GHEORGHE GRUIA, MANA DE AUR

5 minutes, 10 seconds

Astazi, se implinesc doi ani de la disparitia celui mai mare handbalist al tuturor timpurilor, Gheorghe Gruia. Cu acest prilej, va propun sa ne reamintim de unul dintre cei mai mari atleti din istoria Romaniei, cu ajutorul acestui capitol al cartii „100 de sportivi legendari”, care va aparea anul viitor.

Supranumit „Pele al handbalului”, Gheorghe Gruia a fost singurul român din istorie declarat de o federaţie internaţională drept cel mai bun jucător din toate timpurile. Un campion care putea fi recunoscut dintr-o privire, Gruia a mai fost cunoscut şi drept „Mâna de aur” datorită faptului că tot ceea ce atingea transforma în cel mai valoros metal precum un alchimist genial.

Născut pe 2 noiembrie 1940 la Bucureşti, Gheorghe Gruia Marinescu, pe numele său complet, a fost de două ori campion mondial, în 1964 şi 1970, şi a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972, unde a fost cel mai prolific marcator al turneului de handbal, cu 37 de reuşite. Totodată, el a câştigat de opt ori titlul de campion naţional cu Steaua, alături de care a cucerit şi Cupa Campionilor Europeni în 1968.

„Gruia a fost Himalaya al nostru”, a spus despre el fostul său coechipier de la naţionala României din acei ani de glorie, Ştefan Birtalan. „Toţi am fost acolo, sus, pe platou, la înălţime, dar el era vârful cel mai înalt!”

Gheorghe Gruia a fost un sportiv complet. Până să devină cel mai bun handbalist din istorie, a practicat cu succes atletismul şi voleiul: a fost campion naţional la juniori la aruncarea suliţei şi la triplu salt, iar la 21 de ani juca deja în prima ligă de volei. În timpul unei confruntări la fileu, a fost remarcat de un antrenor de la Steaua, care i-a schimbat traseul, ducându-l spre handbal, sportul pe care l-a îmbrăţişat cu drag şi l-a înfrumuseţat cu geniul său. După doar trei luni, debuta în Divizia A, iar după un tur de campionat a fost convocat direct la naţionala de seniori a României!

În 1962, obţine medalia de bronz la Campionatele Mondiale Studenţeşti din Suedia, iar în 1963, cucereşte primul său titlu de campion cu Steaua. Un an mai târziu, devine şi campion mondial cu naţionala României în Cehoslovacia, după succesul cu 25-22 în finala cu Suedia, în care înscrie un gol. La nici 24 de ani, atinsese deja cerul, deşi se apucase de handbal la nivel profesionist de numai trei ani!

Tot în acel an 1964, Gruia a arătat că este un Superman în finala Cupei Dunării de la Budapesta, unde Steaua a înfruntat-o pe Dukla Praga. Avea febră de 40 de grade şi o stare foarte proastă, cu tuse, dureri în gât şi frisoane. Cum steliştii nu aveau medic, el a apelat la medicul cehoslovacilor, care l-a diagnosticat cu gripă severă şi i-a recomandat să nu se dea jos din pat 3-4 zile. Gruia l-a întrebat dacă ar putea juca totuşi în acea seară. „Doar dacă eşti nebun!”, i-a răspuns medicul care l-a şi avertizat că s-ar putea alege cu o miocardită de care nu va scăpa vreodată. Eroul nostru s-a îndopat cu medicamente şi a riscat, intrând pe teren. Doctorul Duklei i-a liniştit pe jucătorii cehoslovaci, spunându-le că Gruia nu reprezintă un pericol. Numai că el a marcat de cinci ori în zece minute şi a terminat meciul cu şapte reuşite, spre stupoarea medicului ceh, care-şi făcea cruce la fiecare gol al lui Gruia!

În 1967, Gheorghe Gruia a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din Suedia, unde a fost unul dintre cei mai buni marcatori ai competiţiei, cu 34 de reuşite, dintre care 12 le-a înscris în finala mică, pe care România a câştigat-o cu 21-19 împotriva Uniunii Sovietice. Un an mai târziu, a câştigat titlul la Campionatele Mondiale Universitare din Germania şi Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, după o finală câştigată cu 13-11 în faţa vechii sale cunoştinţe, Dukla Praga.

În 1970, s-a încoronat din nou campion mondial cu generaţia de aur a naţionalei României, din care mai făceau parte Cristian Gaţu, Ştefan Birtalan, Cornel Oţelea, Gheorghe Goran, Valentin Samungi, Ghiţă Licu, Cornel Penu şi Roland Gunesch. La turneul final din Franţa, a fost al doilea marcator, cu 30 de reuşite, dintre care patru au venit în ultimul act cu Germania de Est, câştigat de tricolori cu 13-12.

În 1972, Gheorghe Gruia a obţinut şi medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Munchen, unde a înscris 37 de goluri. Cu toate acestea, nu a putut transforma bronzul într-un metal mai preţios, România fiind învinsă la limită, 13-14 de Iugoslavia în meciul decisiv din grupă, iar în finala mică, tricolorii au învins cu 19-16 Republica Democrată Germană. După turneul olimpic, Gruia a fost dorit insistent de mai multe echipe din Germania Federală, care erau dispuse la aproape orice sacrificii pentru a-l transfera. Nemţii l-au aşteptat chiar cu un Mercedes nou-nouţ la aeroport, după ce bătuseră palma cu Gruia, dar totul a fost în zadar. Comuniştii i-au oprit paşaportul cu două zile înainte de a pleca, deşi Nicolae Ceauşescu i-a şi promis că îl va lăsa în Occident după Olimpiadă!

Supărat foc pentru ratarea acestui transfer, Gheorghe Gruia s-a retras din handbal în 1973, la numai 33 de ani. În 1978, el a ajuns în Mexic, care avea să devină a doua sa casă. Aici, a fost 28 de ani profesor la Universitatea UNAM şi antrenorul naţionalei mexicane de handbal. Gruia a fost ca un profet care a adus handbalul în Lumea Nouă: „Unii jucau handbal cu mingi de volei. Am luat-o prin oraşe, le arătam cum se joacă, le desenam terenuri şi le lăsam câte două mingi. Am bătut toată ţara în lung şi-n lat, ca să-i învăţ pe mexicani handbalul”, a povestit cel poreclit „Guriţă”.

Gheorghe Gruia a încetat din viaţă pe 9 decembrie 2015 la Ciudad de Mexico. Avea 75 de ani.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns