EUSEBIO, PERLA MOZAMBICULUI

7 minutes, 3 seconds

Eusebio da Silva Ferreira a fost mult mai mult decât un golgeter prolific, mai mult decât un Balon de Aur și mai mult decât un câștigător al Cupei Campionilor Europeni. El a ilustrat cum ar trebui jucat fotbalul, cu energie, precizie, aventură, tehnică, dar mai ales cu sportivitate, o calitate extrem de rară. A fost prototipul atacantului complet al secolului XXI, cu câteva decenii înainte: alerga suta de metri în 11 secunde, iar cifrele doar subliniază strălucirea sa: 733 de goluri în 745 de meciuri, iar în 440 de partide oficiale pentru Benfica, a înscris de 473 de ori! Pentru naționala Portugaliei, a marcat 41 de goluri în 64 de selecții, incluzând aici și cele nouă reușite de la Cupa Mondială din 1966! Dar măreția sa constă tocmai în modestia extraordinară pe care o afișa mereu când venea vorba de realizările sale fantastice.

Născut în Lourenco Marques, actualul Maputo, capitala Mozambicului, la acea vreme colonie portugheză, Eusebio a fost fiul unui angolez alb muncitor la căile ferate, Laurindo Antonio da Silva Ferreira, și al unei mozambicance, Elisa Anissabeni. Tatăl său a murit când el avea opt ani, astfel că mama lui a trebuit să aibă grijă singură de cei patru copii ai familiei într-o sărăcie cruntă.

Eusebio a început să joace fotbal la o echipă de amatori care își spunea Os Brasileiros în cinstea marii echipe a Braziliei din anii 50 și care juca cu mingi făcute din șosete umplute cu ziare mototolite! Ulterior, cel care avea să fie supranumit “Perla neagră“ a ajuns la Sporting Clube de Lourenco Marques, clubul mozambican care îi furniza jucători lui Sporting Lisabona. Aici, el a câștigat campionatul provincial al Mozambicului și campionatul districtului Lourenco Marques.

Destinul său aproape că s-a scris într-o frizerie din Lisabona. Acolo, fostul jucător al lui FC Sao Paulo, Jose Carlos Bauer, se întâlnise cu fostul său antrenor, Bela Guttman, ajuns între timp la Benfica. Bauer era într-un turneu în Mozambic și Portugalia și atât de entuziasmat și de fascinat l-a descris Bauer pe Eusebio, pe care îl văzuse jucând pe viu, încât Bela Guttman a plecat spre Lourenco Marques peste o săptămână pentru a-l convinge pe jucător să vină la Benfica.

Tot transferul lui Eusebio a fost ca o operațiune de război, atât de mare a fost miza aducerii Perlei Mozambicului în Portugalia! Furia lui Sporting a fost atât de mare încât Benfica l-a ascuns în decembrie 1960 într-un sătuc pescăresc din Algarve de teama de a nu fi răpit de marea rivală! Eusebio chiar a primit un nume de cod în toată această afacere, Ruth Malosso! Benfica i-a înregistrat transferul abia în mai 1961, când Eusebio a debutat cu un hattrick în meciul amical câștigat cu 4-2 în fața lui Atletico Clube do Portugal. Peste câteva săptămâni, Benfica a disputat un meci amical la Paris cu Santos, echipa lui Pele. Brazilienii conduceau cu 4-0 în momentul în care Guttman l-a introdus pe Eusebio. În 20 de minute, el a reușit o triplă, anunțându-se deja drept un succesor la tronul ocupat de Pele!

Deși Benfica era deținătoarea Cupei Campionilor Europeni, Eusebio și-a făcut loc cu ușurință în echipa lui Bela Guttman încă din primul sezon. Iar în 1962, Eusebio a strălucit la intensitate maximă în finala cu Real Madrid de la Amsterdam, câștigată cu scorul de 5-3, în care a marcat două goluri. La 20 de ani, atingea deja cerul fotbalului, după ce și-a învins chiar idolul copilăriei sale, Alfredo Di Stefano, cu care a făcut schimb de tricouri la sfârșitul meciului.

Cu Benfica, avea să câștige 11 titluri de campion al Portugaliei și cinci cupe și a mai disputat trei finale de Cupa Campionilor, pierdute însă toate ca urmare a blestemului aruncat de Bela Guttman asupra grupării de pe Estadio da Luz! Maghiarul fusese dat afară de club după ce a cerut o mărire de salariu, iar pentru asta a spus că, în 100 de ani, Benfica nu va mai câștiga vreun trofeu european! Iar profeția sa este valabilă și astăzi!

Dar Eusebio nu a fost disperat să câștige neapărat trofee, iar esența existenței sale pe terenul de fotbal a fost surprinsă în ultima sa finală de Cupa Campionilor din 1968, disputată pe Wembley împotriva lui Manchester United. Sutul său care ar fi adus victoria Benficăi a fost apărat de Alex Stepney, iar reacția marelui Eusebio a fost să-și aplaude adversarul! A fost un moment care a subliniat încă o dată spiritul nobil al lui Eusebio! El nu a căzut pradă frustrării, nu a blestemat șansa irosită la scorul de 1-1, ci doar a recunoscut calitățile oponentului său! Iar în prelungiri, Manchester United a cîștigat cu 4-1. “Sunt o persoană care a crezut mereu în ideea de fair-play”, avea să spună mai târziu Eusebio.

În 1965, a primit Balonul de Aur, iar un an mai târziu ar fi devenit primul jucător care obține acest premiu de două ori la rând dacă tocmai reprezentantul Portugaliei ar fi votat pentru el, ci nu pentru Bobby Charlton, care a câștigat trofeul! Asta după ce Eusebio a fost figura centrală a Cupei Mondiale din Anglia!

După un început mai modest cu Ungaria, Eusebio a marcat un gol împotriva Bulgariei, apoi a reușit o dublă împotriva campioanei en-titre, Brazilia, într-un meci câștigat de Portugalia cu 3-1. A urmat celebrul sfert de finală împotriva Coreei de Nord, început dezastruos de lusitani, care au fost conduși cu 3-0 după 25 de minute. Eusebio a fost motorul revenirii Portugaliei, cu patru goluri înscrise într-o răsturnare de scor fabuloasă. La final, portughezii au câștigat cu 5-3 și s-au calificat în penultimul act, unde urmau să înfrunte țara gazdă, Anglia. Există o legendă cum că meciul ar fi trebuit să se dispute pe Goodison Park, unde Portugalia jucase deja de două ori și se simțea ca acasă, dar autoritățile engleze au decis ca semifinala să se dispute pe Wembley, iar echipa lui Eusebio a trebuit să vină cu trenul la Londra chiar în noaptea dinaintea partidei. În semifinală, Eusebio a fost neutralizat de Nobby Stiles, iar Anglia s-a impus cu 2-1 în ceea ce portughezii au numit ulterior Jogo das Lagrimas (Meciul lacrimilor) pentru că la final, Perla neagră a plâns de tristețe. În meciul pentru locul al treilea care a fost și ultimul al lui la Cupa Mondială, Eusebio a marcat un gol și Portugalia a învins Uniunea Sovietică cu 2-1.

La Benfica, a jucat până în 1975, când a plecat spre America de Nord, unde a evoluat în Mexic la Monterrey și apoi în Statele Unite, la Boston Minutemen. În 1976, a ajuns în Canada, la Toronto Metros-Croatia, alături de care a cucerit titlul de campion al Americii de Nord (NASL). În SUA, a mai jucat la Las Vegas Quicksilvers și la New Jersey Americans, după ce a mai intercalat aceste experiențe cu câte o scurtă perioadă în liga secundă portugheză, la Beira Mar și Uniao de Tomar.

Eusebio s-a retras din activitatea de jucător în 1979. Deși a reprezentat Portugalia la nivel internațional, el a fost considerat cel mai bun fotbalist african al tuturor timpurilor. “Pentru toată lumea, Eusebio este unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului. Dar pentru Portugalia, înseamnă mult mai mult de atât. A fost un ambasador al națiunii, o adevărată icoană, fără apartenența la o culoare, vreun club sau vreo grupare politică. Pentru portughezi, Eusebio este Eusebio și cu asta am spus totul!”, l-a descris cel mai bine Jose Mourinho, al cărui tată, Felix, a fost coleg de echipă cu Perla Mozambicului.

Eusebio a încetat din viață pe 5 ianuarie 2014. La scurt după moartea sa, fostul lui adversar, dar și idol, Alfredo Di Stefano a spus: “Pentru mine, Eusebio va rămâne cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor!”

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns