WERDER – ANDERLECHT 5-3, MINUNEA DE PE WESER

5 minutes, 47 seconds

Daca dati cautare pe Google dupa „cel mai incredibil meci” sau „cea mai spectaculoasa revenire” din istoria Champions League, majoritatea rezultatelor vor da finala de la Istanbul, dintre Liverpool si Milan, pe primul loc, urmata de ultimele doua partide ale lui Manchester United din campania de succes din 1999, finala cu Bayern Munchen si returul semifinalei cu Juventus. Abia la o distanta considerabila se gaseste meciul dintre Werder Bremen si Anderlecht, disputat pe vremea aceasta, in urma cu 24 de ani, in faza de pionierat a competitiei devenite astazi o adevarata industrie. BogdanSocol.ro incearca sa repozitioneze acel joc de pomina la adevarata sa valoare si sa-l aduca si in atentia iubitorilor de fotbal mai tineri, care nu au trait pe viu poate cel mai nebun comeback din istoria moderna.

Era sezonul 1993-1994 si Champions League era inca in stadiu incipient. Pe vremea aceea, doar cluburile campioane intrau in competitie, iar primele doua tururi se desfasurau sub vechea denumire, Cupa Campionilor Europeni, Champions League incepand, practic, o data cu formarea celor doua grupe de cate patru echipe.

Werder Bremen trecuse in primele doua runde de Dinamo Minsk, cu scorul general de 6-3 (5-2 acasa si 1-1 in deplasare), si mult mai greu de Levski Sofia, dupa 2-2 si 1-0, devenind prima echipa care reprezinta Germania in Champions League. In acea perioada, gruparea de pe Weserstadion era o adevarata forta a fotbalului teuton si european, cucerind titlul in Bundesliga in 1988 si 1993, Cupa Germaniei in 1991 si Cupa Cupelor in 1992, dupa o finala castigata cu 2-0 in fata lui AS Monaco, echipa antrenata atunci de Arsene Wenger si unde incepuse sa straluceasca George Weah. Pe banca alb-verzilor era Otto Rehhagel, care incepuse sa-si contureze legenda tocmai la Werder. Ulterior, el avea sa scrie istorie cu FC Kaiserslautern, pe care a promovat-o in Bundesliga in 1997, obtinand apoi titlul de campioana inca din primul sezon dupa revenirea in elita, dar mai ales cu nationala Greciei, pe care a condus-o spre titlul european in 2004.

De partea cealalta, Anderlecht avansase usor in faza grupelor, dupa ce le-a eliminat pe HJK Helsinki cu un dublu 3-0 si pe Sparta Praga, cu 5-2 la general.

sursa: uefa.com

Meciul disputat pe 8 decembrie 1993 a fost arbitrat de Ion Craciunescu si avea sa intre in folclorul fotbalului drept „Miracolul de pe Weser”, dupa numele raului care trece prin apropierea arenei lui Werder. Cele doua echipe au fost repartizate alaturi de AC Milan si FC Porto, grupari care vor si ocupa primele doua pozitii in grupa B. Belgienii remizasera in runda inaugurala, 0-0 la Bruxelles, cu Milanul lui Fabio Capello, finalista din stagiunea anterioara si clubul care va si castiga trofeul in acel sezon. In acelasi timp, nemtii pierdusera cu 3-2 la Porto un meci in care au fost aproape de umilinta pana cu cinci minute inainte de final, cand golurile atacantilor Bernd Hobsch si Wynton Rufer au transformat un esec la scor de neprezentare intr-unul la limita.

Pe o ploaie deasa si rece, Werder Bremen a inceput partida cu Oliver Reck – Mario Basler, Dietmar Beiersdorfer, Rune Bratseth, Ulrich Borowka, Marco Bode – Miroslav Votava, Dieter Eilts, Andreas Herzog – Bernd Hobsch si Wynton Rufer, in timp ce, la Anderlecht, antrenorul Jan Boskamp a mizat pe Filip De Wilde – Bertrand Crasson, Philippe Albert, Graeme Rutjes – Johan Walem, Marc Emmers – Danny Boffin, Par Zetterberg, Filip Haagdoren, Bruno Versavel – John Bosman.

Cu siguranta, sa fii condus cu 3-0 la pauza nu este cel mai potrivit mod de a debuta in Champions League in fata propriilor suporteri, veniti in numar de peste 32 de mii pe Weserstadion, dar chiar asa au stat lucrurile dupa primele 45 de minute. Belgienii au deschis scorul in minutul 16 prin Philippe Albert, iar peste numai doua minute, Danny Boffin, extrema de numai 18 ani, a majorat avantajul oaspetilor. Acelasi Boffin a realizat dubla in minutul 33, iar dezastrul se contura la orizont pentru orasul muzicantilor din Bremen.

sursa: goal.com

Era inca o perioada romantica a fotbalului, in care nu existau banuieli in privinta unor posibile aranjamente la pariuri, precum astazi, pentru cotele generoase oferite de varianta „2 pauza 1 final”. Nimic nu anunta comeback-ul nemtilor, mai ales ca tabela a ramas inghetata la 0-3 pana cand mai ramasesera de jucat numai 25 de minute. In minutul 66, Wynton Rufer a inscris ceea ce, in acel moment, parea doar golul de consolare al lui Werder. Neo-zeelandezul, nascut la Wellington dintr-un tata elvetian si o mama maori, era deja un varf consacrat, dupa ce marcase unul dintre golurile victoriei din finala Cupei Cupelor din 1992, alaturi de Klaus Allofs, si jucase la prima participare a nationalei Kiwi la Cupa Mondiala, in 1982. Ulterior, Rufer avea sa fie desemnat cel mai bun jucator din istoria Noii Zeelande si Fotbalistul Secolului din Oceania, atat de mare a fost impactul sau in Elvetia, la FC Zurich, FC Aarau, unde a fost dorit de Ottmar Hitzfeld, si Grasshopper, si apoi la Werder Bremen, unde a ajuns in 1989.

La 31 de ani, Rufer avea sa realizeze, poate, cel mai bun sezon al sau, el fiind golgeterul competitiei, alaturi de olandezul Ronald Koeman, cu opt reusite. Iar meciul cu Anderlecht nu a facut decat sa confirme clasa de mare atacant si instinctul de killer a atacantului neo-zeelandez, pe care Otto Rehhagel l-a intrebat retoric la unul din primele antrenamente sub comanda sa: „Tu de ce nu joci la Real Madrid?!”

La doar sase minute dupa golul de 1-3, portarul belgienilor, De Wilde, a iesit total neinspirat din poarta la o minge aruncata in careul sau, iar norvegianul Rune Bratseth nu a refuzat cadoul oferit. Capitanul lui Werder, aflat la ultimul sezon al carierei, a reaprins sperantele gazdelor intr-o revenire in care nu mai credea aproape nimeni, instaland, totodata, panica in defensiva lui Anderlecht.

Werder s-a revarsat spre poarta lui De Wilde si a restabilit egalitatea in minutul 81 prin Hobsch, servit excelent de acelasi Rufer. Daca au putut reveni de la 0-3 la 3-3 in doar 15 minute, germanii s-au gandit ca ar putea chiar sa si castige meciul in ultimele noua minute. Zis si facut!

Marco Bode a punctat pentru 4-3, apoi Anderlecht a avut sansa egalarii prin Luc Nilis, intrat pe teren in minutul 68, in locul lui Bosman, dar nu a fost seara belgienilor. Pentru ca „minunea de pe Weser” sa fie completa, Wynton Rufer a inchis tabela la 5-3 in minutul 89, trecandu-si in cont o dubla de senzatie.

Trupa lui Otto Rehhagel a terminat grupa pe locul al treilea, la trei puncte de AC Milan si la doua in urma lui FC Porto (atunci, se acordau doua puncte la victorie). Dar acea revenire de poveste, cu cinci goluri marcate in 23 de minute, a fost momentul de apogeu al acelui sezon de Champions League si, totodata, reprezinta un trofeu la pretios pentru Werder ca si cele aflate in vitrina sa. Pentru ca amintirile lasate dupa acea noapte de decembrie, rece la propriu, dar atat de fierbinte ca si senzatii traite si oferite fanilor, sunt mai de pret, poate, decat o bucata de metal glorios.

Facebook Comments

There is 1 comment .

  1. Doamne ce meci. Tin minte ca stateam noaptea tarziu la rezumate si nu stiam ca acum rezultatele, nu aveam de unde. A fost senzational sa vad acea revenire de la 0-3 la 5-3. Apropo, Werder avea echipa buna, cu Basler, Bode, Herzog, Eilst sau Rufer.

Lasă un răspuns