrotiţi de cineva de sus.

„Chiar dacă voi muri, știu că voi merge într-un loc mai bun. După toate acestea, cred că Dumnezeu mă călăuzește. Și pentru toți cei care nu mai sunt aici, sunt sigur că El are grijă de ei acum”, a mai spus Neto.

Chapecoense și-a plâns eroii și a mers mai departe cu demnitate, refuzând chiar propunerea celorlalte cluburi din prima ligă a Braziliei ca echipa să fie ferită de retrogradare timp de trei sezoane, apărându-și blazonul doar pe teren. A jucat în Copa Libertadores, a înfruntat-o pe Barcelona lui Messi într-un superamical în vara anului trecut, apoi a evitat căderea în liga secundă a Braziliei, terminând pe locul 8 în Serie A, cu jucători împrumutați sau promovați de la echipa de tineret. Viața a mers mai departe pentru Chape, înscriindu-se în tiparul setat de Alan, unul dintre supraviețuitorii tragediei din 28 noiembrie 2016:

„Pentru mine, celebrarea vieții este cel mai important lucru. Dacă accidentul m-a învățat o lecție, aceea este că nu știu ce se va întâmpla peste 10 minute. Mesajul meu pentru oricine este să își urmeze visele. Dacă vreți să faceți un lucru, faceți-l! Trăiți viața la maximum pentru că nu știți ce aduce ziua de mâine!”

There are 2 comments .

  1. Foarte frumos articolul. Da, și pe mine mă duce cu gândul la Ayrton Senna povestea fotbaliștilor de la CHAPECOENSE. Dar ar fi păcat să nu-l menționez și pe Andres Escobar, jucătorul care a plătit cu viața pentru că eșecul Columbiei de la Mondialul american nu a fost primit cu demnitate.

Lasă un răspuns